BREAKING Consiliul Rectorilor cere ca universitățile să acorde titlurile de doctor, în locul Ministerului Educației. Plus: rectorii susțin o lege nouă, separată, “a Învățământului Superior”, pe baza proiectului România Educată
Consiliul Rectorilor cere Guvernului ca universitățile din România să fie cele care acordă titlurile și diplomele de doctor, în locul Ministerului Educației. Hotărârea de a solicita oficial mutarea de la Minister la universități a deciziei privind acordarea doctoratelor a fost luată în cadrul reuniunii CNR din acest weekend, potrivit “rezoluției” semnate de președintele interimar al forului, Dan Cașcaval.
Amintim că CNR este condus interimar de rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, Sorin Cîmpeanu fiind suspendat din această funcție pe durata mandatului de ministru al Educației.
- Cererea ca universitățile să fie cele care decid acordarea titlurilor de doctor vine în contextul controverselor cu privire la doctoratul deținut chiar de premierul Nicolae Ciucă. Acesta este acuzat că a plagiat în teza sa de doctorat “în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138”, potrivit unei anchete semnate de Emilia Șercan. La finalul săptămânii trecute, Șercan a acuzat că „autoritățile statului au orchestrat o operațiune de kompromat împotriva mea. Acum încearcă să o mușamalizeze”, tot în contextul plagiatului semnalat cu privire la premier.
De remarcat că primul punct al deciziei universităților reunite în ședința de sâmbătă, 9 aprilie 2022, a CNR a vizat elaborarea unei noi legi a educației, rectorii precizând că susțin o nouă lege “a Învățământului Superior”, pe baza proiectului România Educată.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii