G4Media.ro

BREAKING Directorul Unifarm, acuzat de DNA că a cerut mită 760.000 de…

BREAKING Directorul Unifarm, acuzat de DNA că a cerut mită 760.000 de euro în plină pandemie pentru o achiziție de măști neconforme. Șpaga, negociată la restaurantul Bârlogul Lupilor

Procurorii DNA au deschis un dosar penal și l-au pus sub control judiciar pe șeful companiei de stat Unifarm, Eugen Adrian Ionel. Acesta e acuzat că, în martie 2020, ar fi cerut mită 760.000 de euro de la o firmă pentru a facilita achiziția de măști și combinezoane pentru combaterea pandemiei de coronavirus, deși măștile erau neconforme.

UPDATE: Directorul Unifarm, Adrian Ionel, a declarat pentru G4Media.ro că ”sunt nevinovat și aștept sa pot convinge prin dovezi cu privire la acest fapt”.

Potrivit unor surse judiciare, e vorba de achiziția Unifarm de la firma BSG Business Select, patronată de Simona Ciulavu, arestată în dosarul privind clanul Sportivilor și condamnată ulterior la 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare pentru aderare la un grup infracțional organizat.

Simona Ciulavu este iubita fostului comisar de poliție Petru Pitcovici, arestat în 2012 și condamnat în 2017 la 2 ani de închisoare cu suspendare în dosarul DNA “Băneasa” al omului de afaceri Puiu Popoviciu. În 2016, Pitcovici a fost arestat și într-un dosar de trafic de droguri instrumentat de DIICOT. Ar fi livrat informații dintr-o anchetă de trafic internaţional de droguri și l-ar fi avertizat pe afaceristul Dan Sandu Simion, zis “Dan Chioru”, că era filat.

Potrivit unor surse judiciare, restaurantul unde directorul Unifarm, Adrian Ionel, ar fi negociat șpaga uriașă este Bârlogul Lupilor din sectorul 6 al Capitalei. Libertatea a scris în premieră pe 21 martie despre afacerea cu măștile contrafăcute, iar Riseproject a publicat ulterior o anchetă.

DNA susține că directorul general al Unifarm (numit în funcția de președinte al CA al Unifarm în 2012, de guvernul Ponta) ar fi cerut 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca Unifarm să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale). Contractul a fost atribuit fără a respecta nici o procedură, potrivit procurorilor.

Cele 1 milion de măști livrate și recepționate în prima tranșă de Unifarm nu erau însă măști chirurgicale, ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract.

Negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, arată procurorii DNA.

Din cauză că firma nu a achitat intermediarului nici o sumă din procentul de 18% convenit, șeful Unifarm a decis rezilierea unilaterală a contractului, susține DNA.

Procurorii arată că afacerea a produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, reprezentând contravaloarea celor 1 milion de măști de protecție neconforme cu cele care au constituit obiectul contractului.

Comunicatul integral al DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 23 iunie 2020, a inculpatului

IONEL EUGEN ADRIAN, director general al Companiei Naționale Unifarm SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

-luare de mită

-abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite

-complicitate la trafic de influență,

-instigare la fals intelectual,

-folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane,

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În calitate de director general al C.N. Unifarm SA, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca  CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale).

Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cat și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.

În plus, cele 1 milion de măști livrate și receționate în prima tranșă  Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract.

Totodată, din funcția pe care o ocupa, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat un funcționar din cadrul CN Unifarm SA să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului și a prețului echipamentelor de protecție.

Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară a pretins de la reprezentanții societății comerciale, pentru sine și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului încheiat cu Unifarm. Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească suma de 760.000 euro convenită cu intermediarul.

Din cauză că societatea comercială furnizoare nu a achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18 % convenit , inculpatul  Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A a decis rezilierea unilaterală a contractului.

Din totalul echipamentelor conținute în contract a fost livrată și plătită doar o parte, respectiv 1 milion de măști (care de altfel nu corespundeau specificațiilor tehnice) și 26.000 de combinezoane.

Prin modalitatea descrisă s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, reprezentând contravaloarea celor 1 milion de măști de protecție neconforme cu cele care au constituit obiectul contractului.

Separat de cele anterior menționate, s-a mai reținut că Ionel Eugen Adrian ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA, la data de 6 iunie 2016, cu încălcarea dispozițiilor legale. Concret, în calitate de membru și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Unifarm SA,  acesta ar fi votat, la ședința din aceeași dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.

Or, dispozițiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice interzic în mod expres ca președintele Consiliului de Administrație să fie numit și director general, aspect ignorat de membrii Consiliului de Administrație, printre care și Adrian Ionel.  Acesta a emis și a semnat Decizia nr. 46 din 06.06.2016, în urma căreia a obținut venituri nete în cuantum de 498.722 lei (în perioada 14 iulie 2016-25 mai 2020).

 

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații între care:

-să nu exercite funcția de director general și membru în Consiliul de Administrație al C.N. Unifarm SA

-să nu părăsească teritoriul Municipiului București și județul Ilfov, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului

-să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar

 

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Foto: Adrian Ionel – Unifarm (InquamPhotos / Octav Ganea)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

39 comentarii

  1. Țara arde și baba se lă .Hoți drscului când lumea îi în asemenea situație ei…hoții nu precupetesc nici un efort să își facă meseria.Judecat și dacă îi vinovat luat tot, tot. Și la pușcărie cel puțin 20 de ani.?…, crimă împotrivă umanități.

    • parerea mea este ca ar fi nevoie ca cetatenii sa doneze bani in continuare, dupa posibilitati, sa aiba statul suficient ca sa achizitioneze mai multe masti si materiale de protectie. cei care au pensii speciale (procurori, judecatori, militari) sa renunte la ele si ca sa fie mai multi bani de achizitii. se pare ca cele mai bune afaceri ale privatilor sunt cele cu statul, dar, bineinteles, ei sustin bugetul si aduc plus valoare, dar nu stiu cum se intampla ca mai mereu statul pierde

    • Iti spun eu cum se intampla: prin CORUPTIE!

      Platim cca 42% din salariu prin taxe si impozite si inca 19% pe majoritatea bunurilor si serviciilor. Pt ce plm sa donez tot la stat?

      Vreti o societate corecta? Reduceti puterea statului, reduceti taxele. Incetati cu doctrina socialista, nu functioneaza.

  2. Boschetaru ăla de Orban știa de la începutul pandemiei că directorul În farm este cel puțin dubios daca nu chiar un caracter cu înclinație spre corupție , au apărut în numeroase publicații articole despre cine e acest manager , dar nu Sica a preferat să îl lase în funcție ce deah trebuie sa pompeze bani și contracte pt partid , doar vin alegerile . PSD și PNL aceași mizerie

    • Cum mama naibii directorul asta facea „afaceri ” doar cu persoane deja condamnate. Cum mama naibii, persoanele astea condamnate, au primit pedepse doar cu ” SUSPENDARE” in ce tara cu ce magistrati de c…t avem. Ei sa traiasca, ca doar au Pensii Speciale.

    • Vorbesti de directorul Unifarm, numit in 2012 director în perioada mandatului interimar de ministru al Sănătății asumat de fostul premier pezede Victor Ponta în toamna lui 2012? Si mentinut timp de 8 ani de conducerea pezede la sefia Unifarm?

      „Dl Adrian Ionel este unul dintre supraviețuitorii tuturor vremurilor. Este la Unifarm din 2012 unde a fost numit, teoretic de Consiliul de administrație, în vremea când atribuțiile ministrului Sănătății erau exercitate de Raed Arafat. A fost preluat de ministrul PNL – USL Eugen Nicolăescu și s-a dus cu toți miniștrii Sănătății până în 2015, când a plecat un pic la Institutul Catacuzino.

      După un an, în iunie 2016, revine în fruntea Unifarm în condiții considerate nelegale în comunicatul DNA: “Separat de cele anterior menționate, s-a mai reținut că Ionel Eugen Adrian ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA, la data de 6 iunie 2016, cu încălcarea dispozițiilor legale. Concret, în calitate de membru și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la ședința din aceeași dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA. (…) Acesta a emis și a semnat Decizia nr. 46 din 06.06.2016, în urma căreia a obținut venituri nete în cuantum de 498.722 lei (în perioada 14 iulie 2016-25 mai 2020)”. Ministrul Sănătății de atunci, Vlad Voiculescu, spune că nu a știut de această numire.

      În 2017, a existat un raport al Corpului de Control al ministrului Sănătății care sesizează o mulțime de potlogării ale lui Andrei Ionel, Raport publicat de Libertatea.

      Și totuși, directorul general Unifarm a rezistat până la finalul guvernării PSD și a intrat în guvernarea PNL pe ușa din față, primind în brațe pleașca extraordinară de a achiziționa materiale sanitare la vreme de Covid cu efectele pe care le vedem. Pleașcă sau misiune.

      Ar mai fi interesant faptul că dl Ionel Adrian a fost puternic susținut de Sorina Pintea, care l-a păstrat în pofida Raportului de audit. Dna Pintea este trimisă în judecată tot pentru luare de mită. Surse judiciare spun că dna Pintea ar fi fost inițial foarte dispusă să colaboreze.”

      Pezede si PNL sunt niste mizerii, dar nu ACELEASI mizerii. E ca si cand ai compara ebola cu un rahat. Da, rahatul pute, dar nu mori din cauza lui ca in urma guvernarii pezede care lasa prapad in urma.

  3. Dancila v-a spus ca spaga e in genele noastre.
    Pana si șeful Colegiului Psihologilor a fost trimis in judecata de DNA.
    Astia cu farmacia in sange nu mai stiu de noi.

    Eu am o nelamurire: softul pe care-l folosesc medicii de familie le permite sa prescrie asa … orice retea gratuita si abia apoi, daca se sesizeaza cineva, se recupereza prejudiciul?

  4. Sa-l beleasca cat casa pe nenorocit !
    Toate sporurile din lume sa i le dea !!

  5. Sa-l buleasca cat casa pe nenorocit !
    Toate sporurile din lume sa i le dea !!

  6. La inceputul lui 2017 cereau un momet T zero, ca vezi Domnne nu o sa mai fure, ca pana atunci coruptia a fost by default in institutiile statului, dar de atunci promiteau ca se schimba. De fapt, cereau doar un restart la lista de furturi si dosare, ca celelalte le atarnau prea rau de coada..nu au invatat nimic din ce s-a intamplat pana atunci! Dupa cum zicea draknea, credeau ca s-a terminat cu DNA ( ” care DNA?!? mai exista DNA?!? ” se intreba borfasul sef la un moment dat)
    https://infractorul.ro/directorul-unifarm-adrian-ionel-si-a-falsificat-cv-ul-dottore-de-spiru-haret/

  7. se apropie alegerile si trebuie bani la partid?

    daca am sti asta, am vedea cum stau lucrurile .

  8. Sunt oare mastile de care vorbeau cei de la Rise?

    https://www.facebook.com/RiseProjectRo/videos/532994704293836/

    Mare mizerie!

    • Da ! Exact despre articole de genul acesta spuneam , cred că au avut și cei de la Libertatea ceva de genul , da măscăricii ăștia din PNL nu sau sinchisit sa îl deranjeze

  9. Purtați mască!

  10. Adrian Eugen Ionel a fost numit director general al Companiei Naționale Unifarm SA in anul 2012, in guvernarea mafiei PSD condusă de Victor Ponta.
    A condus Unifarm pană in seprembrie 2015, cand a primit funcția de manager la Institutul Cantacuzino. In iunie 2016 a revenit la Unifarm.
    Din nou mafia PSD in splendoarea sa !

    • Hmmm….cine era la guvernare in iunie 2016? Nu cumva era Ciolos pus premier de Iohannis? Ba da, era!!!!!Mama ei de mafie PSD!!!!!!!

    • @alex
      Ai atins punctu’ G (G mare de tipar)
      Cum dracu n-a venit orban, calare pe un cal – pana corbului – ca vladtepes, ca sa rada intr-o zi, (cu lampa de benzina, probabil ca scaun electric n-are, nici aruncator de flacari) cum zicea mai sus si domnu @lazar, zic, toata mafia psd (eventual, s-o inlocuiasca cu mafia pnl ca sa va satisfaca pe voi pzdistii sub acoperire) da, aia inradacinata timp de 30 de ani
      si apoi sa te tii halimai…
      Bine ca l-a pus in functie chiar Ciolos … care era tinut in sfori ghici de cine?
      Ca sa parafrazez o exprimare recenta: daca vrei sa rezolvi in cateva zile un cancer care s-a incarnat in 30 de ani, ori esti prost ori esti dus cu capu’ … daca nu esti de-al lor de-a dreptu’

    • hmm cine i-a prelungit mandatul in 2016?
      Chiar el singur prin hotararea consiliului de administratie al Unifarm pe care il controla, nu prin decizia ministrului guvernului Ciolos, Vlad Voiculescu, cum ar fi fost legal. Aspectul asta face obiectul unei cercetari penale care este verificata de DNA in prezent.
      Individul promovat la conducerea Institutului Cantacuzino de Raed Arahat a ocupat simultan si postul de director Unifarm fiind in conflict de interese.
      Oricum o dai rahatul tot la pezede conduce.

  11. nu mai scapam de leprele astea

  12. Pariez ca individul nu va pati nimic!
    Ati mai auzit de Dosarul Sorinei Pintea sau de al lui Daniel Chitoiu!?
    Va contesta si va contesta si va scapa!!
    Ca toti infractorii, dupa plecarea Codrutei!!!

    • @lili:
      Esti prea pesimista ! 🙂

      PS. Uite, eu pun pariu ca asta chiar o s-o pateasca ! Dar sa ne intelegem: vorbesc ca va fi condamnat, nu insa si cat ! Aici ar putea veni nemultumirea ! :((

  13. In Romania, pentru hotii astia de lux totul e „cu suspendare”. Cum sa nu incerci sa te aranjezi pe vitata cand riscul este sa o iei „cu suspendare”.
    Cei mai norocoși, care au împărțit prada cu partidele, nu o mai iau ca se „prescrie”. Apoi mai au dreptul la una, ca sa o ia „cu suspendare”. Cateva mii din astia pe an siasa se duce dracului orice sansa de a prinde din urma lumea civilizata.

  14. Iti mai aduci aminte Lili, cand seful tau Orban, ii certa pe managerii de spitale ca nu iau masti de la Unifarm ? Vrei sa revin cu link pt. aducere aminte ?
    Ia spune cat primesti pt postari?

  15. Politizarea tuturor instituțiilor statului corupt este cauza dezastrului național. Toate scursurile, membrii de partid, sunt unși în diferite funcții publice… ăia nu respectă legea, ci pupă mâna haitei care i-a numit în funcție. La un moment dat trebuie să dăm de pământ cu această caracatiță politică. Numirile politice trebuie să se oprească la nivelul secretarilor de stat; restul. la examen! Părerea mea.

  16. Pe langa faptul ca e penal, se ridica probleme mari si in ceea ce priveste competenta sa profesionala ! Se pare ca nu a sustinut licenta la terminarea facultatii de Drept Spiru Haret ( deci e in situatia liceanului care nu si-a dat Bac-ul !) iar in cv-uri se prezenta ca fiind inscris la doctorat desi nu s-a putut afla nimic despre aceste cursuri doctorale !

    PS. Iata de ce USR cere mereu respectarea principiului meritocratiei si fara penali in functii publice iar PNL se face ca ploua !

  17. Andreea alexandra lisita use to have a hairy pussy at a young age. She shaved her pussy. What a former politician

  18. Cum dracului (scuze Scaraoțchi®) de 30 de ani tot infractorii sunt cei care fac afaceri in Romania si se imbogatesc? Mai grav, tot ei sunt cei care invat butoanele la institutiile de stat? Nu vi se face lehamite cateodata?

    • @Kafka:
      Poate ca ar merita sa acordam sanse si USR ! In fond ei cer ca sefii institutiilor publice sa fie numiti doar daca merita (dpdv profesional, al competentelor) si doar daca nu sunt penali ( „Fara penali in functii publice”)

    • @Susufler: Si ii credeti mai breji pe cei din USR, pe toti?!
      La fel spuneau cei din PNL ca vor face si vor drege si uitati-va ce clientela pun si ei in cele mai inalte fucntii, colectionari de Diplome care au facut FIX #NIMIC la viata lor!
      NU cred nici azi ca cei care intra in Politica o fac pentru a sluji Interesele Cetatenilor… fiul meu il cunoaste pe Tudor Benga de la USR, tipul e OK, dar pentru restul nu as baga mana in foc… dupa ce ajung la putere, puterea ii schimba!!!

    • @lili
      Pana la proba contrarie TREBUIE!
      Altfel – daca nu incercam – cum aflam?
      Ca de stat pe margine si dat din gura … mersi!
      Tocmai asta e ideea: nu garantam pentru nimeni, stam cu ochii pe ei si nu inghitim gogosi

  19. Liderul deputaților PSD, despre directorul Unifarm: Dincolo de retorica „cine l-a numit, cine i-a prelungit mandatul”, rămâne faptul că PNL l-a menținut în funcție.
    Dincolo de dezbaterea și retorica pe „cine l-a numit în 2012” pe directorul Unifarm, Adrian Ionel, rămâne totuși faptul că acesta este menținut de șase-șapte luni de Guvernul liberal, a declarat, marți, liderul deputaților PSD, Alfred Simonis.

    „DNA a anunțat începerea urmăririi penale pentru directorul Unifarm. Dincolo de dezbaterea și retorica pe , rămâne totuși faptul că acesta este menținut de șase-șapte luni de Guvernul liberal. O să-mi spuneți acum, vezi-Doamne, că e pe concurs, nu poate fi demis, dar eu vă reamintesc că ați demis prin țară directori de spitale pe unde ați vrut și pe unde nu ați vrut”, a declarat liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, citat de Mediafax.
    Procurorii DNA mai spun că Adrian Ionel ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA, la data de 6 iunie 2016, cu INCALCAREA dispozițiilor legale.
    Raspunde V. Ponta?!!!

  20. „@Susufler: Si ii credeti mai breji pe cei din USR, pe toti?!”

    Nu sunt breji? Oare nu Vlad Voicuscu l-a numit in functie? Nu Ciolos era prim ministru?
    Jos cu penalii!

    • Adrian Eugen Ionel, directorul general al Companiei Nationale Unifarm SA, pus marti sub acuzare de procurorii DNA pentru mai multe fapte de coruptie, detine, de mai bine de 7 ani, functii de conducere la Unifarm.
      Adrian Ionel a fost director general al companiei, din noiembrie 2012 numit de Victor Ponta pana in septembrie 2015.
      https://ziare.com/stiri/acuzatii/cine-este-adrian-ionel-directorul-unifarm-acuzat-ca-a-cerut-mita-760-000-de-euro-pentru-achizitii-facute-in-criza-covid-19-1616230

    • @Daniel:
      Smecherii sa incerci cu altii nu cu mine ! V V nu a fost niciodata membru USR ! A fost ministru al Sanatatii in Guvernul Ciolos in calitate de independent !

    • bre preafericitule si saracule cu duhul danielus, ia mai cere niste punctaje noi de la pezede, ca nu ministrul guvernului Ciolos i-a prelungit mandatul ci chiar el singur prin hotararea consiliului de administratie pe care il controla.
      Si care colcaie cu acolitii pezede pusi acolo pe criterii politice.
      Ai inteles acum ca pezede i-a prelungit madatul directorului Unifarm sau trebuie sa iti mai repet odata ca pezede i-a preulungit mandatul directorului Unifarm?

  21. Copii, ia să aud eu cum s-a putut negocia un contract la Bârlogul lupilor în martie. Așa…era vorba de măști. Eu vreau să știu, când anume în martie, restaurantele erau încă deschise dar se vorbea deja de contracte pentru măști iar starea de urgență încă nu era în vigoare ( restaurant deschis). Aud?

  22. Daca echipamentul nu era conform cu specificatiile cerute procurorii ar trebui sa considere si infracțiunea de zădărnicie a combaterii epidemiei, pt ca e greu de crezut ca Uniform prin directorul sau nu stia de problemele de calitate, daca nu cumva erau chiar obiectul presupusei spagi.