G4Media.ro

BREAKING Dosarul de corupție al lui Dan Șova, rejudecat de la zero.…

BREAKING Dosarul de corupție al lui Dan Șova, rejudecat de la zero. E primul efect al deciziei CCR pe completurile de 3

Instanța Supremă a decis luni rejudecarea dosarului de corupție al lui Dan Șova, acesta devenind primul beneficiar al deciziei CCR privind lipsa de legalitate a completurilor de trei judecători.

Avocații lui Dan Șova au cerut admiterea apelului și desființarea deciziei anterioare a Curții Supreme, care îl condamnase pe 20 iunie 2018 pe fostul ministru la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora.

Instanța Supremă a decis totodată ca fondul procesului să fie redjudecat la Curtea de Apel București, pentru că Dan Șova nu mai este senator.

Șova este dublu beneficiar al deciziilor CCR pe completurile de judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție. El a fost eliberat în decembrie 2018, după ce pedeapsă de 3 ani i-a fost suspendată în baza deciziei completurilor de cinci judecători, iar acum procesul său ajunge în faza de început după decizia privind completurile de 3 judecatori.

Context:

Dan Şova a fost eliberat din penitenciar în decembrie 2018, după ce Curtea Constituţională a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe 20 iunie 2018 pe Dan Șova la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora pentru trafic de influenţă, transmite Agerpres. Decizia este definitivă. Decizia completului de 5 judecători a fost luată cu scorul 3-2.  Completul a fost prezidat de vicepreședintele Înaltei Curți, Iulian Dragomir, și compus din judecătorii Ionuț Matei, Constantin Epure, Lucia Rog și Aurel Gheorghe. Judecătorii Lucia Rog și Aurel Gheorghe au făcut opinie separată. Opinia majoritară care a impus practic condamnarea a fost formată din Dragomir, Matei și Epure.

DNA a cerut condamnarea lui Dan Şova la 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, susţinând că pedeapsa de 3 ani închisoare dată de instanţa de fond este „nejustificat de blândă”.

În septembrie 2017, Dan Şova fusese condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, iar fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în formă continuată, cu un termen de supraveghere de 4 ani.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Anchetatorii mai susţin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora SA de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.

DNA preciza că, în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro.

În cea de a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, indică procurorii. DNA menţionează că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti.

Dan Șova a fost ministru al Transporturilor în guvernul Ponta și s-a remarcat prin amânarea marilor proiecte de infrastructură.

Foto: Dan Șova / Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

10 comentarii

  1. Poate-si amintesc si de Ponta. Sper sa aiba stocuri de mir … :X

  2. I-au dat si bonus: C.A.B. 🙁

  3. Pamflet
    Trebuie sa castige alegerile barna si usreul, sa schimbe legile si sa schimbe constitutia sa se termine odata cu mascarada asta de justitie pinventata de psd-pnl-pdl-udmr

  4. Pamflet
    Trebuie sa castige alegerile barna si usreul, sa schimbe legile si sa schimbe constitutia sa se termine odata cu mascarada asta de justitie inventata de psd-pnl-pdl-udmrr

  5. O, ce veste minunata!
    Vozganian: „Sa scapam toti!” – unicul proiectul adevarat pentru Romania.

  6. Sunt curios de ceva.
    Ce se va intampla, cand inevitabil mafiotii din CCR for fi eliminati, iar noii membrii vor rediscuta „problema” cu completurile si vor ajunge la concluzia ca de fapt nu exista nici un conflict? Ce se va intampla cu toti „mafiotii” care au profitat de aceasta „problema”? Vor fi obligati sa-si continue pedeapsa?

    • O sa ramana scapati. Are prioritate legea cea mai favorabila. Din pacate Dorneanu si Enache, fosti membri PSD, decid albul si negrul in justitia romaneasca. N-au fost niciodata judecatori, doar juristi de partid, ca si Grebla. Dar legea le da putere maxima si astfel ei dicteaza unor judecatori adevarati cu un CV ca atare.

  7. Sa va ia naiba pe toti.

  8. De data asta sper să nu se mai greșească, dați-i toți 9 anii nenorocitului!

  9. Ce rahat de țară,,