G4Media.ro

DIICOT confirmă oficial moartea Alexandrei: A rezultat profilul genetic al unei SINGURE…

DIICOT confirmă oficial moartea Alexandrei: A rezultat profilul genetic al unei SINGURE persoane, respectiv Măceșanu Alexandra Mihaela, concluzie fundamentată științific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinților

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) anunță oficial, într-un comunicat, că rezultatul probelor  indică profilul genetic al unei singure persoane, respectiv Alexandra Măceșanu și că s-a ajuns la aceasta concluzie prin compararea cu profilul genetic al părinților Alexandrei. DIICOT precizează că familia victimei a fost de îndată și neîntârziat anunțată, ”din respect și compasiune față de suferința pe care o resimte, având in vedere și solicitarea acesteia in același sens, respectiv de a nu lua cunoștință din alte surse de informare.”

Redăm mai jos integral comunicatul DIICOT:

”DIICOT continuă activitățile începute in ziua de ieri, potrivit comunicării anterioare, prin cercetarea efectuată de echipe complexe, a locuinței inculpatului, echipe formate din procurorii care efectuează UP, polițiști specializați în cercetarea infracțiunii de omor, criminaliști și polițiști din cadrul structurii specializate a IGPR – DCCO.

Precizăm că, în urma analizelor de laborator ale probelor ridicate, efectuate până în prezent, a rezultat profilul genetic al unei SINGURE persoane, respectiv Măceșanu Alexandra Mihaela, concluzie fundamentată științific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinților Alexandrei.

Concluzia ne-a fost comunicată aseară, 2 august, de către reprezentanți ai INML, urmând ca astăzi să ne fie transmis și raportul specialiștilor conținând aceleași date.

După ce a primit datele, DIICOT a procedat la informare in regim de urgentă, conform dispozițiilor art. 1 al. 2 din OUG nr. 78/2016 privind organizarea și funcționarea DIICOT și art. 62 al. 2 din Legea nr. 304/2004 cu modificările și completările ulterioare privind organizarea judiciară.

Concluzia expertizei nu este o informație confidențială în cadrul urmăririi penale, ci este o informație de interes public, care trebuia comunicată familiei, fapt pentru care, familia victimei a fost de îndată și neîntârziat anunțată, din respect și compasiune față de suferința pe care o resimte, având in vedere și solicitarea acesteia in același sens, respectiv de a nu lua cunoștință din alte surse de informare.

În raport de această concluzie, urmărirea penală continuă cu certitudine, între altele și pentru infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 188 al. 1 CP raportat la art. 189 lit. a, h CP.

La finalul activităților din ziua de astăzi, vom reveni cu un nou comunicat / declarație de presă și nu în ultimul rând, transmitem Condoleanțe familiei îndurerate!”

Context.

Surse judiciare au precizat că Gheorghe Dincă a confirmat declarația inițială că a ucis-o atât de Alexandra Măceșanu, cât și pe Luiza Melencu, precum și procedura prin care a făcut-o.

Dinții și oasele nu au ars pentru că Dincă nu a obținut în butoiul metalic temperatura necesară calcinării acestora, anume 1500 de grade. Anchetatorii au coroborat declarațiile lui Dincă, testele ADN cu mărturiile a doi vecini care au spus că au văzut fum și au simțit un miros neobișnuit ce venea din gospodăria ucigașului.

Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani din comuna Dobrosloveni, a dispărut, miercuri, 24 iulie, după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină „la ocazie”. Joi, 25 iulie, minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată și violată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla.

Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa lui Gheorghe Dincă, un bărbat de 66 de ani, din Caracal, vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei. Gheorghe Dincă a recunoscut în cadrul anchetei că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, dar şi pe o altă adolescentă dispărută anul acesta, Luiza Melencu, din comuna doljeană Dioşti.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

32 comentarii

  1. 1. In data de 1 august 2019 vine ala de la DIICOT, seful lor cel mare, si incepe o operatiune de spalare a imaginii publice a institutiei, pe socoteala familiei Alexandrei. Nici mai mult nici mai putin, in incercarea penibila de a potoli romanii furiosi, Felix Banila spune ca nu au dovezi cum ca fetele ar fi moarte, dand, astfel, iluzii desarte familiei fetei (care, in paranteza spus, s-a purtat cu foarte mult simt fata de cum s-au purtat mizeriile de la 112 si Politia romana cu Alexandra)
    2. In data de 2 august, la vreo 7 zile de la cercetari, ”brusc” se gasesc probe biologice si de ADN. Plus, DIICOT se vede silit sa admita ceea ce Gheorghe Dinca a recunoscut deja: el le-a omorat pe fete si le-a ars.
    3. In 3 august, dupa mai bine de o saptamana de cand Dinca si-a marturisit crimele, DIICOT iese din nou in fata si ne spune ca Alexandra e moarta.

    Lasand la o parte monstrul din Caracal – are toate trasaturile unui serial killer si a unui predator sexual – este evident ca Statul roman incearca sa musamalizeze actiuni care au loc in Oltenia – Caracal, care tin de trafic de carne vie cu minore, ai carei beneficiari sunt, cu siguranta, baronii de OT, DJ, GJ sau TR. Dincolo de reteaua pe care incearca sa o acopere, ramificata probabil pana in Bucuresti si dincolo de granite, este evident ca TOATE institutiile de forta ale statului sunt complice la uciderea Alexandrei.

    Pentru asta, vor plati incepand din 10 august.

    • Mafia PSD&Co. va plati odata ce romanii incep sa mearga la vot si sa voteze cu oameni cinstiti.

      Din 2016 avem partide de oameni cinstiti, deci nu mai aveti scuza ca n-aveti ce vota.

    • Inteleg ca faci apologia USR+ , i-am votat la europarlamentare, ii mai votam la locale, in rest Klaus Iohannis si PNL. Te pup.

    • Totul se repeta fara impunitate pt ca serviciile secrete, judecatori, procurori, politisti sunt implicati.

      CAZUL SHANGHAI

      „Dosarul Shanghai este o afacere de trafic de minore, trafic transfrontalier și spionaj descoperit de SRI, MAI și DIICOT, incriminat numai parțial în justiție și mușamalizat apoi, dar redescoperit de reporteri. ”
      […]

      Inspecția judiciară:

      S-au prescris faptele procurorilor care au clasat cazul ”Shanghai”!

      […]

      DIICOT știe foarte bine de ce secretizează numele procurorilor care au clasat dosarul ”Shanghai”.

      Deși avea probe adunate împotriva lor, DIICOT nu a cercetat

      zeci de ofițeri de poliție,

      de Gardă Financiară,

      din procuratura militară

      și din serviciile secrete care […]

      120 DE CONDAMNAȚI ÎN ANGLIA, NICIUNUL ÎN ROMÂNIA!

      ACELAȘI PROCUROR DIICOT CARE NU I-A
      CERCETAT PE

      COLONELUL SRI PREDOIU,

      FRATELE ȘEFULUI SIE,

      ȘI PE CEILALȚI OFIȚERI DIN DOSARUL DE TRAFIC DE MINORE „SHANGHAI”

      A RATAT TOȚI INCULPAȚII ÎN „ACADEMIA DE TRAFIC DE MINORI ȚĂNDĂREI”!

      După ce a clasat cazul ofițerilor de la ”Shanghai”,

      procurorul Olga Vrânceanu a fost promovată șef de birou în DIICOT

      și a cercetat cazul ”Țăndărei”,

      pe care l-a pierdut integral, în primă instanță

      https://www[.]tolo[.]ro/tag/cazul-shanghai/

    • Ciordache ce ADN are ? Cu implant de Ciuma Rosie…un Dinca prin Bragadiru gasim ? Idem un Dinca la Iasi pentru Trii Bubitzii

    • Sper!

  2. Statul roman a ucis. De aceasta data la vedere, evident, fara dubii.
    Nu stiu ce altceva mai pot spune…
    Si cand spun statul român, din pacate nu ma gandesc la un anumit partid politic sau la altul. Ci la noi toti din tara asta. Care, ca niste oi tembele, paștem mici si bere…
    Ar trebui decretate zile de doliu national.

    • Statul esti Tu, Eu, vecinii tai, neamurile tale !

      P$D TREBUIE trecut in Ilegalitate ! Votul obtinut de P$D in 2016 NU era un Vot pentru Gazarea din 10 August 2018 si acum macelarirea acestor Copile !

      Cine mai voteaza P$D , Ald£, iudemere este Neam Prost !

    • Un domn, nu face confuzie intre stat si societate! Statul sunt toate institutiile statului si de stat impreuna, pricepi?!

    • G4, e foarte interesant cum reusesti sa bagi sub pres cazul de la Caracal.

      Nu era normal sa prezinti punctele de vedere expuse de catre Cumpanasu pt ca # kondensatorii sa isi formeze o imagine mai corecta a situatiei de fapt ?!

      „Opoziția pe care

      procurorul ăsta de la Caracal,

      care are case lângă interlopi sau cu cine mai e el acolo,

      a refuzat să predea dosarul.

      De ce s-a opus să predea dosarul către DIICOT București?

      Până la 4 dimineața a refuzat să-l dea mai departe. •

      —–

      „Dacă era fata unui procuror tot așa acționau?”

      „Dacă era fata unui judecător, tot așa acționau?”

      „Dacă era fata unui deputat sau senator?”

      ”Sunt mulți oameni în poliție și parchet care au interesul să mușamalizeze”

      „Tare îmi e că DIICOT Craiova, cu Poliția Caracal și alții au încercat mușamalizarea acestui dosar”, […]

      „Sunt atât de multe elemente, că nici nu știu cu ce să încep.

      Eu nu cred în prostia polițiștilor și procurorilor. Oamenii ăștia nu sunt la primul caz.

      Oricât de neștiutori ar fi, oricât de amatori ar fi, eu refuz să cred că ei nu știau că pot să intre în orice casă dacă viața unei persoane este pusă în pericol.

      Eu cred că ei știau și sunt complici!

      Eu fac presupuneri, nu acuz pe nimeni, dar e o reacție logică acum, și nu emoțională.

      Al doilea lucru e tergiversarea anchetei.

      […]

      Avem de-a face o cu o hărnicie bruscă, când a fost extrem de reticent în a intra și a salva viața Alexandrei sau a-l prinde pe criminal.

      Alt lucru: explicațiile inepte ale unora cu privire la modul în care ea a fost ucisă”.

      […] „nimeni nu crede că acest lucru a fost posibil acolo, într-un timp așa scurt, cu miros de cadavrul în tot cartierul și nimeni nu s-a sesizat”.

      „Sunt mult prea multe dubii și

      sunt oameni mult prea importanți,

      în sensul că pot influența ancheta,

      implicați în anchetă chiar,

      care puteau distorsiona ce s-a întâmplat”.

      https://m[.]stirileprotv[.]ro/lbin/mobile/index.php?article_id=3827746

  3. Statul musamalizeaza…este praf in ochi, pentru a-i proteja pe cei din „telefonul” lui Dinca….incredibil! Abia astept 10 august…

  4. Leprele politice au nevoie de liniste…vine campania! motherfuckers, voi toti, fara exceptie! Scursuri umane ce sunteti voi, politicienii! Incredibil…si toti politistii, procurorii si politicienii iau pensii speciale! Imi e SILA de natia asta! Criminalilor! Voi le-ati ucis! VOI! Apuseni, Siutghiol, Colectiv, 10 August, Alexandra si Luiza! Mai rabdam mult, vite ce suntem?!

  5. Dreptate ptr cei ucisi de statul roman si in incendiul din clubul #COLECTIV !
    Intradevar pe 10 august trebue sa iesim in strada, apoi la alegerile prezidentiale locale si parlamentare sa exterminam acest cancer PSD ALDE UDMR

    • Cum puteti avea aceasta MIOPIE de care dau dovada toti #kondensatorii ?

      Politicienii sunt niste marioniete.

      Inlocuirea lor cu alte „papusi” manipulate de serviciile secrete, de oamenii de afaceri / mafioti nu va avea schimbari majore.

      Sunteti exaxt ca in 1989 cand lumea striga „JOS CEAUSESCU” !!

      Pana cand n-o sa strigati echivalentul lui „JOS COMUNISMUL” nu se va schimba nimic.

    • Da-te ba in pula noastra de aici
      Moldovene

    • @psd-ist convins : cum, acelasi organ il impartatiti mai multi intre voi? NEBUNATICILOR! Nu e de mirare ca sunteti deviantii istoriei si lepra acestei tari.

  6. 1. primele vinovate sunt javrele politice si cei care de ani de zile ii votează …ei au făcut legile după cum le-a convenit …legile sunt făcute să apere infractorii si nu cetățenii…de ce să existe prescriere pentru anumite fapte?…de ce să existe posibilitatea unor pedespe diferențiate ăn funcție de vîrstă??..de ce nu se recuperează prejudiciile???,… politicul a promovat în funcții tot felul de neaveniți, în bună parte cei care se află la vîrful structurilor gen diccot, politie procuratură nu mai zic de ccr nu au reale calităti de a conduce si organiza activitatea …politicul a deprofesionalizat toate sistemele care ar trebui să apere cetățeanul.. sistemul judiciar de la noi a fosta adus în situatia de a proteja infractorii de toate felurile.
    2. fără legi speciale care să ofere magistraților privilegii gen pensii speciale si pensionări anticipate fără nici o justificare…ce e aia să iesi la pensie la 45 de ani..pt ce? … de ce nu se adoptă de exemplu modelul german?…mă uit la cei care se află acum in fruntea diccot gen hosu si hăineală …păi ce activitate nemijlocită si ce dosare rezolvate le califică pe duduile astea să se afle în pozițiile în care se află …profitoare în toate regimurile politice…competență zero
    3. publicul să se uite mai putin la tv , presa din romania a ajuns sa isterizeze lumea si sa sustina tot felul de aberatii …puneti fratilor mîna si cititi si gandiți nu mai stați să ascultati tot felul de părerologi care au ajuns ei să facă anchete…

  7. Aaa, deci nu e 100% sigur ca ADN ul este al Alexandrei, din moment ce ati facut un profil genetic. Ar fi trebuit sa comparati ADN ul din esantioanele de la locul faptei, cu urmele de sange sau cu firele de par, care se pot gasi si pe piaptanul pe care-l utiliza Alexandra. E incredibil ca acest om a facut atatea lucruri intr-un timp record, in plus chiar la el acasa, la locul crimei si cu teama ca politia va veni in orice moment. PS exprimati prea repede condoleante familiei, asteptati sfarsitul anchetei.

  8. La furci, români! La furci! Să-i înțepăm pe nesimțiți, pe nemernici, pe jigodii. Nu mai trebuie să stăm pe gânduri. A sosit momentul. Nu se mai poate aşa.

    • Chiar nu gasim un Dinca ? Unul la Bragadiru pentru Ciordache si unul la Iasi pentru Trii Bubitzii

  9. Moartea cruda a unui copil nevinovat , datorita unui sistem de putere al tarii dezastruos, intrat in putrefactie profunda , datorita neputintei generata de incompetenta , minciuna , hotie, imoralitate , cardasia politicului cu mafiile locale ale interlopilor , cu oameni din structurile de forta si din justitie din teritoriu si dela centru, toatea actiunile si personajele de un cinism , ipocrizie si aroganta sfidatoare la adresa platitorului cinstit de taxe si impozite,au ajuns de nesuportat .Trebuie sa inteleaga pterea actula( Parlament , guvern) sa-si dea imediat demisia si sa se organizeze alegeri anticipate , nu inainte de a se stabili criteriile de selectie ptr. candidatii la parlament.

    • In Acest Moment Romania are Nevoie de Un Parlament la care Legea Ticu + Legea Lustratiei sa fie prima cheie ! Practic pana la aparitia usere TOATA clasa politica TREBUIE trecuta in ilegalitate ! Cu accent pus pe Penel£ in egala masura la P$D !

      Nici usere sunt breji !

      Dar sa le dam nitzel credit atat cat sa nu ne trezim cu oBarna in Ochi !

    • Depinde doar de ce vom alege sa facem noi in 10 august!

  10. Despre celelalte rapiri, pana la 400 pe an, unde e scris ?

    Ce s-a facut pentru restul ?

    Fara protocoalele de interceptari de la SRI se pot urmari interlopii ce rapesc ?

    • Ai intrebari fara raspunsuri? Protesteaza pe 10 august!

    • When the government violates the people’s rights, insurrection is, for the people and for each portion of the people, the most sacred of the rights and the most indispensible of duties. Marquis de Lafayette

  11. Păi, dacă la cercetari penale au lucrat interlopii ajutati de politisti, inseamna ca ei trebuie platiti, nu? Iar pensiile nesimțite tot ei ar trebui sa le ia, nu „polițiștii lu’ pește”. Daca mâine se mai intampla o tragedie asemănătoare celei de la Caracal sau Colectiv, Apuseni, etc. oriunde in Romania, se va acționa la fel ca până acum, pur si simplu, pentru ca pe nenorociții astia de polițiști îi avem, cu ăștia defilam. Singura soluție ar fi importul… Guvern suedez, politie germana, parlament american, cetateni elvetieni, alegatori spanioli. Trebuie sa existe o finantare europeana pentru o așa urgență . O sa le arate Codruța cum se anchetează. Din nefericire un alt PSD nu gasim nicăieri, pentru că o cocină politică așa, ca a noastră, nu are nimeni…

  12. Oare de ce nu cred eu nimic din ce se spune public?! Poate pentru ca ne-au intoxicat cu minciuni 30 de ani?! Poate pentru ca 30 de ani si-au batut joc in fiecare zi de tara asta numai in folosul propriu?! Pentru ca ne-am dat seama ca Romania este o tara in care doar numele a mai ramas de ea din cauza complicitatilor capilor institutiilor statului intre ei dar si intre ei si clanurile interlope si mafiote?! Din cauza ca toata tarasenia de ani de zile cu Justitia este doar de forma pentru a ne abate atentia si timpul de la lucrurile grave?! Nimic nu cred din ce spun puterile statului, oricare ar fi ele, plus presa.

  13. Da mi ad pe fb x

  14. Deci, nu mai pot cu probele de sange!!!!!!!!!!
    In primele 7-8 zile de ancheta si cercetari la fata locului n-au gasit nicio urma de sange, iar de ieri sau de azi e plin de sange!!!!!!!
    D-aia nu cred nimic! Adica doar DIICOT Central e competent si corect? Nu cred!

  15. din genul cusut cu ata alba: vin acasa o prind pe fata ca a sunat la 112 si ce fac … o omor si ma apuc de un gratar fara sa stiu ca politia poate sa-mi cadă pe cap în orice clipă . sau poate ar fi mai verosimil scenariul în care anunt si eu șeful cu ceva de genul ,,sefu am facut o prostie, a sunat la 112 -. omoar-o rapid si scapa de ea. eu incerc sa-i intarzii cat pot.

  16. Daaa, a venit ordin de…SUS, ca ADN-ul este al Alexandrei , trageti pe dreapta si inchideti dosarul!!! IML a facut minuni dand rezultatele in timp record, dar este si real rezultatul? Eu, ca Toma Necredinciosul o sa astept rezultattul de la analizele facute in afara Romaniei!!!