
Borcanele de miere vândute în Uniunea Europeană vor trebui etichetate clar cu ţara de origine
Negociatorii din statele membre UE şi de la Parlamentul European au convenit ca în viitor borcanele de miere să fie etichetate clar cu ţara de origine, transmite DPA, preluată de Agerpres.
Ei au ajuns marţi noaptea la un acord provizoriu asupra aşa-numitelor „directive privind micul dejun”.
Până acum, doar amestecurile de miere trebuiau etichetate, pentru a preciza dacă sunt sau nu originare din UE. În viitor, va trebui menţionată ponderea de miere din fiecare ţară. De asemenea, legislaţia este menită să prevină amestecul de miere falsă cu produsul original.
„În urma studiilor de fezabilitate şi pentru a limita fraudele, Comisia Europeană trebuie să propună un cod unic de identificare sau o tehnică similară pentru a putea stabili traseul mierii de la apicultori la consumatori. De asemenea, s-a convenit că ar trebui înfiinţată o platformă de experţi la nivelul UE pentru colectarea de informaţii în vederea îmbunătăţirii controalelor, detectarea falsificării mierii şi furnizarea de recomandări pentru un sistem de trasabilitate care să permită stabilirea traseului mierii de la apicultori sau de la importatori”, se arată în comunicatul publicat după finalizarea negocierilor.
„Directivele privind micul dejun” conţin noi reglementări referitoare la sucul de fructe şi dulceaţă. În viitor, sucurile de fructe vor putea avea eticheta „conţinut redus de zahăr” dacă cel puţin 30% din zahărul natural este înlocuit. Totuşi, nu trebuie folosiţi îndulcitori.
De asemenea, legislaţia stabileşte că cel puţin 450 grame de fructe trebuie folosite pentru a face un kilogram de dulceaţă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu