G4Media.ro

Boom-ul medicamentelor pentru pierderea în greutate riscă să creeze inechităţi sociale, avertizează…

sursa foto: Pexels/ Andres Ayrton

Boom-ul medicamentelor pentru pierderea în greutate riscă să creeze inechităţi sociale, avertizează specialiştii

Medicamente puternice pentru pierderea în greutate, precum Ozempic, tratamentul revoluţionar pentru diabetul de tip 2, cât şi medicamentul pentru obezitate Wegovy, ambele dezvoltate de compania daneză Novo Nordisk, au intrat în vizorul publicului anul trecut, oferind o nouă modalitate de a aborda ratele record ale obezităţii, însă cererea extraordinară şi preţurile ridicate le vor ţine şi în 2024 departe de numeroşii pacienţi care ar putea beneficia de ele, creându-se astfel inechităţi sociale, comentează Reuters, potrivit Agerpres.

Noile medicamente sunt cunoscute sub numele de „agonişti GLP-1”, iar terapiile pe care le implică pot reduce apetitul şi senzaţia de foame, inducând-o pe cea de saţietate. În ceea ce priveşte rezultatele, acestea sunt cum nu se poate mai promiţătoare: în studiile clinice, participanţii au pierdut între 15% şi 20% din greutatea corporală, în funcţie de medicament. În Statele Unite, spre exemplu, unde circa 40% dintre adulţi suferă de obezitate, 120 de milioane de adulţi ar putea fi eligibili pentru aceste tratamente, astfel că Novo Nordisk susţine că piaţa sa ţintă este de peste 760 de milioane de persoane cu obezitate din întreaga lume.

Cu toate acestea, compania nu poate produce suficient Wegovy pentru a satisface cererea, vânzându-l doar în câteva dintre cele mai bogate ţări din lume. În această situaţie, numeroase persoane au apelat la Ozempic, medicamentul pentru diabet dezvoltat de Novo, care conţine acelaşi ingredient activ, semaglutida, pentru a pierde kilograme. Această cerere crescută a generat, la rândul său, o penurie de Ozempic şi noi probleme în ceea ce priveşte asigurările pentru pacienţii cu diabet care au nevoie de el.

Contraoferte din SUA

Acesta este contextul în care compania americană Eli Lilly a propus Zepbound (denumirea sub care este comercializat în Statele Unite), un alt GLP-1, şi cel mai recent tratament împotriva obezităţii lansat de companie, după succesul raportat cu Mounjaro, un medicament destinat bolnavilor de diabet. Atât Mounjaro cât şi Zepbound au drept ingredient activ tirzepatida, o moleculă deja aprobată pentru tratarea diabetului, şi au fost lansate drept o alternativă la medicamentele pe bază de semaglutidă, prescrise deja pentru pierderea în greutate.

Într-un studiu clinic amplu s-a demonstrat că Zepbound, administrat injectabil, o dată pe săptămână, produce o scădere în greutate semnificativă, după cum a indicat Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA, care a dat undă verde acestui medicament dezvoltat de Eli Lilly la sfârşitul lui 2023.

Este important de remarcat că Zepbound este autorizat pentru persoanele care suferă de obezitate şi pentru cele supraponderale care suferă în acelaşi timp de o problemă de sănătate asociată (diabet de tip 2, hipercolesterolemie sau hipertensiune), şi nu pentru persoanele care îşi doresc pur şi simplu să piardă câteva kilograme.

Industria farmaceutică testează noi versiuni de medicamente

Rivali din industria farmaceutică, printre care compania americană Pfizer Inc (SUA) şi cea anglo-suedeză AstraZeneca Plc, încearcă, de asemenea, să intre pe această piaţă în expansiune a medicamentelor pentru slăbit, care se preconizează că va ajunge la 100 de miliarde de dolari într-un deceniu. Acestea testează versiuni de medicamente care ar putea fi atât mai convenabile ca preţ, cât şi cu mai puţine efecte secundare, notează Reuters.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că aceste tratamente pot proteja împotriva bolilor de inimă şi de rinichi şi le testează în prezent pentru afecţiuni precum Parkinson, steatoza hepatică non-alcoolică, apnee sau dependenţa de alcool. Pe de altă parte, un studiu recent care a analizat mai multe dintre aceste medicamente a demonstrat că ele cresc riscul de apariţie a unor probleme gastrointestinale (obstrucţie intestinală şi altele). În ceea ce priveşte orice risc pe termen lung al acestor tratamente, va dura ani pentru ca acesta să fie determinat.

Cercetările evidenţiază în primul rând efectele pozitive asupra vieţii pacienţilor.

Un amplu studiu realizat în SUA nu a descoperit nicio dovadă că administrarea Ozempic sau Wegovy de la Novo Nordisk este legată de o creştere a gândurilor suicidare.

Dimpotrivă, analiza datelor din dosarele medicale electronice a peste 1,8 milioane de pacienţi a constatat un risc mai mic de gânduri suicidare noi sau recurente la cei care luau semaglutidă prin comparaţie cu cei care foloseau alte medicamente pentru pierderea în greutate sau pentru diabet.

Atunci când medicamente precum Wegovy, Ozempic sau Zepbound dau rezultatele scontate, acestea pot schimba viaţa persoanelor a căror greutate le sporeşte riscurile de sănătate, de la diabet la boli de inimă şi boli de rinichi.

Printre riscurile utilizării – versiuni contrafăcute sau utilizare greşită

O sursă de îngrijorare o reprezintă versiunile contrafăcute ale medicamentelor pentru pierderea în greutate, în condiţiile în care deja versiuni contrafăcute de Ozempic au trimis oameni în spital cu glicemia periculos de scăzută.

De asemenea, interesul suscitat de aceste medicamente în rândul publicului larg ridică temerea că persoane care nu suferă de obezitate vor folosi greşit aceste tratamente pentru a pierde câteva kilograme, la aceste persoane riscurile asociate acestor medicamente neputând fi contrabalansate de beneficiile dobândite pentru sănătate de persoanele obeze.

Efectele secundare ale acestor medicamente pot include greaţă, diaree, vărsături, constipaţie, disconfort abdominal şi durere şi chiar căderea părului. Prospectele produselor conţin şi alte avertismente importante care trebuie luate în considerare.

Medicamente pentru elite?

Mulţi pacienţi s-au luptat ani de zile cu obezitatea şi au constatat că schimbările în ceea ce priveşte dieta şi exerciţiile fizice nu sunt durabile dacă se limitează doar la acestea.

Însă costurile administrării unor astfel de tratamente rămân pe moment exorbitante. În SUA, spre exemplu, preţurile de vânzare cu amănuntul pentru Wegovy şi Zepbound depăşesc 1.000 de dolari pe lună. În plus, datele actuale sugerează că pacienţii trebuie să continue să folosească aceste medicamente pe termen lung pentru a-şi menţine pierderea în greutate, altfel existând riscul reacumulării kilogramelor pierdute.

De asemenea, asiguratorii privaţi de sănătate găsesc modalităţi de a întârzia sau de a refuza utilizarea medicamentelor pentru pierderea în greutate. Unii medici susţin că le este mai greu să obţină acoperire prin asigurări pentru pacienţii de culoare şi hispanici cu obezitate, care se bazează pe planurile de sănătate guvernamentale şi se confruntă cu un risc mai mare de diabet şi de alte complicaţii.

„Vom avea acoperire prin asigurări pentru majoritatea dintre noi sau va fi un medicament pentru elitele care pot plăti din buzunar?”, se întreabă doctorul Andres Acosta, expert în obezitate la Clinica Mayo, din Rochester, Minnesota.

Aceste tendinţe ridică întrebări profunde pentru medicii care încearcă să îşi dea seama care dintre pacienţii lor au cea mai mare nevoie de aceste medicamente şi cum să le asigure accesul la acestea.

Dr. Lauren Eberly, lector de medicină cardiovasculară la Şcoala de Medicină Perelman a Universităţii din Pennsylvania, a constatat că utilizarea medicamentelor GLP-1 pentru tratarea diabetului a fost mai mică în rândul pacienţilor de culoare, asiatici şi hispanici care utilizează asigurări private de sănătate decât în rândul pacienţilor albi.

„Suntem cu adevărat îngrijoraţi de inechităţile pe care această situaţie le va perpetua ca rezultat direct al inaccesibilităţii acestor medicamente, în special pentru grupurile mai marginalizate”, a subliniat aceasta.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...