Botoșănenii acuză Casa de Asigurări de Sănătate că oferă proteze proaste, cu preț exagerat / ”Proteza auditivă nu era bună de nimic, iar la câteva săptămâni am cumpărat alta de la un magazin online”
Firmele autorizate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) să vândă dispozitive medicale au preţuri exagerate pentru produse de calitate inferioară celor găsite online, semnalează Monitorul de Botoșani. Cele din a doua categorie nu sunt însă autorizate şi astfel nu pot fi decontate de CAS, iar cei din prima categorie profită din plin de acest lucru.
Potrivit conducerii CAS Botoșani, asiguratul sau o persoană împuternicită se adresează, în perioada de valabilitate a deciziei, unuia dintre furnizorii din lista furnizorilor de dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive evaluaţi sau acreditaţi/înscrişi în procesul de acreditare, cu care CAS a încheiat contract, cu decizia emisă de casa de asigurări de sănătate şi prescripţia medicală.
Asta însă în cazul în care asiguratul are şi opţiunea de a alege. Unii botoşăneni spun însă că primesc direct produsul, care nu este dintre cele mai performante, mai ales la preţul decontat.
„Mama a avut nevoie de o proteză auditivă şi a apelat la CAS. După aproape trei luni au sunat-o că i-a venit aparul auditiv pe care îl comandaseră ei. Ea nu a avut niciun cuvânt în alegerea dispozitivului. Nu era bun de nimic, iar la câteva săptămâni i-am cumpărat unul de la un magazin online, la o treime de preţ şi cu o mulţime de opţiuni în plus”, a spus un botoşănean.
O comparaţie simplă între aparatul oferit de CAS, care este omologat de Ministerul Sănătăţii, şi cel luat la liber, care a costat 258 de lei, arată avantajele clare oferite de aparatul care costă mai puţin. De partea cealaltă, aparatul care aparent nu costă nimic asiguratul, ia din bugetul de stat şi de trei ori mai mult. Ca şi beneficii avem menţionate la aparatul gratuit „claritatea vorbirii în zgomot, îmbunătăţind considerabil ascultarea în mediile zgomotoase, ce amplifică până la 100 dB”, cu o baterie care trebuie schimbată după ce se consumă.
Potrivit legii, suma maximă care se suportă de CAS din Fond pentru fiecare dispozitiv medical sau tip de dispozitiv medical este preţul de referinţă ori, după caz, suma de închiriere. În cazul protezelor auditive, suma maximă este de 1.008,35 lei.
Potrivit reprezentanţilor CAS Botoșani, în prezent se află în contract cu instituţia aproape 70 de furnizori de dispozitive medicale.
Numai în luna martie a acestui an au fost trimise către CAS deconturi în valoare de 243.010 de lei, aproape 350.000 în ianuarie şi peste 220.000 în februarie.
Sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii