G4Media.ro

Boris Johnson – primul prim ministru britanic care comite o infracțiune în…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Boris Johnson – primul prim ministru britanic care comite o infracțiune în timpul mandatului său – mai are el un viitor politic?

Prim ministru britanic Boris Johnson și-a cerut scuze după ce a primit din partea poliției o amendă pentru că a încălcat legea participând la mai o petrecere în perioada carantinei Covid. Premierul Johnson a refuzat să demisioneze, așa cum îi cere opoziția, însă viitorul său politic pare incert, transmite RFI.ro.

Premierul Johnson a declarat că „oamenii au dreptul să se aștepte la ceva mai bun” după ce a aflat că Poliția Metropolitană a Londrei i-a emis o amendă pentru că a participat la o petrecere de aniversare organizată pentru el la reședința prim ministerială de la nr. 10, Downing Street, care a încălcat regimul de carantină.

Dar el a refuzat să demisioneze, spunând că „cel mai bun lucru” pe care îl poate face este să se „concentreze pe munca pe care o are de făcut”.

„Înțeleg furia pe care mulți o vor simți – că eu însumi am grelit când a fost vorba de respectarea chiar a regulilor pe care guvernul pe care îl conduc le-a introdus pentru a proteja publicul”, a declarat Johnson la BBC.

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. Vai de xapul vostru. 1. Toate infractiunile sunt penale. 2. E contraventie, nu infractiune.

  2. Ce e atat de greu sa se inteleaga ca in lumea normala si contraventia e in penal?

    • Deja pari mai prost ca Boris. Contravenția e „contravențional a” penalul e „penal”.

      E cum ar lua amenda pe vapor și ai zice că a luat-o pe pământ, ca și apa e terestră in lumea civilizata. Nu, nu e. Noțiunile logice au același sens peste tot.

  3. Cum mai e vremea in subsol in Petersburg? ce cumperi cu rublele alea?

  4. O cumpără pe mă-ta cu ruble, Istavan. Pe măta o cumperi și cu SHIBA INU, atât de ieftină este.

  5. Buna ma numesc Aruna pe nume de scena Aluna, un trans care ofera servicii deocheate domnilor care n-au bani nici sa treaca strada. Daca esti zvelt ca nuiaua de alun si iti plac alunele coapte sau bine prajite, atunci te astept in locatiile mele de lux parcuri, toalete publice si santiere in constructii. Accept si scule de tamplarie, ciocane din piele, surubelite si clesti de spart alune.

  6. Sa ne spună Orban ca ele știe mai bine si nu numai el. Amenda ptr. chef in pandemie, mare brânza.

  7. Și când te gândești că tocmai ce se parfumase cu puțin eroism !!!

  8. – un pahar la o petrecere, de neacceptat in viziunea sosocarilor!
    – cerutul scuzelor la ambasada unui tiran care s-a pus pe eliminarea unei natii suverane, ok in viziunea sosocarilor!

  9. Bună Aruna, ai văzut că ți-am luat apărarea? Îmi faci discount? Adică să-mi dai tu bani să te tuf că eu i-am băut pe toți! Precizez că sunt un trepanat mare amator de fete cu cuc!! Te pup jos !

  10. Bine ca publicati comentarii precum cel al Arunei, dar nu si comentariul meu aterior in care am atras atentia ca e gresita informatia din articol (si titlu) care sustine ca fapta comisa a de natura penala….

    • Bun, acum ca ati eliminat ‘penalul’, poate va mai ganditi si cu privire la ‘infractiunea’ din titlu, nu de alta dar cuvantul, in romana, desemneaza o fapta penala (infracţiune – faptă care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală). Lasati-o simplu, ca in text….a incalcat legea