G4Media.ro

BREAKING Fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit la vârsta de 95…

sursa foto: Serviciul de presă al Vaticanului

BREAKING Fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit la vârsta de 95 de ani / Funeraliile vor avea loc în 5 ianuarie

UPDATE: Funeraliile Papei emerit Benedict al XVI-lea vor avea loc în Piaţa Sfântul Petru joi, 5 ianuarie, şi vor fi prezidate de Papa Francisc, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, potrivit Reuters şi AFP.

Ceremonia va începe la ora 9:30 a.m. (08:30 GMT).

Trupul neînsufleţit al lui Benedict al XVI-lea va fi expus începând de luni în Bazilica Sfântul Petru, a confirmat, de asemenea, Matteo Bruni într-o conferinţă de presă, precizând că Joseph Ratzinger a primit sacramentul bolnavilor cu puţin timp înainte de moarte.

Știrea inițială: Fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit la reședința sa de la Vatican, la vârsta de 95 de ani, la aproape un deceniu după ce s-a retras din funcție din cauza problemelor de sănătate, relatează BBC.

A condus Biserica Catolică mai puțin de opt ani, până când, în 2013, a devenit primul Papă care a demisionat de la Grigore al XII-lea în 1415.

Benedict și-a petrecut ultimii ani de viață la mănăstirea Mater Ecclesiae, aflată între zidurile Vaticanului.

Succesorul său, Papa Francisc, a declarat că l-a vizitat frecvent acolo.

Vaticanul a spus într-o declarație: „Cu tristețe vă informăm că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a încetat din viață astăzi, la ora 9:34, la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican”.

„Informații suplimentare vor fi furnizate cât mai curând posibil.”

Deși fostul suveran pontif era bolnav de ceva timp, Sfântul Scaun a precizat că a avut loc o agravare a stării sale din cauza vârstei înaintate.

Miercuri, Papa Francisc a făcut apel la ultima sa audiență din acest an la Vatican să pentru „o rugăciune specială pentru Papa emerit Benedict”, despre care a spus că este foarte bolnav.

Născut Joseph Ratzinger în Germania, Benedict avea 78 de ani când, în 2005, a devenit unul dintre cei mai în vârstă papi aleși vreodată.

În cea mai mare parte a pontificatului său, Biserica Catolică s-a confruntat cu acuzații, reclamații legale și rapoarte oficiale privind zeci de ani de abuzuri asupra copiilor de către preoți.

La începutul acestui an, fostul Papă a recunoscut că s-au făcut erori în gestionarea cazurilor de abuz în perioada în care a fost arhiepiscop de München, între 1977 și 1982.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Dumnezeu să-l odihnească în pace

  2. Insanatosire grabnica!
    Data viitoare mai usor cu dozele!

  3. Tu ai avea nevoie de un vaccin antiprostie, mai multe doze.