G4Media.ro

BREAKING Cornel Dinicu, patronul real al Fermei Dacilor, a fost arestat preventiv…

Sursa foto: Captură video

BREAKING Cornel Dinicu, patronul real al Fermei Dacilor, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia instanței nu e definitivă

Magistrații de la Judecătoria Ploiești au decis miercuri arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Cornel Dinicu, patronul real al firmei care administra pensiunea Ferma Dacilor din Tohani, potrivit surselor oficiale. Adrian Vitomir Ristin și Marian-Viorel Olteanu, administratori formali, au fost plasați sub arest la domiciliu. Deciziile nu sunt definitive, putând fi contestate în 48 de ore. Incendiul de la Ferma Dacilor a provocat moartea a opt persoane.

Procurorii i-au reținut marți pe Cornel Dinicu și cei doi patroni ai firmei care deține oficial pensiunea Ferma Dacilor din Tohani. Este vorba despre Adrian Vitomir Ristin și Marian-Viorel Olteanu, care dețin în procente egale Ferma Dacilor Production SRL. În dosar sunt cercetați pentru fals intelectual și abuz în serviciu și fostul și actualul primar al comunei Gura Vadului.

Cornel Dinicu se prezenta ca patron al pensiunii Ferma Dacilor, însă în acte pensiunea aparține firmei Ferma Dacilor Production SRL, în care Dinicu nu are oficial nicio calitate.

Procurorii mai arată, într-un comunicat de presă al parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, că sursa probabilă a incendiului din 26 decembrie, în urma căruia au murit opt oameni, a fost „efectul termic al curentului electric”.

Potrivit surselor G4Media, e vorba despre un televizor care s-a încins și a provocat focul.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2016 – 26.12.2023, în realizarea obiectului de activitate și în interesul societății comerciale, ca urmare a demersurilor factorilor decizionali din structura de conducere (respectiv a administratorului statutar și a celor doi administratori în fapt), societatea comercială a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea activității de „cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”, desfășurate la sediul social din comuna Gura Vadului, sat Tohani, nr. 76B, jud. Prahova, arată procurorii.

Astfel, construcția corpului principal de clădire, ce include restaurant, bucătărie și spații de cazare la parter și mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obținerea avizelor și autorizației de construire. Totodată, demersurile și măsurile dispuse pentru „intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, respectiv ale Legii nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și ale Legii nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcții. De asemenea, unitatea turistică a funcționat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, H.G.R. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcții care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu și a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obținerea avizelor și a autorizațiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru funcționarea corespunzătoare, și fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu, precizează sursa citată.

„Situația expusă anterior a creat premisele izbucnirii și propagării la data de 26.12.2023, în jurul orei 05:45, a unui incendiu ce a condus la distrugerea imobilului și la decesul a 7 persoane fizice, sursa probabilă a incendiului fiind «efectul termic al curentului electric»”, se arată în comunicat.

De asemenea, în cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și față de alte trei persoane fizice, după cum urmează:

Cu privire la una dintre aceste persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată două acte materiale și abuz în serviciu în formă continuată – două acte materiale.

„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că la datele de 16.06.2020 și 29.09.2020, în calitate de funcționar public – primar al comunei Gura Vadului, împreună cu un alt funcționar public din cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, a emis două certificate de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, omițând să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Funcționarul public și-a îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu, cauzând o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condițiilor de siguranță a construcțiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menționată anterior, precum și a drepturilor fundamentale la integritate corporală și viață”, se arată în comunicat.

Cu privire la o altă persoană, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu. Conform procurorilor, la data de 11.11.2020, în calitate de funcționar public – primar al comunei Gura Vadului, împreună cu funcționarul public din cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, a emis un certificat de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Astfel, s-a omis verificarea îndeplinirii condițiilor prev. de art. 37 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și a condițiilor cumulative prev. la art. 5 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții.

Prin îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu de către suspect, s-a cauzat o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condițiilor de siguranță a construcțiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menționată anterior, precum și a drepturilor fundamentale la integritate corporală și viață, se arată în comunicat.

În raport de cea de-a treia persoană, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată – trei acte materiale și abuz în serviciu în formă continuată – trei acte materiale. La datele de 26.06.2020, 29.09.2020 și 11.11.2020, în calitate de funcționar public în cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, împreună cu cele două persoane care au îndeplinit, succesiv, funcția de primar al comunei Gura Vadului, a emis două, respectiv un certificat de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Funcționarul public a omis să verifice îndeplinirea condițiilor legale menționate mai sus, îndeplinindu-și defectuos îndatoririle de serviciu și cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condițiilor de siguranță a construcțiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menționată anterior, precum și a drepturilor fundamentale la integritate corporală și viață, susțin procurorii.

„Azi, 02.01.2024, față de cele trei persoane fizice având calitatea de administratori (un administrator statutar și doi administratori în fapt) s-a dispus măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore”, a anunțat parchetul.

Context. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova au făcut marți dimineața opt percheziții la administratorii firmei Ferma Dacilor și Primăria Gura Vadului.

Ferma Dacilor din Tohani, județul Prahova, a fost mistuită de un incendiu în a doua zi de Crăciun, iar trei adulți și un copil au fost găsiți carbonizați. Compania a făcut afaceri de 5,5 milioane de lei și un profit de 2 milioane de lei, anul trecut. Cornel Dinicu, cel care se prezenta drept patron, afirma într-un interviu că avea probleme cu autorizațiile, care veneau greu. „Dacă stăteam după ei, nu se realiza niciodată proiectul ăsta”, spunea el.

Firma iniţială pe care era operat businessul este Ferma Dacilor Tradiţional, însă această figurează radiată deja de mai mulţi ani. La aceeaşi adresă însă, apare firma Ferma Dacilor Production SRL, înregistată în anul 2016 în Tohani, județul Prahova, care oferă „facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată”.

Compania a înregistrat rezultate bune și în creștere încă de la înființare. În 2022, afacerile au urcat cu 30%, până la 5,5 milioane de lei. Profitul a crescut și el cu 22%, la 1,9 milioane de lei. Numărul de angajați urcase de la 6 la 11. Compania avea, totuși, și datorii în creștere, la 1,1 milioane de lei.

Ferma Dacilor Production SRL este deținută în procente egale (50%) de Adrian Vitomir Ristin și Marian-Viorel Olteanu. Marian-Viorel Olteanu mai deține (95%) împreună cu Elena Coralia Olteanu (5%) și firma Mitan TotalCons SRL, înființată în 2017 în Călugăreni, Prahova, cu obiect de activitate „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”. Adrian Vitomir Ristin mai deține (100%) și firma Burebista Carmangerie SRL, înființată în 2019 în Mizil, Prahova, cu obiect de activitate „Fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre)”.

Cu toate acestea, drept patron se prezenta Cornel Dinicu, „discret antreprenor” prahovean. Cornel Dinicu era în 1996 liderul unui clan de bodyguarzi din cartierul studențesc Regie. Un an mai târziu este arestat și condamnat la 4 ani de închisoare pentru amenințare și lovire. Este implicat apoi în Afacerea „Portbagajul” care a dus la demiterea șefului Poliției Capitalei, iar în 2007 se consumă ultimul moment în care Dinicu apare în media din postura de om certat cu legea: potrivit ziarelor de atunci, SIE îl urmărea pe Cornel Dinicu până în Sierra Leone într-un dosar al minelor de diamante. De atunci, Dinicu investește într-o piscină în Mizil și, mai recent, în Ferma Dacilor din Prahova, scrie Economedia.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează