G4Media.ro

Boris Johnson, la finalul COP26: „Trebuie să punem bani pe masă pentru…

Sursa foto: Twitter/ Boris Johnson

Boris Johnson, la finalul COP26: „Trebuie să punem bani pe masă pentru ţările sărace”

Premierul britanic Boris Johnson, gazdă a conferinţei COP26 privind schimbările climatice, a insistat vineri că țările puternice „trebuie să pună bani pe masă pentru ţările sărace”.

„Este ceea ce trebuie să se întâmple în orele următoare. Oamenii trebuie să vadă că sunt suficienţi bani pentru început şi că sunt suficiente angajamente pentru a începe”, a adăugat el, potrivit AFP, în timp ce discuţiile aprinse continuă la această conferinţă ce ar fi trebuit în mod normal să se încheie vineri la ora 18:00 GMT.

„Nu vom reuşi să rezolvăm totul la COP, dar măcar putem începe”, a mai spus premierul britanic în această declaraţie dată în timp ce vizita un centru de vaccinare anti-COVID-19 din Anglia.

Problema asistenţei financiare destinate ţărilor cel mai puţin dezvoltate pentru a face faţă consecinţelor schimbărilor climatice este unul dintre punctele majore care întârzie încheierea unui acord, în contextul în care ţările bogate nu şi-au respectat angajamentul privind un ajutor de 100 de miliarde de dolari pe an promis ţărilor sărace.

Statele cel mai puţin dezvoltate şi cele în dezvoltare s-au declarat ”extrem de dezamăgite” de conţinutul unui proiect de acord al COP26 care cere ţărilor bogate să-şi îndeplinească, şi chiar să-şi depăşească promisiunea avansată, dar fără a fixa termene sau modalităţi precise de aplicare a angajamentului.

Sumele solicitate de ţările care cer asistenţă însumează nevoi de finanţare cuprinse între 750 şi 1.300 de miliarde de dolari pe an, cifre înscrise şi într-un proiect de raport al experţilor ONU privind clima, consultat de AFP – relatează Agerpres.

Sursa foto: Twitter/ Boris Johnson

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Ok ,primii treizeci de ani sa puna bani numai tarile care au avut colonii.Cap de lista UK.

  2. Țările care au nevoie de bani sunt sărace și suprapopulate. De zeci de ani se cară bani, mâncare,bunuri,asistență medicală și doar vor mai mult pt că fac tot mai mulți copii. Curios este din banii cui dorește șoarecele ăsta plouat să ia și cui să dea? Că eu din banii mei vreau asistență medicală mai bună pt copiii noștri, școli și mâncare mai bună tot pt copiii noștri că eu muncesc și îi plătesc. M-am săturat de retorica asta demnă de un conducător slab, corupt și ahtiat după putere. Poate scăpăm cumva odată de ei.

    • Cred ca Romania face parte dintre tarile care trebuie sa primeasca , nu din cele care trebuie sa cotizeze…nu cred ca suntem considerati tara dezvoltata!! Multe tari sunt sarace pentru ca cei „dezvoltati” fura din tarile lor de zeci daca nu sute de ani…acum sa cotizeze…UK…US…Franța….germania…olanda….spania…..italia( si bineinteles tarile alea sarace sa se mai opreasca din înmulțit ca sunt 200milioane pe o insula) si nu numai ei( parerea mea este ca trebuei sa se dea lege mondiala ….nu mai mult de 2 copii de familie) pentru ca de aici pleaca toate…prea multi pe o planeta care incepe sa para din ce in ce mai mica

  3. Trebuie o noua revolutie in România

  4. Cred că populațiile voastre care v-au votat și v-au pus în funcții pentru cu totul alte lucruri, văzând ce decizii luați voi o să fie încântați tare… :)))

  5. „…Pe care le-am jefuit cu nerusinare sute de ani, doar la India am fi datori cu vreo 45 de trilioane $, dar acum ne plangem de saracia lor…” Politicianul : Apexul Nesimtirii. Universal valabil.

    (v-am mai dat link-ul afirmatiei, era de AlJazeera, bartai studiul indian, un fel de ‘Razboiul Opiului’, la fel de pervers dar mai pasnic)