
Boris Johnson promite că nu va întoarce spatele Afganistanului și face apel la occidentali să sprijine autoritățile de la Kabul
Prim-ministrul britanic Boris Johnson s-a angajat vineri „să nu întoarcă spatele Afganistanului”, confruntat cu avansul talibanilor, făcând apel la occidentali să lucreze cu autorităţile de la Kabul pentru a evita ca ţara „să nu redevină un teren fertil pentru terorism”, relatează Agerpres, conform AFP.
În declaraţii făcute la finalul unei reuniuni guvernamentale de criză, liderul britanic a spus că ţara sa intenţionează „să facă presiune” pe cale diplomatică şi politică, dar a exclus ipoteza unei „soluţii militare”.
„Ceea ce trebuie să facem acum este să nu întoarcem spatele Afganistanului şi să continuăm, în calitate de membru al Consiliului de Securitate al ONU, să cooperăm cu partenerii noştri pentru a ne asigura că guvernul de la Kabul nu lasă ţara să redevină un teren fertil pentru terorism”, a declarat Boris Johnson.
„Vom utiliza mijloacele noastre de presiune diplomatică, politică, bugetul de ajutor internaţional”, a explicat el. „Ideea unei soluţii militare sau a luptelor nu este cea pe care trebuie să o urmăm în prezent”, a adăugat el.
Avansul talibanilor, care continuă în Afganistan, a determinat Londra să anunţe joi trimiterea în zilele următoare a circa 600 de militari pentru a-i evacua pe cetăţenii britanici din ţară.
Forţele talibane controlează acum aproape jumătate din capitalele provinciale afgane, care au căzut în numai opt zile.
Vineri dimineaţă, ministrul britanic al apărării Ben Wallace a criticat decizia aliatului său american de a-şi retrage trupele din Afganistan, urmate de forţele NATO.
„Nu este nici momentul potrivit, nici o decizie bună, pentru că Al-Qaida va reveni probabil”, a declarat pe canalul Sky News Ben Wallace, „îngrijorat” de ceea ce reprezintă „o ameninţare pentru securitatea şi interesele noastre”.
Ministrul britanic a criticat în special acordul de retragere iniţial semnat la Doha în februarie 2020 între preşedintele american Donald Trump şi talibani, estimând că este vorba despre o „greşeală, ale cărei consecinţe le vom plăti cu toţii”.
sursa foto: Facebook/ UK House of Commons
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii