G4Media.ro

Brazilia şi China propun un plan în șase puncte pentru începerea discuţiilor…

Photo by ANGELA WEISS / AFP

Brazilia şi China propun un plan în șase puncte pentru începerea discuţiilor între Ucraina şi Rusia, declară președintele Lula la ONU

Brazilia şi China au propus un plan în şase puncte pentru începerea discuţiilor între Rusia şi Ucraina pentru a pune capăt conflictului, a declarat marţi preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, citat de Reuters, transmite Agerpres.

Lula, care a discutat telefonic cu preşedintele rus Vladimir Putin despre această propunere, nu a oferit niciun fel de detalii în discursul rostit în deschiderea reuniunii anuale a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

În continuare, el s-a referit la situaţia din Orientul Mijlociu, atrăgând atenţia că războiul din Fâşia Gaza se extinde „periculos” în Liban, şi s-a alăturat apelurilor la o încetare a focului.

„Dreptul la apărare s-a transformat în drept la răzbunare, ceea ce împiedică un acord de eliberare a ostaticilor şi amână o încetare a focului”, a denunţat preşedintele brazilian.

În discursul său, Inacio Lula da Silva a reiterat apelul Braziliei pentru o reformă a ONU, afirmând că acest organism global nu îşi mai face datoria de a reprezenta lumea şi de a opri războaiele.

În opinia sa, toate organismele ONU necesită o „reformă cuprinzătoare”, întrucât instituţia multilaterală este „din ce în ce mai golită de conţinut şi paralizată”.

În special, el a propus acordarea unui rol Adunării Generale în gestionarea problemelor de pace şi securitate şi transformarea Consiliului economic şi social (Ecosoc) în principalul forum pentru promovarea dezvoltării durabile.

În plus, Lula a criticat „dezechilibrul de gen” din cadrul ONU şi a remarcat că „niciodată” nu a existat o femeie în funcţia de secretar general al ONU în cele aproape opt decenii de istorie a instituţiei.

Lula a pledat şi pentru o revizuire a Cartei ONU pentru a revitaliza rolul Adunării Generale în promovarea păcii şi reformarea instituţiei multilaterale.

El a afirmat că este „inacceptabil” ca America Latină şi Africa să nu beneficieze de un loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU, calificând aceasta drept „un ecou” al unor practici care datează din „trecutul colonial”, cuvinte care au stârnit aplauze furtunoase din partea liderilor prezenţi la Adunarea Generală.

Totodată, el a denunţat alocarea a zeci de miliarde de dolari pentru arsenalele militare, opinând că aceste fonduri ar fi putut fi utilizate pentru eliminarea sărăciei şi combaterea schimbărilor climatice.

„A pune capăt foametei este cel mai urgent angajament al guvernului meu”, a declarat Lula, care a fost ales de trei ori la conducerea Braziliei.

Reforma organismelor internaţionale şi, în special, a Consiliului de Securitate al ONU a fost o cerinţă permanentă pe agenda externă a Braziliei timp de decenii.

În parte, ca urmare a acestei lipse de reprezentare în cadrul organizaţiilor internaţionale a luat naştere forumul BRICS, fondat de Brazilia împreună cu Rusia, India, China şi Africa de Sud, la care au aderat anul acesta Iranul, Egiptul, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Etiopia, notează EFE.

Problemele abordate de Lula la Adunarea Generală vor fi discutate şi de membrii BRICS la summitul care va avea loc între 22 şi 24 octombrie în oraşul Kazan din Rusia, la care preşedintele brazilian şi-a confirmat deja participarea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...