BREAKING Modificări radicale în decizia Comitetului București pentru Situații de Urgență, care emite o a doua hotărâre ce o contrazice pe prima: Creșele și after school-urile pot funcționa, universitățile decid singure cum organizează cursurile
Modificări de ultimă oră în decizia Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, care emite o a doua hotărâre, în cursul aceleiași seri. Creșele și after school-urile pot funcționa, universitățile decid singure cum organizează cursurile, doar grădinițele și școlile se închid de marți – prevede ultima decizie a Comitetului București, a declarat pentru Edupedu.ro purtătoarea de cuvânt a Prefecturii Capitalei. În prima decizie, și creșele și universitățile își închideau activitățile de mâine, pentru 14 zile.
Această a doua decizie, remisă Edupedu.ro de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, prevede că elevii și copiii din școli și grădinițe rămân acasă de marți, moment din care vor face cursurile online pentru 14 zile. De precizat că after school-urile și creșele nu sunt în administrarea Ministerului Educației, ci a autorităților locale.
Contactată de Edupedu.ro, purtătoarea de cuvânt a Prefecturii București, Mariana Stancu-Țipișcă, a declarat că această a doua decizie a Comitetului stabilește că “activitatea în creșe și after school-uri este permisă în continuare, conform ordinului comun al Ministrului Sănătății, Ministrului Educației și Ministrului Muncii. Iar pentru universități, decizia aparține Senatului universității“.
A doua decizie contrazice prima hotărâre a Comitetului, care statua că de mâine se suspendă activitățile din creșe și din universitar.
Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii