Dezbaterea anunțată pentru marți de președintele Klaus Iohannis va fi găzduită de Școala Națională de Studii Politice și Administrative/ Radu Tudor, Moise Guran, Cristina Șincai, Cristian Pârvulescu, printre invitați
Dezbaterea anunțată de președintele Klaus Iohannis pentru ziua de marți, fără Viorica Dăncilă, la care vor participa jurnaliști și politologi, va fi găzduită de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, respectiv în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, anunță SNSPA într-un comunicat. Potrivit sursei citate, detaliile dezbaterii din 19 noiembrie vor fi comunicate public imediat după ce acestea vor fi agreate de toate părțile implicate în organizarea acestui eveniment. Potrivit surselor G4Media.ro, printre jurnaliștii invitați se numără Moise Guran, Radu Tudor, Cristina Șincai, iar printre analiști, politologul Cristian Pârvulescu.
Redăm mai jos comunicatul SNSPA:
”Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și-a manifestat deschiderea de a asigura un spațiu neutru de desfășurare a unei dezbateri, în contextul apropierii celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România, pentru buna informare a opiniei publice și pentru cultura democratică a societății românești.
Având în vedere anunțul public al candidatului PNL de a organiza o dezbatere cu formatori de opinie, reprezentanți ai mass-media și politologi și în urma dialogului cu echipa de campanie a candidatului Klaus IOHANNIS, propunerea SNSPA a fost agreată.
Evenimentul va avea loc marți, 19 noiembrie 2019, într-un spațiu neutru politic dar, în același timp, reprezentativ pentru societatea românească, respectiv în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”.
Subliniem încă o dată importanța comunicării publice oneste, deschise, echilibrate, care să atingă teme esențiale privind modul în care funcționează instituțiile politice din România, modul în care s-a derulat mandatul actual al Președintelui României, precum și direcțiile și prioritățile care pot contribui la viitorul țării.
Detaliile dezbaterii din 19 noiembrie vor fi comunicate public imediat după ce acestea vor fi agreate de toate părțile implicate în organizarea acestui eveniment.”
Context
Președintele Klaus Iohannis, candidatul PNL la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri seara, la o conferință de presă organizată la sediul PNL, că va organiza el, cu echipa sa, ”o dezbatere așezată”, marțea viitoare, la care vor fi invitați să dezbată mandatul încheiat, planul său pentru viitorul mandat și la care va invita politologi, formatori de opinie, jurnaliști.
”Va fi o discuție deschisă, așezată”, a precizat el.
Șeful statului a mai spus că Viorica Dăncilă e reprezentanta unui partid nedemocratic, nereformat, care a guvernat împotriva românilor și care acum mimează candidatul democrat și se așteaptă să fie tratată cu mare respect, subliniind că nu acceptă o dezbatere cu o astfel de persoană care reprezintă tot ce e mai rău în politica ultimilor ani.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
143 comentarii