Braşov: Cadavru carbonizat, descoperit într-un autoturism incendiat
Cadavrul carbonizat al unei persoane a fost descoperit, marţi, într-un autoturism incendiat, în curtea unei locuinţe din localitatea braşoveană Tărlungeni.
Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, maior Ciprian Sfreja, pompierii militari au fost alertaţi, în cursul dimineţii, pentru a stinge un incendiu la un autoturism, în comuna Tărlungeni. După ce focul a fost stins, în interiorul autoturismului a fost descoperit cadavrul carbonizat, a precizat, pentru AGERPRES, maiorul Ciprian Sfreja.
Acesta a menţionat că, deocamdată, cauza incendiului nu a fost stabilită.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii evenimentului, ancheta fiind în curs de desfăşurare, a transmis, marţi seara, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov.
Conform unor surse, în interiorul autoturismului ar fi fost găsite mai multe butelii cu gaz.
Potrivit aceloraşi surse, cadavrul găsit în autoturismul incendiat ar fi al unei femei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii