
Bombardiere B-1, folosite în atacurile SUA asupra unor miliţii pro-iraniene din Irak şi Siria / Atacurile americane au lovit oraşul irakian Al-Qaim
Bombardierele B-1 ale Forţelor Aeriene au fost printre avioanele americane care au lansat atacuri vineri în Irak şi Siria, a declarat un oficial din domeniul apărării pentru CNN, transmite News.ro.
B-1 este un bombardier greu cu rază lungă de acţiune care poate desfăşura arme de precizie şi de non-precizie.
Echipajele bombardierelor care au zburat din SUA au efectuat un zbor non-stop, a declarat vineri lt. generalul Douglas Sims,directorul Statului Major Întrunit.
SUA sunt „foarte încrezătoare” în precizia loviturilor asupra ţintelor miliţiilor pro-iraniene a spus Sims, referindu-se la bombardierele B-1.
„Indicaţiile iniţiale sunt că am lovit exact ceea ce am vrut să lovim, cu o serie de explozii secundare asociate cu muniţia şi locaţiile logistice”, vizate SUA, a spus el.
Sims a spus că SUA s-a aşteptat să existe victime atunci când şi-au ales ţintele.
„Ştim că există militanţi care folosesc aceste locaţii”, a spus el. „Am lansat aceste lovituri în seara asta cu ideea că probabil că vor exista victime asociate cu oamenii din interiorul acestor unităţi”, a precizat el.
Atacurile americane au lovit unităţile folosite de al Hashed al Shabi, cunoscută şi sub numele de Unităţile de Mobilizare Populară (PMU), în oraşul irakian Al-Qaim, situat în partea de vest a provinciei Anbar, de-a lungul graniţei Irak-Siria, potrivit oficialilor securităţii irakiene şi primarul din Al-Qaim, relatează CNN, transmite News.ro.
SUA consideră PMU ca miliţii susţinute de Iran şi consideră că unele dintre ele sunt responsabile pentru atacurile asupra ţintelor americane în Irak şi Siria.
Într-o declaraţie, Yahya Rasool, purtătorul de cuvânt al Forţelor Armate ale Irakului, a condamnat atacurile, calificându-le drept o „încălcare a suveranităţii irakiene”.
„Oraşul Al-Qaim şi zonele de graniţă irakiene sunt supuse unor atacuri aeriene ale aeronavelor americane, într-un moment în care Irakul face mari eforturi pentru a asigura stabilitatea regiunii”, a declarat Rasool.
„Aceste atacuri sunt considerate o încălcare a suveranităţii irakiene şi subminează eforturile guvernului irakian, reprezentând o ameninţare care ar putea avea consecinţe nedorite pentru Irak şi pentru întreaga regiune, efectele vor fi îngrozitoare pentru securitatea şi stabilitatea în Irak şi în regiune”. a continuat purtătorul de cuvânt.
Primarul din Al-Qaim, Turki Al-Mahalawi, a declarat că în urma atacurilor au fost lovite trei case folosite ca depozite de arme de către PMU.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank