G4Media.ro

Omul de afaceri slovac Jaroslav Haščáka, cu afaceri importante în România, a…

Omul de afaceri slovac Jaroslav Haščáka, cu afaceri importante în România, a fost arestat pentru fapte de corupție

Omul de afaceri slovac Jaroslav Haščák a fost arestat marți de autoritățile locale, transmite aktuality.sk. Milidardarul ce controlează fondul Penta Investments, care a preluat și farmaciile Sensiblu din România, este acuzat de fapte de corupție și spălare de bani, relatează dennikn.sk

Potrivit publicației, poliția slovacă a efectuat marți percheziții la sediul Penta, acțiune în urma căreia omul de afaceri a fost reținut.

Numele lui Jaroslav Haščák a fost vehiculat și în contextul anchetei privind asasinarea jurnlistului Jan Kuciak, care a investigat un mare scandal de corupție din Slovacia.

Jaroslav Haščák este cofondatorul Penta Investments, care are investiții, mai ales în Europa de Est, în industria medicală, bancară, real estate și aeronautică. Penta, pe care Haščák o controlează împreună cu Mark Dospiva, are interese în Privatbanka, în lanțul de farmacii Dr. Max și operatorul de pariuri sportive Fortuna.

Compania plănuia să deschidă și în România peste 418 farmacii sub noul nume, în 93 de orașe din toată țara, după ce grupul din Cehia a cumpărat 43 de farmacii Belladonna.

Anul trecut, Penta a mai cumpărat și A&D Pharma, din care fac parte farmaciile Sensiblu (rețeaua despre care presa a speculat în trecut că i-ar fi aparținut Danei Năstase-soția fostului premier Adrian Năstase).

De asemenea, Penta Investments Group este acţionarul majoritar al Fortuna Entertainment Group, operator ceh de pariuri sportive şi jocuri de noroc care deține o cotă semnificativă din piața internă.

În 2017 operatorul a preluat în România companiile Bet Active Concept, Bet Zone, Public Slots şi Slot Arena de la Fortbet Holdings. Fortuna Entertainment Group este cea mai mare companie care acționează în domeniul pariurilor și jocurilor sportive din Europa Centrală și de Est, cu peste 6.200 de angajați.

Grupul de investiții Penta Investments a fost fondat în 1994 de către Marek Dospiva (din Cehia) și Jaroslav Haščák, Juraj Herko, Martin Kúšik și Jozef Oravkin (din Slovacia) și a fost considerat un exemplu legat de modul în care nomenclatura comunistă și din fosta Cehoslovacie a reușit să se ”adapteze” la economia de piață. De altfel, ani întregi, Alojz Lorenc, fostul șef al Poliției secrete cehoslovace din vremea comunismului, a deținut o poziție importantă în companie, amplificând imaginea legăturilor cu trecutul comunist. Numele Penta a fost mențiunt ca un tribut pentru cei cinci fondatori.

Imaginea Penta Group a fost atinsă și de așanumitul Scandal Gorilla, o afacere de corupție care a izbucnit în Slovacia în 2012, descrisă pe larg la acea dată de Euractiv. Mai multe informații care descriau potențiale practici corupte între politicieni și companii au fost făcute publice, deși se pare că erau cunoscute în mediul politic și al jurnaliștilor cu câțiva ani înainte.

Scandalul Gorilla s-a terminat fără concluzii clare, după ce s-a invocat lipsa autentiticității înregistrărilor. Ulterior, Jaroslav Haščák a declarat pentru o publicație din Slovacia că persoanele și tranzacțiile care apar în dosarul Gorilla se bazează pe realitate, dar contextul acestor întâlniri nu este adevărat.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. În sfârșit!
    De acum urmează ce este mai greu pentru familie și prieteni.
    Le doresc să se facă dreptate.

  2. Urmeaza Robert Fico?

  3. Dincolo de rezerva unei solutii legale definitive in cauza,arestarea preventiva a unuia din cei mai potenti si influenti oameni de afaceri slovaci pentru asasinat la comanda este un succes al justitiei slovace.Sa urmarim cu atentie soarta acestui proces si sa vedem daca va fi in final condamnat cel in cauza si pana unde se va ajunge,respectiv cat de sus.
    O admiratie deosebita pentru jurnalistul de investigatie din Slovacia.A platit cu viata pentru a arata lumii adevarul despre fata urata a politicii si afacerilor.La fel si jurnalista ucisa in Malta.Acestia da, putem spune ca sunt eroi cu adevarat.Si cand te gandesti ca la noi multe trusturi media pactizeaza cu activitati neveroase,la limita ilicitului din politica si afaceri ,sacrificiul celor doi jurnalisti antereferiti mi se pare unul de elogiat.Sa fie un exemplu si pentru jurnalismul de investigatie de la noi.Si daca sacrificiul lor nu va fi razbunat de anchetarea tuturor faptelor pentru care ei au platit cu viata pentru a le aduce la lumina si pedepsirea celor vinovati totul este in zadar.De aceea este bine ca s-a infiintat Parchetul European.Sa aiba succes in activitate si sa inceapa cat mai repede sa devina functional.Succes,doamna Kovesi!

    • Și la noi a funcționat o vreme, vezi cazul Shanghai, peste care Tolo a așternut batista, probabil forțat.
      Vezi Circynius, liniște… Samd.
      Aici se face diferența….

  4. E revoltator ca cineva care ucide cu sange rece un om inocent sa NU faca puscarie pe viata !
    Societatile care pretuiesc viata si libertatea trebuie sa-si asume finantarea cheltuielilor de incarcerare pentru acesti criminali diabolici .
    Mesajul societatii trebuie sa fie clar, iei viata unui om, te distrugem, vei sta in inchisoare pana la moarte! Orice pedeapsa mai blanda este o incurajare implicita a criminalilor pentru a-si asuma riscul crimei si o ofensa grava la adresa vietilor curmate si ale oamenilor onesti care respecta dreptul suprem, dreptul la viata!

  5. Întâi au arestat judecătorii ce au mușamalizat crima și apoi făptașul.

  6. Va rog sa va documentati mai bine , Jaroslav Hascak a fost arestat pentru coruptie , nu pentru asasinat .

  7. Sigur e mâna procurorului șef european la mijloc, L.C. Kovesi.