G4Media.ro

Brazilia se sufocă: Temperatură record de 62,3°C resimțită la Rio de Janeiro

sursa foto: Pexels/ Athena

Brazilia se sufocă: Temperatură record de 62,3°C resimțită la Rio de Janeiro

Valul de căldură care afectează America Latină de la începutul anului a urcat temperatura resimțită la un record de 62,3°C grade Celsius la Rio de Janeiro, în Brazilia, în acest weekend, în timp ce ploile amenință sudul țării, transmite agenția AFP.

„Evitați expunerea prelungită la soare. Hidratați-vă!”, a avertizat sistemul de alertă municipal din Rio de Janeiro pe X, anunțând o temperatură resimțită de 62,3 grade Celsius la ora locală 09:55 în Guaratiba, un cartier din vestul orașului, după ce în ziua precedentă a fost de 60,1 grade Celsius, un record de la începutul acestui tip de măsurători, în 2014.

Zona de vest a orașului Rio de Janeiro este formată din cartiere sărace, periferice, unde locuiește peste 40% din populația acestui oraș de peste șase milioane de locuitori.

Cu o temperatură maximă reală de 42°C duminică, temperatura resimțită a atins cel mai înalt nivel chiar și în zona rezidențială a Grădinii Botanice din sudul orașului Rio, favorizată de vegetația sa abundentă, unde temperatura resimțită a urcat până la 57,7°C duminică.

Plajele emblematice din Rio, Ipanema și Copacabana, au fost pline până la refuz duminică. Mulți s-au refugiat, de asemenea, în Parcul Tijuca, un plămân verde în inima orașului.

În Sao Paulo, cel mai mare oraș din America de Sud, cu o populație de două ori mai mare decât Rio (peste 12 milioane de locuitori), sâmbătă a fost cea mai călduroasă zi din an, mercurul urcând până la 34,7°C.

Aceasta este cea mai ridicată temperatură pentru o lună martie de când Institutul Național de Meteorologie din Brazilia (Inmet) a început să facă măsurători în 1943.

Ziua de duminică a adus o ușurare abia perceptibilă: termometrul a coborât din nou la 34,3ºC, la egalitate cu recordul anterior pentru o lună martie, stabilit în 2012.

Inundații în sud

În sudul Braziliei, în schimb, ploile amenință. Precipitațiile extreme sunt așteptate să continue în această săptămână, au avertizat autoritățile.

Experții atribuie aceste fenomene extreme și instabilitatea meteorologică schimbărilor climatice și fenomenului El Niño, care afectează conul sudic al Americii Latine în plină vară, provocând incendii de pădure în Chile.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Păi stai așa! Au început deja Schimbările Climatice? Nu erau programate pentru anul viitor? :O
    Băieți și fete, ne vom obișnui cu vremea extremă. Adio luni de iarnă și de vară. Sper să ne adaptăm viitoarei clime. Altfel adios amigos.