G4Media.ro

Boris Johnson: Noi, britanicii, am sărit în mijlocului râului şi ne îndreptăm…

Boris Johnson: Noi, britanicii, am sărit în mijlocului râului şi ne îndreptăm spre o insulă / UE să sară în apă de pe partea sa şi să ni se alăture acolo

Premierul britanic Boris Johnson a declarat duminică faptul că Uniunea Europeană este cea care trebuie să vină acum în întâmpinarea Marii Britanii pentru a ajunge la o înţelegere de compromis după propunerile sale de modificare a acordului Regatului Unit pentru Brexit, relatează DPA, citată de Agerpres.

„Eu văd aşa lucrurile: propunerile făcute publice în această săptămână înseamnă că noi, britanicii, am sărit în mijlocului râului şi ne îndreptăm spre o insulă”, a scris Johnson într-un articol apărut în tabloidele pro-Brexit The Sun on Sunday şi The Sunday Express.

„Dacă vrem să ajungem la o înţelegere, este nevoie ca şi UE să sară în apă de pe partea sa şi să ni se alăture acolo, arătându-şi disponibilitatea de a accepta un acord pe care să îl poată sprijini şi parlamentul britanic”, a spus el.

Oficiali de rang înalt ai UE au respins propunerile lui Johnson şi i-au cerut să ofere câteva clarificări, situaţia graniţei irlandeze post-Brexit fiind în continuare punctul de blocaj.

Johnson a spus că votanţii „vor să meargă mai departe” de Brexit, insistând că Marea Britanie va părăsi blocul comunitar la 31 octombrie cu sau fără acord.

„Aşa că le spun prietenilor noştri europeni: folosiţi-vă de oportunitatea pe care o oferă noile noastre propuneri”, a adăugat el, cerând Bruxellesului să se alăture Londrei „la masa negocierilor în spiritul compromisului şi al cooperării”.

Ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, care urmează să aibă negocieri luni la Bruxelles, a spus că cele două părţi „se apropie de momentul adevărului”.

„Marea Britanie şi UE trebuie să negocieze o nouă abordare privind chestiunea frontierei irlandeze. În caz contrar, trebuie să ieşim fără un acord”, a scris Barclay în The Sunday Telegraph.

Planul pentru Brexit al premierului britanic, prezentat miercuri drept un „compromis just şi rezonabil”, comportă mai multe aspecte „problematice”, potrivit UE. Printre acestea, problema contoarelor vamale între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda vecină după Brexit şi dreptul de veto pe care doreşte să-l acorde Londra adunării legislative şi executivului nord-irlandez.

Întrebat la BBC cu privire la deschiderea Londrei de a face compromisuri asupra acestui ultim punct, ministrul britanic pentru Brexit a declarat că Londra „ar putea discuta” despre acest lucru. Principiul de a cere consimţământul Irlandei de Nord la acestei aranjamente ce prevăd o zonă de reglementare pentru bunuri în insula Irlanda este „o problemă-cheie”, a declarat Barclay. Cu toate acestea, „în cadrul unor negocieri intensive, putem analiza şi discuta acest lucru”, a declarat ministrul.

Sursa Foto: Pexeles.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Ăla nu e râu ci Canalul Mânecii, sunteți pe la jumate, v-au cam lăsat puterile, vă cam zbateți și, de pe malul celălalt, francezii vă fac ci mâna. Nu sare niciunul că e apa rece.

  2. UE a negociat deja timp de 4 ani un proiect de iesire a M.B. din UE . Noul proiect britanic ,daca exista ,sa il vedem si noi in integralitatea lui , nu poate fi dezbatut decit daca are acceptul majoritatii parlamentare ,al reginei si daca are argumentele ce pot declansa o noua negociere , in nici un caz vreo negociere supusa unui ultimatum .Este o greseala ,ce il face perdant pe cel ce crede ca un ultimatum sperie pe cineva.

  3. Cum poti face o negociere atunci cind o componenta milenara si una proaspat iesita de sub tutela M.B. nu sunt de acord cu Brexitul dur ,ba chiar sustin ideea de non -Brexit. Mai intii ar trebuie sa te pui de acord cu cei din familie si abia apoi sa vii cu un proiect ce evident nu poate fi suspus nici unei abordari ce se doreste ultimativa .

  4. Cu toată încălzirea globală, nu prea e vreme de înotat. Soluţia e un guvern Bercow.

    • Bercow e prea integru pentru asta.

  5. Tocmai ce am văzut o știre cu o turmă de vreo 6 elefanți înecați încercând să salveze un pui căzut într-o cascadă…

  6. Johnson ăsta așteptă ca unul care nu știe să înoate sau nu poate să îl susțină pe altul, fără să fie băgat și el la fund, să sară după el. Parcă îl văd cum se agață de salvator și se cocoață pe capul lui încercând să stea deasupra apei..
    Unul arunca o piatră ( unii inițiatori ai brexitului se lăudau că nu au crezut că va avea rezultatul asta, au aruncat doar o propunere electorală), iar n-destepti se chinuie sa o scoată..

  7. Prostul de BoJo a sarit ca fraierul in apa si asteapta niste destepti sa-l scoata afara. Penibil.

  8. Un scenariu posibil :
    1. Propunerea actuală lui BoJo nu este acceptată de Uniune
    2. Apropiindu-se 31 Oct, este obligat, prin legea recentă, să solicite amânare de la Uniune. O face.
    3. Pentru acordarea amânării este nevoie de acordul unanim al țărilor membre din Uniune. Dar un membru își exercită dreptul de veto. Amânarea pică.
    4. Regatul unit iese din Uniune fără acord. Așa cum a promis Johnson. Iar țara care a votat impotriva amânării, cu veto, va suporta ura veșnică a unei părți din populația Angliei )))

    • Care tara ce crezi ca poate face asta , sa capaciteze ura partiala a proprilor cetateni , a cetatenilor din M.B. si a cetatenilor UE? Conducatorul de tara ce ar decide asta va fi aratat cu degetul ,indiferent unde merge cel putin, inca 100 de ani dupa ce nu mai exista .EXCLUS