Boris Johnson: Putin a invadat din cauza „fricii” de libertățile Ucrainei / „Este clar că Putin a făcut o greșeală catastrofală” / Dacă va câștiga în Ucraina, va fi începutul unei noi epoci a intimidării
Premierul britanic Boris Johnson consideră că președintele rus Vladimir Putin a decis să-și lanseze invazia asupra Ucrainei din cauza fricii liderului de la Kremlin de a avea ca vecin o națiune liberă și democratică, relatează BBC.
Vorbind la o conferință a Partidului Conservator de la Blackpool, premierul a spus că „este clar că Putin a făcut o greșeală catastrofală” invadând Ucraina.
Johnson a spus că Putin nu crede cu adevărat că Ucraina va adera la alianța militară NATO sau în „pălăvrăgeala semi-mistică” despre „originile poporului rus” rostită de președintele rus.
El a spus că Putin „nu se va opri în Ucraina” dacă invazia îi va merge și că „sfârșitul libertății în Ucraina va însemna stingerea oricărei speranțe de libertate în Georgia și apoi în Moldova – va însemna începutul unei noi epoci a intimidării în Europa de Est, de la Marea Baltică până la Marea Neagră”.
Johnson a adăugat că Regatul Unit trebuie să ia acum „pașii îndrăzneți necesari” pentru a „încheia dependența noastră” de petrolul și gazele Rusiei.
„Este timpul să ne reluăm controlul asupra aprovizionării cu energie”, a spus Johnson, recunoscând în același timp că a existat un „cost” pentru acest lucru, dar „costul de a nu face nimic ar fi mult, mult mai mare”.
Sursa foto: Twitter / UK House of Commons
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
19 comentarii