G4Media.ro

BREAKING CCR: ”Alegerile parlamentare vor avea loc peste termen, aşadar, într-un termen…

Foto: Inquam Photos/ George Călin

BREAKING CCR: ”Alegerile parlamentare vor avea loc peste termen, aşadar, într-un termen de cel mult 3 luni de la expirarea mandatului de 4 ani al Camerelor” / HG prin care a fost stabilită data alegerilor pentru 6 decembrie își încetează efectele după intrarea în vigoare a legii prin care Parlamentul și-a arogat competența de a stabili ziua scrutinului

Curtea Constituțională (CCR) a stabilit, în motivarea deciziei prin care a dat undă verde legii prin care Legislativul și-a arogat competența de a stabili data alegerilor parlamentare, că hotărârea de guvern prin care a fost deja stabilită această dată pentru ziua de 6 decembrie își va înceta efectele odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Mai mult, CCR precizează că ”alegerile parlamentare vor avea loc peste termen, aşadar, într-un termen de cel mult 3 luni de la expirarea mandatului de 4 ani al Camerelor”. Judecătorul Daniel Morar a făcut opinie separată la decizia CCR.

Mandatul actualului Parlament expiră pe 20 decembrie.

Legea declarată constituțională de CCR nu este încă în vigoare, ea nefiind încă promulgată de președintele Klaus Iohannis. Șeful statului are la dispoziție zece zile să decidă dacă o promulgă sau o trimite Parlamentului la reexaminare.

Potrivit acestei legi, prin derogare de la legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, data alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor ce vor fi organizate ca urmare a expirării mandatului Parlamentului, aflat în curs de exercitare la data intrării în vigoare a aceste legi, se stabileşte prin lege organică cu cel puţin 60 de zile înainte.

Principalele puncte din motivarea deciziei CCR (citește aici integral):

  • Totuşi, având în vedere succesiunea derulării procedurilor constituţionale [termen de depunere a legii pentru exercitarea dreptului la sesizare a Curţii Constituţionale/ termen de promulgare şi sesizarea la limita termenului a Curţii Constituţionale/ procedura în faţa Curţii Constituţionale etc.], dacă intrarea în vigoare a legii analizate nu s-a produs cu un interval de timp suficient înainte de momentul la care Guvernul este ţinut potrivit legii-cadru să emită hotărârea de stabilire a datei alegerilor, această hotărâre emisă fiind îşi încetează de drept efectele de la momentul intrării în vigoare legii care îi retrage, temporar [în privinţa alegerilor organizate ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016], competenţa de a stabili data alegerilor. Prin urmare, Hotărârea Guvernului nr.744/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.816 din 4 septembrie 2020, deşi emisă cu respectarea legii în vigoare la data respectivă [art.6 alin.(2) din Legea nr.208/2015], îşi încetează de drept efectele în urma intrării în vigoare a legii criticate
  • Cu privire la competenţa Guvernului de a stabili data alegerilor, Curtea constată că aceasta este de nivel legal şi poate fi oricând eliminată prin lege sau, astfel cum s-a întâmplat în cazul de faţă, să se reglementeze o derogare de la aceasta tot prin lege. Nu este o cerinţă constituţională ca Guvernul să fie cel care stabileşte data alegerilor, ci doar o opţiune politică a Parlamentului.
  • Curtea constată că stabilirea datei alegerilor după expirarea mandatului Parlamentului se face prin lege organică, iar înainte de expirarea mandatului Parlamentului, prin lege ordinară. Astfel, dacă Parlamentul opta ca data stabilirii alegerilor parlamentare să fie hotărâtă prin lege ordinară, aceasta însemna că data antereferită trebuia să se plaseze în interiorul duratei de 4 ani a mandatului Camerelor, însă, prin art.1 alin.(1) din legea criticată, Parlamentul a optat pentru adoptarea unei legi organice de stabilire a datei alegerilor, ceea ce înseamnă că alegerile parlamentare vor avea loc peste termen, aşadar, într-un termen de cel mult 3 luni de la expirarea mandatului de 4 ani a Camerelor

Pe 29 septembrie, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, sesizarea președintelui Iohannis și a decis că Parlamentul stabilește data alegerilor parlamentare.

Potrivit acestora, decizia a fost luată cu 5 voturi ”pentru” respingerea sesizării și 4 voturi ”împotrivă”.

Au votat pentru respingere judecătorii Valer Dorneanu, Gheorghe Stan, Cristian Deliorga, Attila Vraga și Mona Pivniceru, iar împotriva respingerii s-au pronunțat judecătorii Livia Stanciu, Simina Tănăsescu, Marian Enache și Daniel Morar.

Legea care prevede că data alegerilor parlamentare din acest an o stabilește Parlamentul, și nu guvernul așa cum s-a întâmplat în ultimii 30 de ani, a fost inițiată de PSD, ALDE și UDMR și a fost adoptată în aceeași zi, pe 27 iulie, atât de Senat, cât și de Camera Deputaților.

Pe 3 septembrie însă Guvernul a adoptat o hotărâre prin care a stabilit că data alegerilor parlamentare din acest an va fi 6 decembrie.

în curs de actualizare

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

86 comentarii

  1. Nicio surpriza aici, se stie ca deja au batut plama cu pesedistii. Ne vedem la alegeri in martie 2021, care or mai trai pe atunci

  2. Hoti pana la capat! Desi deciziile CCR se aplica doar pentru viitor, Dorneanu o aplica pentru trecut, asupra unei decizii perfect legale a Guvernului, pentru a favoriza din nou PSD. Mare mafie!

    • CCR ESTE FORMAT DIN DINOZAURII COMUNISTI CARE, VOR DISPAREA DUPA ALEGERI ASA CUM VA DISPAREA CHIAR PSD. POPORUL ROMAN A FOST OSTATIC DECIZIILOR CCR SI AVOCATULUI POPORULUI CARE, AU FOST PLATITI REGESTE CU SALARII NESIMTITE SI PENSII SPECIALE. CCR INCALCA SI REGULILE CONSTITUTIEI CARE, SPUN CA DECIZIILE CCR NU SE APLICA RETROACTIV.CRED CA O PARTE DINTRE MEMBRI CCR VOR IESI URAT DIN FUNCTII IAR UNII VOR INTRA DUPA GRATII.

    • NU-I ATINGE NIMENI CU NIMIC! cei din ccr AU SUPERIMUNITATE. partidul, securistii, dragnetti si tericeanul LE-AU DAT SUPERIMUNITATE. CA SA FACA TOT CE AU EI NEVOIE

    • Nu l-au votat ei, pe Iliescu (70%) în ’90 și-n următorii ani PSD pe linie – fapt care „a dat” și Legile și Constituția pe care o avem acum și ccr-ul??
      Acum.. Purtăm alegerea, celor ce în zdrobitoarea majoritate (eu nu!) erau în Dec.’89 membri de Partid și care – imediat după, au ales .. tot comunism: FSN, PDSR, etc.
      Așa că, ce face Curtea acum – aplică ce-au votat ăia, după ’89 (eu am votat PNL atunci, sub Câmpeanu; era Partid Național Liberal, atunci! – nu majoretă..)

  3. Hai Iohannis. Alegeri in 6 decembrie si referendum pentru desfiintarea CCR-ului rusesc.

    • Inclusiv judecătoare numite de Iohaniss au votat această decizie.
      Doar Daniel Morar a făcut opinie separată.
      Despre ce vorbești?
      Chiar vrei să fie toată puterea la Iohaniss?
      Nu e suficient că e șeful guvernului?

    • 5 la 4…scrie acolo…dar voi sunteți analfabeți…am uitat

    • „Judecătorul Daniel Morar a făcut opinie separată la decizia CCR”
      Am citit doar până aici
      Dar e bine oricum, câți candidați trebuie să moară să câștige peneleprele alegerile?

    • @dan de ce nu au schimbat psd legea acum 2 ani, acum 3 ani, acum 4 ani?! de ce tocmai acum s-au gasit sa schimbe modul de organizare al alegerilor? ti se pare normal ca beneficiarii sa stabileasca cand sa fie alesi? mandatul e de 4 ani. ok amanam alegerile, atunci parlamentul sa nu poate sa voteze nici o lege dupa expirarea mandatului pana la noi alegeri. pune-ti mintea la contributie putin…

    • @ioan
      Ți se pare normal ca un partid care are 30% intenție de vot să facă alegerile când crede că e avantajat deși suntem în plină pandemie și în alegerile locale s-au înmulțit cazurile de covid?
      Primarul PNL din Călărași a murit din cauza infectării în campanie. Câți oameni trebuie să moară să pună PNL mâna pe putere complet?
      Chiar nu pot aștepta până în martie? Chiar e „nevoie să moară oameni”?

  4. Băi ziaristul lui pește, parlamentul nu”și-a arogat” ci a votat.
    Ce atâta circ cu alegerile? De ce nu vor liberalii să ne arate cum ne scot din iarnă , banii de-i aduce Iohannis de la UE, proiectele pentru ei și mai ales autostrada aia de ne-o fac americanii pe banii noștri?

    • Pisi, chill, ca faci riduri!
      Nu mai comenta ce nu-ntelegi c-o sa te doara caputu’!
      Da’ una peste alta, te-nteleg! La A3 va tin numa-n texte de doi lei!!

    • Initial as fi crezut ca ziaristul e rauvoitor sau analfabet, si nu stie ca Parlamentul, este conform Constitutiei, cel mai inalt for al statului. Apoi mi-am amintit ca astia sunt totusi urmasii marxismleninismului, si am luat-o de la capat in cheie materialist dialectica: „cine? cui?”

      Cine decide? Parlamentul dominat de partidul X. Cui i-o trage? Guvernului meu. Deci parlamentul isi aroga. Sa fi fost invers, sa fi fost Parlamentul Meu si guvern PSD, am fi aflat ca „premierul isi aroga”.

      Din pacate pentru PNL, brelocul e la 6,6%. In ritmul asta, nu va face pragul, si doar va rupe din voturile Innotecilor. „Parlamentul Meu” nu se va intampla nici la alegerile astea.

    • Daca p$d vrea sa treaca sub 25% n-are decat sa amane ce vrea :)) Strategii lui Ciolacu sunt varza cu carne! Evident ca vom vota m..e P$D mai cu sete, mai indarjiti si mai motivati in martie! Amin!

    • domnul profesor ELENA POPA , care nu vrei sa fii intretinuta de copii, te-ai trezit?

    • Iar face trolul ”aroganțe” cu limba română. Poate explică julienul dacian care trollează pentru mafia PRO-USL-PSD cum e posibil ca un analfabet ”initial ar fi crezut” după ce ”ulterior va crede” despre altcineva că e ”analfabet”? ”Conform” cărei ”Constituții” se poate asta? Sau e pentru că analfabeții ”urmasi ai marxismleninismului” de la ”Mafia mea” își ”amintesc” numai în ”cheie materialist- dialectică”? Ori poate ”sa fi fost invers” când ”si-au tras-o” și de acolo ”ritmul asta”? O ști ceva jagardeaua asta de ”breloc” dar dacă un elev de gimnaziu ”ar rupe” în halul ăsta săraca limbă română, sigur ”n-ar face pragul” la clasa a opta.

  5. Moșneagul ăsta numsi srece cauta acolo .., locul lui e acasă sau nuimaiajung bani și continuă să muncească”saracutul”.

  6. Ăștia de la CCR sunt nebuni?! PSD-ul și-a pus toată speranța in alegerile la termen, la care trăgeau speranță să facă măcar 15%, așa Dracu’ știe ce scor vor mai putea obține in martie, după ce vor ieși pe piață cele 5-6 vaccinuri de care vorbesc aproape toți specialiștii…!?

    • Chill, ca pana in martie nu se vaccineaza impotriva Covid nici un roman. Azi 2 companii producatoare de vaccin au anuntat ca opresc testarile pe oameni fiindca au aparut complicatii. Chiar daca vaccinurile sunt facute pe repede inainte, tot trebuie sa se respecte niste reguli. Apoi nu stiu cati romani o sa se inghesuie sa fie primii la vaccinat.

    • Băi, @alex,
      Tu n-ai aflat că optimismul e cel mai puternic medicament, care odată „injectat” (vestea ieșirii vaccinului pe piață) il poate da cu virionele in sus pe cel mai „al Dracu’ ” virus de pe Pământ?!
      PS. In locul vostru aș vorbi la Wuhan să slobozească un virus și mai eficient, că „frățiorii” de la PSD au hemoragie la procent (ca să rimeze)…

  7. Pai de cand se aplica deciziile CCR retroactiv?
    Hotararile nu se aplica doar pentru evenimente viitoare, mai ales ca Hotararea de aprobare a datei alegerilor s-a facut cu respectarea legilor in vigoare si e constitutional???
    Mai nou CCR e organ legislativ? Si daca Johannis nu promulga legea asta abetanta ce fac, trimit iar tancurile ca Iliescu?
    Vai de capul vostru de lichele pezediste, poate schimba dupa alegeri pnl legea ccr si mai adauga vreo 5 membri ca sa dilueze cancerul rosu din institutie.

    • Deja depasesc orice limita, fara nicio rusine.
      Mai si comenteaza ca sesizarea s-a facut la limita termenului.
      Si ce? Atata timp cat a fost in termen care e problema?

    • De fapt ce inseamna asta:
      ”alegerile parlamentare vor avea loc peste termen, aşadar, într-un termen de cel mult 3 luni de la expirarea mandatului de 4 ani al Camerelor”? – mai precis „vor avea loc peste termen”…?
      Prin aceasta decizie CCR obliga Parlamentul sa dea o lege astfel incat alegerile sa aiba loc peste termen? In ce baza constitutionala?
      De unde stim ca Parlamentul nu va da o lege ca alegerile sa aiba loc pe 6 decembrie, in conformitate cu programul stabilit?
      S-a mai intamplat ca Parlamentul a tinut mortis sa dea o lege identica cu hotararea guvernului (adia sa fie pe numele Parlamentului, nu al Guvernului)… ei, ca dupa aia si-a luat cuvantul inapoi, asta e despre cata incredere sa ai in ciolacu’

  8. Problema se pune in mod direct daca actualul parlament doreste sau nu sa isi prelungeasca cu trei luni activitatea ? Eu unul nu cred ca vor face asta . Riscul politic este urias pentru partidul care vin in plen cu o astfel de lege . Adica mai pe romaneste , perceptia unanima a cetatenilor ,va fi aceea de ramanare la putere doar pentru a lua diurna . Acest procedeu , dezlantuie furii nebanuite . Nu cred ca de asta are nevoie acum tara in plina pandemie .

    • Pentru ei e simplu:
      Inca 4 luni cu indemnizatie de parlamentar. Cei mai multi care nu mai prind un alt mandat, indiferent de partid, vor vota pentru amanare.
      Cum zicea marinaru’ „o zi de rada, un ban gramada” nu conteaza ce urmeaza.
      La primavara, vom vedea: cel mai probabil vor fi nevoiti sa amane alegerile pe caz de forta majora.
      Nu exista vreun indiciu ca evoultia epidemiei sa fie mai buna in martie, dupa iarna si la inceputul primaverii cand griba oricum isi face de cap, decat in decembrie, cand abia se incepe iarna.
      Mai degraba e de asteptat ca printr-o sfortare, in toamna asta sa se mai tina in frau, dar pe termen scurt….
      Parlamentul daca ar fi un club de oameni cu constiinta, ar forta alegerile cat mai curand. Adica, ignorati alte suprapuneri cu sf Andrei, cu ziua nationala! Nu suntem intr-un timp normal!

  9. Afara cu PSD-ISTI 1000 de ani de acum incolo! toti cate au incalcat la inchisoare dupa alegeri

  10. O țară condusă la nivel înalt de niște habarnisti, smenari și mafioți care storc ultima suflare a națiuni române.

  11. Presedintele nu va promulga aceasta lege

  12. Nu avem decat o singura certitudine. Aceea ca la CCR se voteaza exclusiv politic si ca aceasta realitate este inacceptabila, in primul rand constitutional. Adica legea organica de constituire a CCR este neconstitutionala din moment ce permite clar vot angajat politic.

    • Nu doar politic, ci si vadit impotriva Constitutiei.
      CCR s-a transformat in legiuitor si nu respecta restrictia de a da decizii doar pentru viitor.

    • De fapt, singura certitudine e că majoritatea celor care comentează nu au nicio idee despre Constituție și drept constituțional. De curiozitate, care ar fi argumentele constituționale pentru care decizia CCR e greșită?

  13. Daca ignoram urmatoarele probleme, nicio reforma reala a CCR nu va fi facuta in urmatorii 10 ani:

    1. Membri CCR au afiliere politica, unii sunt fosti politicieni ai vechilor partide. Exact asta nu ar trebui sa mai fie permis: afiliere politica in ultimii 15 ani.
    2. Cariera juridica nu poate fi una modesta. Aici trebuie criterii aspre de competenta. Nu e posibil sa pui orice semidoct la CCR.
    3. Membrii curtii nu pot avea afinitati cu regimurile dictatoriale. Adica nu e posibil sa participi la evenimente din Rusia, la CCR-ul corupt al rusilor.
    4. Probitatea morala trebuie luata la puricat. Nu e posibil sa te intalnesti cu un interlop prin Iasi si apoi sa iei decizii de cod penal, dar nici sa iei masa cu Florin Iordache, ca ti-e prieten.

    Toate principiile astea si multe altele trebuie asumate pe o agenda politica. Iar eu de la vechile partide n-am auzit nimic, nici PSD, dar nici PNL, care doar se vaita ca n-au suficienti oameni obedienti la curte.

    Altfel, ca CCR a decis, a fost cu PSD, a fost cu PNL sunt doar titluri care mai smulg niste reactii care se pierd in eter.

  14. Alo de aia nu vor ficusul si sică mandolină bețivul să declare din nou starea de urgență ca alegerile se vor duce la anul in vară iar PNL nu mai pupă parlamentul in veci vor lua urmă la PNȚCD ca partid istoric. Wai nebunilor avem peste 4000 de cazuri de infecție și vouă vă arde de alegeri. Rușine să vă fie rușine.

    • Mai bine să le țină în decembrie, să scăpăm de grija lor. Nu avem nicio garanție a faptului că în martie o să fie situația mai roz. Dă-o dracului de stare de urgență, nu și-o mai permite nimeni, indiferent de țară.

    • Imi pare rau sa iti spun, dar in martie vom avea si mai multe cazuri decat in decembrie. Pana prin mai vaccinurile care vor ajunge in Romania, daca vor ajunge, vor fi doar pentru medici, asistente, politisti, armata. Pana atunci o sa avem oto crestere a numarului de cazuri. Nu o sa facem alegeri in decembrie, cu 5000 de cazuri pe zi, o sa facem in martie cu 10000 de cazuri pe zi.
      In locul PNL, eu as tranti propriul Guvern si m-as trage pe dreapta! Iar la discutiile despre un Guvern de uniune nationala as pune niste conditii imposibile. PNL trebuie sa iasa din corzile in care sta benevol. Cu toate legile de cheltuieli si stabilire date, vrea Parlamentul sa conduca executiv Romania? Vrea. Atunci sa lase Parlamentul sa conduca.

  15. Este si un castig aici.Daniel Morar.
    Ca au ramas cei cinci? Uitati va la ei!
    Avem senzatia ,legata de dorneanu,ca nu o sa scapam nicicand de el.Senzatia asta o aveam fata de ceasesescu.Il vedem cum se surge partait pe holurile parlamentului,intepenit in rele cu hainele care curg pe el.Un zombi cere ne va mai bantui ceva timp!

  16. „Cu privire la competenţa Guvernului de a stabili data alegerilor, Curtea constată că aceasta este de nivel legal şi poate fi oricând eliminată prin lege ”

    CCR asta nu a inteles nimic de la Comisia de la Venetia. Nu s-a mai spus ca nu se modifica legile alegerilor cu cel putin 1 an inainte de alegeri? Cum adica poate fi modificata oricand? Chiar si dupa ce Guvernul decide o data a alegerilor care nu le convine parlamentarilor? Unde dracu mai e separarea puterilor in stat?

    Eu propun sa lasam si hotilor dreptul sa-si schimbe pedeapsa oricand, ca sigur e constitutional. Si celor care trec pe rosu sa-si scrie procesul verbal. Si cei care fac accident ca au baut prea mult sa mai poata sa-si comande o sticla la locul accidentului pana vine salvarea si chiar Politia sa fie cea care o livreaza, sa o aduca cu girofar sa nu se incalzeasca. Hai ca se poate mai mult de atat! De ce sa ne oprim aici?

  17. Jegurile de la Curtea Coruptilor Romaniei sau mai bine zis CURVA Constitutionala la Romaniei, le mai fac un cadou jegurilor rosii din parlament in frunte cu Ciolacu, Tariceanu, Vosganian, etc .
    Iata ca nu doar analizeaza o lege ci mai si adauga la lege asa cum au facut cu toate legile justitiei prin care au intros aceasta tara pe dos !

  18. Deci in aceasta hotarare, „onorabilii” de la CCR nu se limiteaza doar la faptul ca le dau pe mana coruptilor din Parlament in frunte cu Ciolacu si Tariceanu sa-si stabileasca cand vor ei data alegerilor, dar le mai spun si negru pe alb ca au dreptul sa-si prelungeasca mandatul cu inca 3 luni pana in martie !
    Asta inseamna adaugare la lege !
    Ce tara de rahat !!!!

  19. Deci in aceasta hotarare, „onorabilii” de la CCR nu se limiteaza doar la faptul ca le dau pe mana coruptilor din Parlament in frunte cu Ciolacu si Tariceanu sa-si stabileasca cand vor ei data alegerilor, dar le mai spun si negru pe alb ca au dreptul sa-si prelungeasca mandatul cu inca 3 luni pana in martie !
    Asta inseamna adaugare la lege !
    Ce tara de rahat !!!!

  20. Bai rahatilor, scrie clar in Constitutie ca se amână doar daca se îndeplinesc anumite conditii: stare de război, stare de urgență,…nu că asa vor mușchii voștri!
    Chiar dacă parlamentul decide data alegerilor, data asta o poate alege să cadă în calendarul necesar pentru învestirea noului parlament, fără să expire. Puteti sa decideți doar daca se fac o săptămână inainte sau una după, de ex, nu să le amanați voi ca asa vor mușchii voștri și să stați acolo cu mandatele expirate. Puteti sta acolo expirati doar daca e război, puteti alege data dar să cadă în calendarul necesar unui parlament care sa nu expire.
    De asta jegurile astea au schimbat legea și au scos CCR înafară răspunderii in față legilor…oricum, mult nu mai aveti, cu cât faceti mai multe grozăvii, cu atât o sa aveti mai multe capete de acuzare

    • Dacă tot ne dăm cunoscători ai Constituției, de fapt uite ce scrie despre durata mandatului Parlamentului și termenul de organizare a alegerilor. Bine, pentru a înțelege e nevoie de cineva care să nu fie chiar analfabet funcțional.
      ARTICOLUL 63
      (1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.

      (2) Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.

      (3) Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.

      (4) Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.

      (5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament.

  21. *E de noaptea minții acest CCR al lui Dorneanu ! Această instituție „Yes man istă” trebuie supusă unui audit INTERNAȚIONAL ȘI DESFIINȚATĂ for ever !!!! Sunt niște criminali plătiți cu o grămadă de bani de la cetățenii români pe care nu-i reprezintă! „*

  22. Ce pretentii sa ai de la niste frizeri in drept? Zegrean pe langa Dorneanu era doctor docent. Dorneanu este un politruc ordinar care impreuna cu ceilalti acoliti si-au batut joc de multe decizii importante. Acesti 9 judecatori car trebui sa fie formati din cei mai mari specialisti in drept constitutional, din magistrati impecabili care aleg sa se daruiasca dupa o varsta sa zicem pensia unui ideal nobil de maxim 5 ani in respectare a legii fundamentala a unui stat. Deliorga, Stan Patitu, Pivniceru, slabi si compromisi moral. Vor avea de judecat incalcarea libertatilor religioase pentru ca Guvernul a pus sita la moaste. Ce este mai important in constitutie dreptul la viata sau dreptul al libertatea religioasa. Daca a da libertate religioasa inseamna sa incalci dreptul la viata atunci avem in splendoarea sa ciuma rosie a lui Putin. Dughin si alte javre care sunt lasate in pace sa se desfasoare de serviciile de informatii romane, inrosesc Internetul cu propaganda ortodoxiei, crestinismului de pestera. Ataca oamenii exact in primitivismul lor si le intuneca ratiunea. Exact ce face CCR cand dreptul la viata, la a nu te imbolnavi din cauza unor a fost sters cu ocazia amenzilor contestate de javra Weber.

  23. Putina p…la suptă de penelisti ciumați galben nu strica. Adevărul că au crescut la 4000 de la 2000 de la alegeri. Ciumo, betzivule de orban, nu vezi stremeleagule?

    • Stai sa vezi ce-o sa creasca dupa pelerinajele dupa care plang toti pupatorii de cadavre!
      Tu-mi zici aici de alegeri, care au fost tinute intr-o ordine relativa, cu dezinfectare, stat ordonat la coada etc, dar nu vezi pupaturile de oase de miel, la care se inghesuie toti „credinciosii”, fara masca, fara spalat pe maini, fara nimic! Si care se duc spre oase si se intorc acasa claie peste gramada in autobuze super-aglomerate, si, evident, fara masti, pentru ca ei „ie” credinciosi si nu se ia virusul de ei si, in plus, nici nu pot respira cu „botnita” pe nas…
      Curios cum de TOTI „credinciosii” astia sufera de astm, sau de alte boli respiratorii… „Dacat” zic si eu.

      Si sa vezi tu peste doua saptamani cum vor fi zeci de mii de cazuri de covid, de la toti pupatorii astia de oase.
      Te astept pe 30 octombrie sa-mi dovedesti ca n-au crescut cazurile. Asta, bineinteles, daca-ti dau aia voie la ATI cu telefonul, „stremeleagule”…

    • Dorule,trec peste limbajul suburban, specific pesediștilor în cea mai mare parte, și-ți zic doar atât:citește cifrele covid din Cehia,Slovacia,Germania,Spania, Franța,Olanda,Belgia,UK,Elveția,Portugalia,etc.!
      Dacă nu știi, te informez eu că în niciunul din aceste state n-au fost alegeri.
      Dar știu, e greu să te informezi.

  24. Probabil nu iau in calcul o alta situatie : vine iarna cu toate belele ei plus covidul;inca un pelerinaj- doua si …vor mai fi votanti „dedicati”peste 3 luni( ati vazut cam cine „pelerineaza”, cam aia cu „comorbiditati”vizibile)?; nu ma acuzati pe mine de cinism,acuzati-i pe cei care diriguiesc „trebile”(pe care nu i-am vazut intre pelerini nici macar cand nu era pandemie)

  25. Baieti, nimeni nu garanteaza ca in martie va fi mai bine decat in dec.
    Asa ca statul mafiot vrea sa mai incaseze niste bani cateva luni, vor sa amane reforme etc taieri se pensii speciale militare etc

  26. Nu pricep ca sunt prost pesemne… Ce e cu aceste decizii si explicatii date de 7 mii de persoane din acest namol numit ccr??? Avem cumva o Constitutie pe fiecare membru ccr??? Fiecare vine cu opinie separata in functie de personajul cu care bate palma??? Pentru Dumnezeu, cred ca ar fi suficienti 3 membri in cloaca asta si nici macar unul sa nu aiba apartenenta sau simpatii politice!!! Avem o singura Constitutie, deciziile finale trebuiesc date in functie de textul Constitutiei ai sa fie UNANIME CACI UNA E CONSTITUTIA!!!

  27. O tara cu picioarele amputate si coloana vertebrala putreda . Pensii speciale in colonuri ordinare.

  28. E gata, statul de drept s-a rezolvat în România!!

  29. Pesedistii vor sa se mentina in functii cu orice pret! Simt ca le fuge scaunul de sub picioare si fac orice truc pentru a mai castiga timp! Si pana in martie mai gasesc ei niste pretexte ca sa-si prelungeasca mandatele!

  30. Asta meritati. Era prea greu sa va deplasati la vot in 2016, suferiti, fraierilor.

  31. Mai nou, azi aflam ca CCR si-a arogat dreptul de a ne spune cand se organizeaza alegerile, adica in Martie, cum doreste PSD.
    Eu zic sa ne spuna si rezultatele, ca sa nu ne mai deranjam la vot…

  32. https://newsweek.ro/justitie/dorneanu-incaseaza-12500-leiluna-din-4-sporuri-de-oboseala-confidentialitate-praf-si-doctor

    Uite, de aia încasează Dorneanu 12.500 lei/lună numai din sporuri. N-ai cum să dormi liniștit după ce-ai emis asemenea elucubrații ‘constituționale’.

  33. este bine sa mai si gandim, nu sa strigam lozinci!

    pe 6 martie guvernantii puneau pomi..https://www.europafm.ro/klaus-iohannis-si-ludovic-orban-au-plantat-copaci-in-campania-romania-planteaza-o-padure-cat-o-tara-audio/

    covidul venea peste noi, Turcia ameninta UE ca da drumul la 1 milion de emigranti si la noi se ducea lupta sa se faca anticipate la locale si parlamentare!

    acum graba mare cu parlamentarele! adica depasim 4000 de imbolnaviri pe zi, unii dintre primari sunt noi si trebuie sa-si invete rapid rosturile si noi ar trebui sa intram in campanie electorala!

    eu zic ca cine nu si-a pus tiglele pe casa sa se grabeasca ca vine iarna!

    daca depasim 5000 si apoi ne ducem mai sus, trebuie *militarizata* societatea,

    In Evul Mediu, in orasele care aveau ziduri de protectie, atunci cand izbucnea ciuma, nu mai intra nimeni, nu mai iesea nimeni din oras…

    arhetipul se vede, tari care nu mai primesc romani…

    aveam alte obiective acum decat alegerile….sa ni sa spuna ce?

    presedintele mi s-a parut aseara de pe alta planeta….sa te declari multumit cu starea de sanatate a natiunii?

  34. Vrerea poporului este vrerea constitutiei.

  35. Pentru proștii care nu citesc ,luați și citiți motivarea curții ,este pe înțelesul tuturor chiar și pentru proști dar trebuie să citească .Motivarea are 27 pagini cam greu pentru proști.

  36. În ce privește legea de amânare a alegerilor (proiectul lui Dohotaru), o lege obișnuită și nu una specială ca precedenta, ea trebuie să treacă printr-o serie similară de proceduri: respingere de către președinte, contestare la CCR, motivare, promulgare etc. Întreg procesul se poate lungi până spre finele lunii noiembrie, ceea ce ar ridica mari probleme financiare- candidatații vor fi în plină campanie, buletinele de vot vor fi deja tipărite- nemaivorbind de cele democratice.

    Analistul Cristian Pârvulescu a explicat pentru Europa Liberă că ”PSD nu mai poate să împiedice alegerile din 6 decembrie, singurii care mai pot face asta sunt guvernul și președintele Iohannis. Majoritatea parlamentară nu are nicio șansă în calendarul care există deja să facă asta și ar avea și probleme constituționale, pentru că un parlament care este în prelungiri în condițiile în care nu există în Constituție nimic despre pandemie, este un parlament care nu mai are putere, deci este un parlament inutil. Amânarea alegerilor nu se justifică, pur și simplu”.

  37. !vasile

    iobagii nostri se intalneau duminica la crasma si se imbatau si apoi se luau la bataie, care este boierul mai frumos, a caruia nevasta este mai frumoasa, etc

    si in ianuarie, cand li se terminau proviziile, se duceau in genunchi sa ceara cu imprumut….

    cu exceptia celor care sunt inregimentati politic, ceilalti suntem pe-acilea in situatia Monicai Lewinsky, care a declarat ca-l va vota pe Trump pentru ca democratii iau lasat un gust amar in gura!

    si domnul Cristian Parvulescu are, chiar de multa vreme, un gust amar in gura!

  38. Sebastian Zachmann, 2 Oct. 2020
    DE CE PSD NU VA REUSI SA AMANE ALEGERILE PARLAMENTARE.
    1. Luna iulie. PSD adoptă o lege (L1) prin care Parlamentul primește puterea de a stabili data alegerilor parlamentare, nu Guvernul, așa cum s-a întâmplat în ultimii 30 de ani. Iohannis n-a fost de acord, prin urmare a trimis legea la CCR, iar miercuri CCR a dat dreptate PSD. Asta nu înseamnă nimic deocamdată, pentru că decizia trebuie însoțită și de motivare în cel mult 30 de zile. Practica arată că motivările sunt publicate uneori după o săptămână, alteori după o lună. Abia după ce e publicată motivarea, legea se întoarce la Cotroceni. Numai că Iohannis mai poate targe puțin de timp. Președintele are la dispoziție 10 zile fie să o promulge, fie să o trimită la reexaminare în Parlament. În ultima zi o va retrimite în Parlament. Evident, PSD îl va ignora pe Iohannis și într-o săptămână va pasa din nou legea la Cotroceni. Iohannis are iar 10 zile timp de gândire, apoi e obligat să o promulge. Să spunem că lucrurile merg pe repede-nainte și săptămâna viitoare avem motivarea CCR. Însă legea oricum NU poate intra în vigoare mai devreme de începutul lunii noiembrie. Așadar, în cel mai bun caz pentru PSD, Parlamentul va primi oficial dreptul de a stabili data alegerilor parlamentare în luna noiembrie, când vom fi deja în plină campanie electorală. De ce vom fi în campanie? Pentru că timp ce L1 era la CCR, Guvernul Orban a stabilit data alegerilor pe 6 decembrie. Deja suntem în plin calendar electoral. Spre exemplu, săptămâna viitoare partidele trebuie să depună listele cu candidați pentru diaspora.
    2. După decizia CCR pe L1, PSD n-a mai așteptat motivarea și a început să pună presiune. L-a scos din joben pe Adrian Dohotaru, deputat de stânga, ales pe listele USR în 2016, între timp ajuns independent. Dohotaru a depus un proiect de lege (L2) care fixează alegerile parlamentare în 14 martie, exact cum plănuia PSD. Ce supriză, PSD a anunțat imediat (prin Vasile Dâncu) că va susține proiectul de lege, ba chiar în procedură de urgență. În mod normal, PSD ar trebuie să aștepte intrarea în vigoare a L1, astfel încât Parlamentul să aibă oficial dreptul să stabilească data alegerilor. Practic, L1 e fundamentul pe care ar trebuie așezată L2. Dar să presupunem că PSD, în criză de timp, forțează lucurile și Parlamentul adoptă L2 săptămâna viitoare. Degeaba. Va începe un ping-pong între instituții. Legea ajunge la Iohannis, care are 20 de zile timp de gândire. Apoi o trimite la CCR, deci ajungem la finalul lunii octombrie. Cel puțin două săptămâni până la o decizie, plus zilele pentru motivare, ajungem în mijlocul campaniei electorale deja începute. Apoi 10 zile în care Iohannis analizează cu atenție și îngrijoare, trimite legea la reexaminare în Parlament și când proiectul ajunge din nou la promulgare va fi prea târziu pentru PSD: România va avea o nouă majoritate parlamentară rezultată prin votul din 6 decembrie.
    3. CCR oferă Parlamentului puterea de a stabili data alegerilor, dar asta nu înseamnă că scrutinul poate fi amânat la infinit. Constituția spune că mandatul poate fi prelungit cu maximum trei luni, plus stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă. Ca alegerile să fie amânate pentru martie, Iohannis ar trebui să decreteze din nou stare de urgență, foarte puțin probabil, pentru că interesul lui Iohannis e să aibă cât mai repede o majoritate parlamentară. Sau PSD să vină cu o lege până pe 6 Decembrie, lucru imposibil.
    4. Marcel Ciolacu știe foarte bine că nu poate amâna alegerile parlamentare, dar strategia PSD pentru campanie e să arate că Guvernul PNL-Iohannis pune puterea politică mai presus de sănătatea oamenilor. Iar PNL va răspunde că PSD nu renunță la salarii, șoferi și amante. Și tot așa.

    • ai facut cea mai relevanta analiza

    • Analiza de mai sus era valabila pana la motivarea CCR.
      In prezent, daca L1 intra in vigoare pana pe 6 dec, „se reseteaza tot” dupa spusele lui Augustin Zegrean.
      Asadar, ar trebui cautate solutii pt ca L1 sa nu intre in vigoare pana pe 6 dec.

    • Absolut corect!!!

    • @MC … asa este..

      in momentul de fata , fara o negociere in parlament, alegerile nu se vor mai tine pe 6 dec.
      nu cred ca este posibil sa se faca o majoritate care sa amane intrarea in vigoare a legii depuse de PSD.

      o varianta ar fi un joc dur al PNL, e clar ca CCR va respinge si contestatia privind legea bugetului ( practic CCR ne tot spune ca parlamentul poate face orice doreste ), in aceste conditii s-ar impune demisia guvernului ( este o simpla parere ), sa vina PSD-ul sa combata covidul si sa platesca alocatii duble, sporuri peste sporuri si pensii marite cu 40% ( credeti-ma nu-i finanteaza nimeni + ratinguri la pamant, deci dobanzi 7..8%)

  39. !vasile

    ei, se vede ca stai in barca cu boierii…precum femeia cananeanca….accepti frimiturile ce ti se arunca…

  40. intr-una din caricaturile lui Mihai Stanescu se vede o groapa mare si nevasta, in doliu, tipand * ai murit Mitica si nu ai apucat sa vezi metroul!*

    cam asa si cu graba asta cu alegerile…..le e frica unora si altora ca aia care o sa moara dupa 6 decembrie nu o sa vada cine a castigat alegerile…

    si parca ii vad pe unii de pe-acilea, consoland rudele * Nu mai plange Marito dupa barbatu-tu, am castigat alegerile!*

    ca bezmeticii aia care s-au dus la mormantul primarului mort in timpul alegerilor si au chefuit si au strigat * bucura-te Georgica ( nu mai stiu cum il chema) ca i-am batut la foundul gol!*, veste ce facu inconjurul mapamondului!

    vai de capul nostru de trogloditi ce suntem…

  41. M-am plictisit sa va spun ca sunt necesare 2 lucruri:
    1. o noua Constituție, in niciun caz revizuirea actualei Constituții… adică o alta voința intr-o alta lege fundamentala;
    2. alt mecanism de control de constituționalitate prin implicarea magistraților de cariera de la Înaltă Curte de Casație și Justiție.

    Trebuie sa înțelegeți ca aceasta CCR se bazează pe puterile pe care i le conferă actuala Constituție, adică ce decid ei nu poate schimba nimeni și, mai rău, practica pe care o creeaza e obligatorie pentru decizii ulterioare… au fost situații in care legiuitorul nu a mai avut marja de apreciere din cauza deciziilor CCR…

    Puteți voi sa urlați cât vreți și sa va indignati ca lucrurile sunt rele din cauza ca jurii CCR sunt numiți de politicieni… este și asta ceva rău, cum la fel de rau e și faptul ca ,de regula, jurii CCR nu sunt magistrați de scaun (in prezent doua persoane au foat judecători de cariera).

  42. Plus schimbarea majorității în Parlament și CD la următoarele alegeri. Inițiative legislative de bun simț, în favoarea viitorului oamenilor cinstiți și împotriva corupților, nu au trecut din cauza majorității actuale din cele două structuri preponderent machiavelice.

  43. Poate cineva sa ne explice: ce se intampla cu Parlamentul daca (cel mai probabil) situatia medicala va fi in martie mult mai grava decat in decembrie si alegerile nu vor putea fi organizate in mod obiectiv – independent de vointa politicienilor?

  44. nu va stresati . PSD nu doreste aminarea ci doar doreste sa arunce vina pe PNL, vina posibilei declansari a unei forme puternice de raspindire a virusului . Spera doar sa mai obtina ceva voturi . Daca amina sunt pierduti , intreaga tara stie de ce fac asta .

  45. Alegerile trebuie amanate!

    Intaietatea este reprezentata de asigurarea vietii si sanatatii oamenilor. Apoi sa vedem cum facem fata la aceasta solicitare sistemul sanitar.

    Sa vedem ce facem cu scoala si cu economia.

    s-a inceput deja sa se umble la cifre!

    auzi cica s-a gresit baza de raportare! si pe vremea lui Ceausescu productia era aceeasi numai ca se raporta la o suprafata mai mica, sa se spuna ca avem productii precum ale americanilor, iar acelasi lot de vaci era mutat noaptea de la o ferma la alta, sa dea bine in vizita!

    la noi minciuna este ceva obisnuit….falsificari de diplome, contracte false..etc.

    sa se extinda pandemia si sa spui ca lucrurile merg bine, cum a declarat presedintele, este tacaneala totala!

    cum dovada de tacaneala au fost si mitingurile din ianuarie 2017 !

    in 14 iulie 1789 parizienii s-au rasculat si au daramat inchisoarea Bastilia!

    la noi in ianuarie 2017 o suta de mii de isterici si de idioti cereau inchisori, fapt unic in istoria umanitatii!

  46. Esti simpatic: pana cand trebuiesc amanate alegerile?
    Daca cei aflati la putere sunt de partea dusmanului, nu crezi ca alegerile reprezinta o prioritate?
    Alegerile urgent sunt singurul mod in care putem interveni, democratic.
    Sunt zeci de activitati care se desfasoara in mod curent si care prezinta un pericol mai mare decat procesul de votare incat a interzice procesul electoral devine un act de tradare, sau macar de complicitate cu dusmanul.

  47. CCRul fiind politizata,psadistii de acolo fac ce vor.Niste nenorociti.

  48. !Inapasevedeinvers

    sunteti adorabil!

    spiritul comunist in forma ceausista este remarcabil! ce conteaza viata unui om in raport cu posibilitatea ca *ai nostri* sa fie la putere! si suntem in 2020 si nu in 1950!

    iubiti politica mai tare decat sanatatea! daca tara ar avea mult mai multi oameni care sa-si puna viata la bataie pentru alegeri, departe am fi!

    ce zi minunata ar fi aceea in care conducandu-i pe ultimul drum pe apropiatii decedati din familie din cauza coronavirusului sa le spuneti, asa cum au spus-o trogloditii aia care s-au dus la mormantul primarului ales spunandu-i * i-am batut la fundul gol*!

    daca asa stau lucrurile, ce pot sa va urez decat sa aveti cat mai multi combatanti care isi sacrifica sanatatea pentru alegeri!

    singura problema este ca in cazul in care unul din apropiati ar avea virusul, ati intra in izolare dumneavoastra si toti din firma in care lucrati, cu riscul ca ea sa fie inchisa si sa nu mai poate face bani pentru salarii!

    o fi pandemie, de ce nu ati stras lumina la etajele superioare pana s-a declansat aceasta mare problema?