BREAKING Asociațiile fermierilor: „În acest moment, nu mai există motive pentru continuarea protestului spontan al fermierilor / Avem încrederea că măsurile asumate vor fi implementate la data convenită”
Asociațiile fermierilor care au avut, luni, negocieri cu ministrul Agriculturii afirmă că, „în acest moment, nu mai există motive pentru continuarea protestului spontan al fermierilor”, precizând că au încredere că măsurile asumate vor fi implementate la data convenită.
Ministrul Agriculturii și reprezentanții fermierilor au ajuns la un acord în 13 puncte.
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), structură formată din Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Forța Fermierilor – AFF, a salutat, într-un comunicat remis presei, semnarea acordului dintre mediul asociativ agricol și ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
„Reprezentații organizațiilor membre în AAC apreciază că această listă de măsuri, cu termene asumate, reprezintă un prim pas în rezolvarea problemelor fermierilor”, se arată în comunicat.
„Cred că atitudinea cea mai pragmatică și corectă, în acest moment, este să vedem dacă problemele transmise și discutate vor fi rezolvate în termenele asumate de ministrul Barbu.
Noi avem încrederea, după întâlnirea de la MADR, că măsurile asumate în document vor fi implementate la data convenită. Unele dintre ele necesită discuții în grupuri de lucru al cărui calendar ne dorim să fie anunțat mâine și să primim invitații.
Apreciem că, în acest moment, nu mai există motive pentru continuarea protestului spontan al fermierilor. Evident, dacă problemele nu vor fi rezolvate in termenele asumate atunci vom putea vorbi despre continuarea acțiunilor de protest”, a spus Marius Micu, reprezentant AAC.
Alianța menționează că a negociat acest document pe baza propriei liste de propuneri, asumate de asociațiile membre și în care se regăsesc și o serie dintre revendicările fermierilor din stradă.
Și Sindicatul Fermierilor Patrioți susține că protestele trebuie să înceteze.
„La reuniunea desfășurată la sediul Ministerului Agriculturii, reprezentanți ai formelor asociative din sectorul agricol, recunoscute la nivel național pentru reprezentativitatea lor, au abordat în mod detaliat un total de 13 revendicări prezentate de către fermieri. Pentru fiecare dintre aceste aspecte, s-au identificat soluții și s-au propus termene precise pentru implementarea acestora.
În contextul acestor discuții și soluționări, în eventualitatea în care membri ai sindicatului aleg să protesteze în mod public, le sugerăm cu respect să înceteze orice formă de protest și să se alăture demersului nostru comun de comunicare cu Ministerul Agriculturii. Împreună, ne propunem
să monitorizăm și să urmărim cu strictețe termenele stabilite pentru implementarea măsurilor convenite, în conformitate cu protocolul asumat în cadrul întâlnirii”, se arată într-un comunicat remis presei de Sindicatul Fermierilor Patrioți.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii