BREAKING Curtea Constituțională revine cu precizări după decizia care ar putea scăpa mai mulți inculpați și lasă Guvernului și Parlamentului timp sa intervină înainte de a publica decizia în Monitorul Oficial
Curtea Constituțională revine cu precizări într-un comunicat dat publicității vineri și după decizia care ar putea scăpa mai mulți inculpați și lasă Guvernului și Parlamentului timp să intervină înainte de a publica decizia în Monitorul Oficial.
”S-a declarat neconstituțional textul rămas în vigoare, urmând ca legiuitorul să ia imediat măsurile necesare pentru punerea în aplicare a Deciziei nr. 297 din 2018, fără a mai fi necesară publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României”, se arată în precizările Curții Constituționale.
Surse judiciare au explicat pentru G4Media.ro ce se înțelege din precizările Curții: ”Asta înseamnă că ministrul Predoiu să scoată repede un act care să intre în vigoare până la apariția deciziei în Monitorul Oficial.”
Un alt judecător a precizat pentru G4Media că ”toți inculpații care au crezut că scapă s-au bucurat degeaba. Guvernul va interveni prin OUG, iar decizia CCR nu poate fi aplicabilă deoarece în prezent este suspendată, nefiind publicată în Monitorul Oficial”.
Curtea Constituțională a declarat, joi, neconstituțional un articol din Codul Penal care permite procurorilor să întrerupă cursul prescripției prin administrarea de noi probe.
CCR a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.155 alin.(1) din Codul penal. Potrivit acestui articol, ”cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”.
Redăm mai jos precizările CCR:
”a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.155 alin.(1) din Codul penal;
Cu privire la această soluție, precizăm următoarele:
Art.155 alin.(1) din Codul penal a avut până în aprilie 2018 următorul conținut: „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”.
Prin Decizia nr.297 din 26 aprilie 2018, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză” din cuprinsul dispozițiilor art.155 alin.(1) din Codul penal este neconstituțională, întrucât este neclară, imprevizibilă, incoerentă și lipsită de previzibilitate, de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situație juridică incertă referitoare la condițiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârșite.
La pronunțarea deciziei de față, Curtea a observat că, după publicarea Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018, legiuitorul nu a intervenit, potrivit art.147 alin.(1) din Legea fundamentală, în sensul punerii de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstituționale cu dispozițiile Constituției și nu a luat măsuri pentru înlocuirea acestei sintagme și stabilirea unor condiții clare prin care să se poată dispune întreruperea prescripției răspunderii penale, prin introducerea unor termeni univoci cu privire la condițiile și termenul întreruperii prescripției. Așadar, din anul 2018 și până în prezent, legiuitorul a ignorat efectele obligatorii ale Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018, generând astfel un viciu de neconstituționalitate mai grav, întrucât textul de lege rămas în vigoare – „cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea” – este un text incomplet și, prin urmare, inaplicabil. Mai mult, din cauza lipsei intervenției active a legiuitorului, în această perioadă instanțele de judecată au interpretat și aplicat în mod diferit/neunitar această normă juridică.
În aceste condiții, prin decizia prezentă, s-a declarat neconstituțional textul rămas în vigoare, urmând ca legiuitorul să ia imediat măsurile necesare pentru punerea în aplicare a Deciziei nr. 297 din 2018, fără a mai fi necesară publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României.
– a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „sub rezerva cazului prevăzut la alin.(6)” cuprinsă în art.57 alin.(5) din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, precum și dispozițiile art.57 alin.(6) din același act normativ sunt neconstituționale.
Deciziile sunt definitive și general obligatorii.
Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
Context
Potrivit specialiștilor în drept penal consultați de G4Media.ro, decizia CCR i-ar putea ajuta pe toți inculpații în cazul cărora anchetele sau procesele au trenat ani de zile iar faptele riscă acum să se prescrie. Altfel spus, procesul se închide din cauza că a trecut o perioadă mult prea mare de timp în interiorul căreia justiția nu a reușit să pronunțe o soluție.
”Practic nu va mai fi operabilă prescripția specială. Practic, după decizia CCR, dacă procurorul nu obține o condamnare definitivă în interiorul termenului general de prescripție de 5, 8, 10 sau de 15 ani, procesele se închid prin prescripție”, au declarat pentru G4Media.ro un avocat specializat în drept penal.
Potrivit unor surse judiciare, pe lista potențialilor beneficiari ai deciziei CCR se numără Elena Udrea, Tudor Pendiuc (fostul primar al Piteștiului), Lucian Duță (fostul șef CNSAS), Sorin Blejnar (fostul șef al ANAF).
Potrivit surselor G4Media.ro, dosarele cu impact mediatic aflat pe rolul marilor instanțe sunt amenințate de o soluție de încetare a procesului penal pe motivul împlinirii termenului de prescripție generala, cum este cazul Hidroelectrica, în care sunt judecate Elena Udrea și Ioana Băsescu.
”Este o decizie care schimbă radical modul de abordare a cauzelor, și în principal a cauzelor mari și vechi”, au explicat pentru G4Media.ro specialiști în drept penal.
Dacă ministrul justiției promovează în următoarele zile o ordonanță de urgență care prevede cazurile de întrerupere a cursului prescripției, aceasta ar fi soluția salvatoare, a declarat un alt magistrat pentru G4Media.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
26 comentarii