G4Media.ro

Boom-ul tinerilor care îşi schimbă sexul: în cinci ani, vizitele la un…

Sursa Foto: Pexels.com

Boom-ul tinerilor care îşi schimbă sexul: în cinci ani, vizitele la un spital din Roma au crescut cu +470%

Din ce în ce mai multe persoane îşi doresc ca identitatea lor fizică să se potrivească cu cea de gen. Au trecut 40 de ani de la aprobarea primei legi care autorizează schimbarea sexului în Italia și numărul celor care încep procesul de tranziție este în creștere, în special în rândul tinerilor, scrie La Stampa, citată de Rador.

În cinci ani, din 2018 până în 2022, conform datelor furnizate de Serviciul de adaptare a identităţii fizice cu cea mentală (SAIFIP) al spitalului San Camillo-Forlanini din Roma, s-a înregistrat o creștere de 470% a vizitelor, majoritatea persoanelor interesate fiind adolescenți.

Dacă în 2018, secţia a fost accesată de 20 de adolescenți, în 2022, numărul acestora a ajuns la 114. Tinerii care decid să se adreseze centrului sunt în mare parte (68%,) ”cei înregistraţi la naștere ca fiind de sex feminin”, restul de 32% fiind cei ”înregistraţi de sex masculin”.

Şi în rândul, adulţilor, procentul celor care ajung la San Camillo cu aceleaşi doleanţe a înregistrat în ultimii 5 ani o creștere de 55% . În ceea ce privește zonele de provenienţă, cel mai mare procent de adolescenți (87%) provine din Lazio. Urmează Abruzzo 5%; Campania, Marche și Calabria 1%; Puglia și Umbria (3%). La adulți, ratele de acces în funcție de sexul atribuit la naștere sunt următoarele: 44% sunt persoane ”declarate bărbați la naștere” și 56% ”persoane declarate femei la naștere”.

Şi aici, cel mai mare procent de adulţi care vor să-şi schimbe sexul provine (77,9%) provine din Lazio, urmează regiunile Abruzzo 3,7%; Marche și Umbria 3,1%; Puglia și Campania 2,6%; Sicilia 1,6%; Sardinia și Calabria 1%; Lombardia și Molise 0,5%. Trei dintre solicitanţi au sosit de la Londra (1,6%).

În urmă cu patruzeci de ani, Italia a adoptat prima lege pentru schimbarea sexului, care impunea intervenția chirurgicală. Legea 164 din 1982 cerea urmarea a două proceduri în instanță. În primul rând era necesara obţinerea autorizaţiei pentru intervenţia chirurgicală de „schimbare de gen” şi, după operaţie, era nevoie de o noua autorizaţie pentru schimbarea sexului şi a numelui în acte.

A fost necesar să se aștepte până în 2011 pentru o nouă intervenție legislativă cu Decretul Legislativ 150, mai precis Articolul 31, care prevede că intervenția chirurgicală pentru ajustarea caracteristicilor sexuale poate fi autorizată de către o instanță atunci ”când este necesar”.

Cu alte cuvinte, nu mai este nevoie ca intervenția chirurgicală de solicitare a schimbării sexului să fi avut deja loc. Cu toate acestea, continuă să fie necesară autorizaţia instanței pentru a efectua intervenția chirurgicală. În 2015, Curtea Constituțională și Curtea de Casație și-a exprimat punctele de vedere pe această temă.

Prin sentința cu numărul 221, Curtea Constituțională a stabilit că operația de schimbare a sexului este posibilă și nu necesară într-un proces de tranziție, în timp ce Curtea de Casaţie, prin sentința cu numărul 15138, a stabilit că intervenţia chirurgicală trebuie înțeleasă ca un mijloc de a atinge bunăstarea psihofizică și deci, de a proteja dreptul persoanei la sănătate.

Sursa: La Stampa/ Rador / Traducerea Cătălina Păunel

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Hahaha, toti cei care nu sunt de acord cu w0ke education sunt putinisti 😀 😀

    • Nu, tu ești putinist că pentru asta ești plătit, șobolan de container la periferia Tiraspolului. 🙂
      Woke‐ismul n‐are legătură cu sursa ta de venit.

    • Sunt la Soci la palat, inot in caviar, vodca si rusoaice nevaccinate. Bonus: garantat nascute femei 😀 😀

    • Se nasc 400.000 de italieni pe an, iar o suta si ceva isi schimba sexul. Clar, o depravare totala, Sodoma si Gomora, deriva civilizationala nu alta…
      Daca asa se simt ei fericiti, impliniti, cu ce ii deranjeaza pe heterosexualii majoritari? Au restul de peste 99,9% din pop u lätie de unde sa aleaga.

    • Îl supără pe Florin, trollul rus, pentru că rușii nu pot veni la libertăți cu contraexemple din Rusist4n. Așa că încearcă să transforme faptul că intr-o țară liberă poti fi fericit cum vrei tu cât timp nu faci rău in jur in slăbiciune.
      La fel si cu mâncarea. Ne spune Florin că suntem nefericiți dacă mâncăm insecte, ne spune Florin ca bio nu există, ne spune Florin că vaccinurile sunt rele!

  2. si eu vreau sa-mi schimb se.xul cu unul mai mare

  3. Eu sunt pentru acesti tineri care se auto-sterilizeaza si isi elimina singuri genele din umanitate. Well played. Cu cat sunt mai multi cu atat mai bine, in 20-30 de ani scapa lumea de marea majoritate a prostilor.

  4. Pentru ca tineretul din ziua de azi nu are o busolă…si tot de promoveaza acest ” trend LGBTQ”, e „cool/ modern ” sa faci parte, asta se induce.

    • Cred ca e totuși mai ok acest trend fata de alte trenduri, cum ar fi sa urăști pe oricine care nu e ca tine, de frica. Cum vedem zilnic in comentariile bărbaților hetero de pe g4media, pe care ii doare rau undeva ca niste italieni isi schimba se.xul. Trendul asta de „hai sa urâm hom.ose.xualii, transgenderii, femeile, musulmanii, negrii” a făcut milioane de victime. Nu acest trend. Dar na, probabil ca pentru unii dintre voi e groaznic ce fac unii cu corpul lor. Problema voastră e ca lumea se schimba, iar voi nu prea mai aveți loc in ea cu astfel de idei toxice.

  5. sa fie sanatosi, bietii de ei. Am in schimb o problema cand se trateaza probleme postmoderne la scoala primara sau gradinite.

    • La inceputul frazei spui sa fie sanatosi ca nu te deranjeaza apoi esti nedumerit.
      Cred ca trebuia sa fii tratat mai devreme, acum e prea tarziu!

  6. Semnat Redactia, este foarte promitator si talentat.

  7. qed

  8. Pentru prostalai:

    114 pe an, explozie, boom, nebunie, apocalipsa.
    Unde sunteti aia cu “propaganda LGBT” ? Marea conspiratie mondiala de indoctrinare a tinerilor duce la 114 PE AN in ditamai tara. Adica 0.00…1%

    Poate va focusati pe probleme reale ale omenirii, cum ar fi China. Sau bacteriile rezistente la antibiotice.

  9. Darwinistii ar zice ca acest gen de automutilare reprezinta o minuscula fotografie din marele proces al evolutiei , prin care indivizilor neviabiili li se restring posibilitatile de perpetuare.

  10. Daca nu ma identific cu restul, normal ca ma cred alien!