G4Media.ro

Boris Johnson se va confrunta cu cea mai mare provocare de care…

Sursa foto: Facebook / Boris Johnson

Boris Johnson se va confrunta cu cea mai mare provocare de care a avut vreodată parte un premier britanic pe timp de pace: Aceea de a-şi reuni partidul şi de finaliza Brexitul

Boris Johnson a fost „încoronat” ca lider al Partidului Conservator şi urmează să devină premier, moment în care se va confrunta probabil cu cea mai mare provocare de care a avut vreodată parte un premier britanic pe timp de pace, se arată într-o analiză a cotidianului Financial Times, preluată de Rador.

Dl Johnson l-a învins pe Jeremy Hunt în cursa pentru succesiunea Theresei May ca lider al Partidului Conservator, adjudecându-şi 92.153 de voturi comparativ cu cele 46.656 ale ministrului de externe.

Victoria îi oferă dlui Johnson puternicul mandat pentru ca, în următoarele săptămâni, să îşi pună în aplicare propria versiune a Brexitului. Într-o virulentă alocuţiune rostită cu ocazia victoriei şi adresată colegilor parlamentari şi activiştilor conservatori în sala de conferinţe de la Westminster, euroscepticul fost ministru a promis „să finalizeze Brexitul, să unifice ţara şi să-l învingă pe (liderul laburist) Jeremy Corbyn”.

El a promis totodată să „reanime” negocierile cu UE, angajându-se „să finalizeze Brexitul” şi să profite de ceea ce, în opinia sa, ar fi oportunităţile oferite de părăsirea organizaţiei. „Campania s-a terminat şi începe munca”, a declarat el.

Pe Twitter, Donald Trump şi-a dat aprobarea aproape imediat după victoria lui Johnson. „Felicitări lui Boris Johnson pentru că a devenit premier al Regatului Unit. Va fi grozav!”, a scris dl Trump.

Fostul primar al Londrei se va instala în Downing Street miercuri, la ora 16, după care se va confrunta imediat cu reunificarea învrăjbitului său partid şi cu trasarea unei căi spre ieşirea din impasul Brexitului. Dl Johnson, una dintre personalităţile de frunte în campania pentru referendumul din 2016 vizând ieşirea din UE, a promis că va finaliza Brexitul „viu sau mort” pe 31 octombrie – data stabilită pentru ieşirea Marii Britanii din UE. Dar Bruxelles-ul a dat de înţeles că nu va accepta schimbările propuse de el în acordul de retragere din UE al dnei May, în vreme ce importanţi membri ai cabinetului conservator se opun unei ieşiri fără acord.

Parcă evidenţiind problemele care îi stau în faţă, Michel Barnier, negociatorul-şef din partea UE, a exercitat imediat presiuni asupra dlui Johnson, transmiţând pe Twiiter: „Aşteptăm să conlucrăm constructiv w/PM@Boris Johnson atunci când va prelua funcţia pentru a facilita ratificarea Acordului de Retragere şi pentru a realiza un #Brexit ordonat”, după care a adăugat: „Suntem totodată gata să revenim asupra Declaraţiei cu privire la un nou parteneriat în concordanţă cu directivele #EUCO”.

Imediat după anunţarea rezultatelor, David Gauke, ministrul justiţiei, a anunţat pe Twitter că demisionează şi că „e timpul să se întoarcă printre parlamentarii conservatori”.

Anterior, ministrul educaţiei, Anne Milton, şi-a anunţat şi ea demisia, invocând „mari îngrijorări legate de o eventuală ieşire din UE fără acord”.

În tranzacţiile după-amiezii, cursul lirei sterline a scăzut cu 0,2% faţă de dolarul american, dar s-a aflat totuşi deasupra celui de săptămâna trecută, când lira sterlină a fost cotată la $1,2380, acest curs survenind după ce ambii candidaţi la postul de premier şi-au făcut şi mai dură retorica în privinţa Brexitului.

Articol de George Parker şi Jim Pickard / Traducerea: Alexandru Danga    

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. parca este in rolul clovnului/pinguinului din batman!

  2. Boris e un Eaton-boy. Chiar daca a fost primarul Londrei destul de mult timp, cetatenii romani din Alexandria, Teleorman sunt mai apropiati de un londonez obisnuit decat nea Boris. Fiecare fir blond din capul lui are ADN de establishment, iar fatarnicia si oportunismul sunt pietre de temelie a personalitatii lui – asemeni lui Nigel Farange care, nu demult, ziua inflacara UK-ul cu plecatul si afara cu emigrantii, iar seara se cuibarea la sanul generos al sotiei nemtoaice, el insusi avand pasaport german.
    Noapte buna UK. Jumate din parlamentul britanic e scolit in Ivy-league-ul britanic (Eaton, Harrow, etc…) care sunt niste scoli unde intri in clasa a 5-a pentru ca mai tarziu pe la 45-50 de ani sa ai acelasi coleg de banca, de data asta in Parlament. Pilele de tip Eaton si social divide-ul britanic sunt halucinante, chiar si pentru fostul bloc Estic.

  3. Numirea a fost facuta cu un singur scop ,eliminarea lui FARAGE din viata politica si trecerea votantilor pro Brexit din nou in manseta conservatorilor .Boris are doua mari probleme . Prima provocare este Brexitul , care mai mult ca sigur , va fi iarasi aminat -sine die – .A doua este IRANUL ,care pare a arata cu degetul catre un nou dusman ,numit M.Britanie . M. Britanie cere deja o forta UE-MB , de sustinere a tuturor navelor ce trec prin strimtoarea Ormuz ,intelegind ca de una singura nu poate face asta (pe model american ).De altfel Boris este constient ca o legatura militara de aparare impreuna cu UE , nu poate fi singulara si aspectele economice trebui aduse rapid in noua discutie de post Brexit . Este greu pentru Boris sa rezolve toate acestea . Dar este un personaj pitoresc , foarte inteligent si carasismatic ce da culoare orcerei actiuni viitoare . Inteligenta sa combinata cu aspectul oarecum similar cu al presedintelui american si modalitatile de a se impune in fata publicului auditor, face din el un adversar de temut . Chiar daca nu pare , la nivel de inteligenta nativa , combinata cu impunerea imaginii de noncomformist , face din actualul prim ministru ,un viitor nume de politician ce trebuie ascultat si urmarit . Veti vedea . O sa fie interesant .

  4. Perfidul Albion la ora adevărului ? Ce naiba sa mai colonizeze? Luna ? Spațiul ?