Box: De ce vrea echipa lui Usyk ca Fury să îşi tundă barba
Oleksandr Usyk şi echipa sa i-au cerut lui Tyson Fury să îşi tundă barba înainte de revanşa la categoria grea de sâmbătă, informează Sky Sports. Până acum, oficialităţile i-au dat dreptate britanicului, transmite News.ro.
Este un detaliu care ar putea avea o mare importanţă în ring. Astăzi, la Riad, în Arabia Saudită, Tyson Fury şi Oleksandr Usyk se vor confrunta din nou.
Dar înainte de această confruntare la categoria grea, în care Usyk îşi pune în joc toate cele trei centuri, a apărut o dispută legată de barba britanicului.
Echipa lui Usyk a cerut să îi fie tunsă barba lui Tyson Fury. Oficialii au fost însă până acum de acord cu britanicul. „Există reguli şi comisia de box l-a inspectat pe Fury: nu este nicio problemă”, a declarat Mauricio Sulaiman, preşedintele WBC, una dintre cele trei federaţii care vor acorda centura sâmbăta aceasta.
Tabăra Usyk nu are însă aceeaşi interpretare, considerând că barba lui Tyson Fury îi poate oferi un avantaj în aşa fel încât părul facial să amortizeze „impactul sau traiectoria loviturilor” sau să poată „provoca tăieturi sau abraziuni rivalului său”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.