G4Media.ro

Botez cu 60 de invitați fără măști de protecție, întrerupt de polițiștii…

Botez cu 60 de invitați fără măști de protecție, întrerupt de polițiștii din Alba. Pastorul, amendat cu 5.000 de lei

Polițiștii din Alba au întrerupt duminică un botez la care participau 60 de persoane, care nu foloseau mască de protecție.

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Alba, în data de 31 ianuarie 2021, în jurul orei 20.40, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au intervenit la o biserică din localitatea Șard unde se desfășura o slujbă religioasă și un botez la care participau aproximativ 60 de persoane, fără ca aceștia să folosească măști de protecție sanitară.

La botez era prezent și primarul comunei Ighiu, Traian Rusu.

Pe Facebook a fost postat un video din timpul botezului. Pe imaginile de la final, se poate observa că în momentul în care intră poliția, oamenii încep să își pună măștile. ”Nu vă impacientați”, le spune pastorul, celor prezenți.

”Pastorul care a organizat slujba a fost sancționat cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar activitatea religioasă a fost întreruptă. Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri. Acțiunile de control vor continua” se arată în comunicatul IPJ Alba.

În ultimele 24 de ore, la activitățile de verificare a respectării măsuriloe, au participat 155 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 457 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 57 de mijloace de transport, din care 37 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 1.840 de persoane.

De asemenea, au fost verificate 61 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.

Echipele de control au depistat și sancționat 79 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și două care nu au respectat restricțiile de deplasare.

Foto: Captura video Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Domn primar era in mijlocul lor :))))

  2. molurile sunt pline

  3. Ce cult era ăsta? Aripa reformatoare PNL?

    • Mai contează ce cult este? Bine că nu este ortodox că altfel articolul ar fi fost mai elaborat și cu o sută de comentarii