G4Media.ro

BREAKING Cele două doctorițe de la spitalul „Sfântul Pantelimon” acuzate de omor…

Sursa foto: Pexels

BREAKING Cele două doctorițe de la spitalul „Sfântul Pantelimon” acuzate de omor calificat au fost arestate preventiv pentru 30 de zile

Tribunalul București a dispus, joi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a doctorițelor Mirela Păiuș și Maria Miron de la spitalul „Sfântul Pantelimon” acuzate de procurori de omor calificat în cazul unui pacient de 54 de ani din Secția ATI. Decizia instanței poate fi contestată.

Procurorii au anunțat, miercuri, reținerea pentru 24 de ore a celor doi medici sub acuzația de tentativă de omor și omor calificat, și a unei asistente pentru mărturie mincinoasă. Anchetatorii susțin că cele două doctorițe au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, internat în stare gravă la Secția ATI, prin scăderea dozei de nonadrenalină, fapt ce a condus la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului.

„Având ca scop provocarea decesului unor pacienți care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menținerea în viață, acestea au conceput și pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanță esențială în terapie intensivă, cu rol în menținerea tensiunii arteriale), cu consecința scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator”, susțin procurorii.

Procurorii de la Parchetul General au comunicat joi noi date despre dosarul de la spitalul Pantelimon din București, în care doi medici au fost reținuți miercuri sub acuzația că ar fi provocat intenționat moartea unui pacient. Procurorii susțin că starea pacientului se îmbunătăţise înainte ca medicii să-i scadă, pentru a doua oară, doza de noradrenalină.

”Vreau să aduc o precizare suplimentară la cele comunicate aseară în legătură cu medicii de la Sf. Pantelimon. Pacientul în vârstă de 54 de ani a fost internat în spital în data de 17.03, iar pe fondul agravării stării de sănătate, a fost transferat la ATI în data de 25.03. În data de 26.03 are loc prima reducere bruscă a dozei de noradrenalină. În zilele următoare, starea pacientului s-a îmbunătățit, el fiind chiar vizitat de familie. În data de 04.04 are loc a doua reducere a dozei de noradrenalină și survine decesul”, au arătat procurorii într-un comunicat.

Potrivit surselor G4Media, una dintre doctorițe ar fi susținut în fața procurorilor că există anumite proceduri medicale care justifică scăderea dozei de noradrenalină, procedură care de fapt nu ar exista în cazul la care se face referire, spun aceleași surse.

Știre în curs de actualizare

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

23 comentarii

  1. Iar proxeneții scapă cu basma curată după ce se prescrie fapta. Injustiția românească…

    • stai linistit ca si astea doua scapa. si eventual le platim si despagubiri.

    • Unui interlop pușcăriaș i s-a aprobat vacanța în Grecia pentru că avea rezervare și a luat fii-sa la facultate. A uitat să se laude cu realizarea asta blonda ministru

    • Sunt nevinovate. Panem et circenses.

  2. De când procurorii știu mai bine decât doctorii ce medicamente și în ce doze se prescriu pacienților? E cumva un semnal că medicii trebuie să ceară avizul procurorilor pentru medicația aplicată pacienților? Mai nou când chem salvarea trebuie să chem și un procuror? Sau e inclus în ”preț” la 112?

    • Sunt protocoale prietene. Și asta a fost și apărarea uneia din doctorițe, cum ar fi fost un protocol. S-a adeverit ca minte. De cazuri de malpraxis ai auzit? Cum crezi ca se iau deciziile acolo?

    • Malpraxis nu e totuna cu omr cu premeditare, prietene. Procurorii acuza de ucidere intenționată. Pentru asta nu există asigurare. Dar sa vedem cât de calificați sunt procurorii să decidă ce tratament trebuie aplicat…

    • ar fi bine sa consulti un avocat inaite de a suna la 112. sau faci cum fac comentatorii. suna la goagle. te rezolva de tot si toate. cand invatamantul si sanatatea „gratuite” sunt gestionate de cel mai prost manager ce vrei?

    • nu inclini sa realizezi ca procurorii apeleaza la specialisti pentru consultare?
      crezi ca se duc in sala de judecata si declara cum au constatat ei ca s-a gresit tratamentul?

    • avocat inainte de 112

    • cand deschizi un dosar de ope facebook? sa nu imi zici ca in 3 zile au facut si necropsie

    • la nivelul asta de acuzatii e cam greu sa acuzi in 2 zile

    • dar e ok, daca nu se descurca justitia ii omoram cu pietre in piata. CIOLACU presedinte

  3. Logica lui nea Procu e de tot hazul: doctorita a scazut doza prima data si pacientul s-a simtit mai bine, apoi a scazut a doua oara doza si pacientul a murit! HaHaHa! Morala: scazi o data e ok, scazi de 2x e omor cu premeditare! La sport, medicina si politica tot…romanu’ se pricepe!

  4. Medicii sunt niște sfinți, unii mai proști ca alții!

  5. Problema actuala foarte grava, este ca declaratiile ministrului Rafila si ale premierului Ciolacu, induc ideea ca nu ar fi culpe medicale .
    Desi procurorii arata ca exista .
    Pt ca organele abilitate au aratat ca exista culpe personale, pe care parca nici dl Rafila si nici dl Ciolacu nu le vad .
    Si mai bine se abtineau de la declaratii .
    Pt ca ele vor induce solidarizari de breasla ( greve, neefectuare
    garzi, etc , numite de dl ministru Rafila ,pur si simplu cea ce par a fi, adica ,, santaj ,), cu care cetateanul nu este de acord , pe care le vede, dar domnii nu le vad cea ce sunt .
    Iar cetateanul , (fiul, fiica, parintele ), nu uita ce se pare ca apara dl Rafila si dl Ciolacu .
    Pacat !
    Mare pacat !

  6. mai bine direct in piata la baie cupietre. si justificau si astia festivitatea.

  7. Doomsday, doar unul care a învățat să scrie. Ieri.
    Azi, este la postat pe G4Media. Ar trebui să avem mesajele moderate, vă rugăm. Cât poate costa unul/una care moderează? Haideți că puteți! Team G4Media, am încredere în voi.