G4Media.ro

BREAKING Fostul senator Dan Șova, condamnat la 4 ani de închisoare cu…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

BREAKING Fostul senator Dan Șova, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul „CET Govora” / Decizia nu este definitivă

Fostul senator Dan Şova a fost condamnat miercuri de Curtea de Apel Bucureşti la patru închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul „CET Govora”.

De asemenea, fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.

Este vorba despre dosarul în care Dan Şova a mai fost condamnat în iunie 2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani închisoare, însă el a fost eliberat din penitenciar după şase luni, pedeapsa fiindu-i anulată atunci în baza unei decizii a Curţii Constituţionale, care a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă.

Dosarul a fost mutat la Curtea de Apel Bucureşti, iar la rejudecare instanţa i-a aplicat lui Şova o pedeapsă mai mare, respectiv 4 ani cu executare, însă decizia nu e definitivă.

Vezi aici decizia integrală:

– s.p.204/F-I. În baza art.291 alin. (1) Cod penal raportat la art.6 şi art.7 alin.(1) lit. a) din Legea nr.78/2000, condamnă pe inculpatul ŞOVA Dan – Coman la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În baza art. 67 alin. (1) Cod penal raportat la art. 66 alin.(1) lit. a), b) Cod penal, aplică inculpatului ŞOVA Dan – Coman pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 ani, urmând să fie executată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) cod penal. În baza art. 65 alin. (1) şi (3) Cod penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal, aplică inculpatului ŞOVA Dan – Coman pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; care se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Pedeapsa se va executa în regim de deten?ie potrivit art. 60 Cod penal. În baza art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata măsurilor preventive privative de libertate (reţinere, arestare preventivă şi arest la domiciliu) începând cu data de 03.12.2015 până la 08.02.2016, inclusiv ?i pedeapsa executată în baza MEPÎ nr. 77/20.06.2018 începând cu data de 20.06.2018 până la 19.12.2018, inclusiv. În baza art.291 alin. (2) Cod penal raportat la art.112 alin. (1) lit. e) Cod penal, confiscă de la inculpatul ŞOVA Dan – Coman suma de 100.000 euro sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii. În baza art.404 alin. (4) lit. c) raportat la art.250 ind. 2 Cod procedură penală, menţine sechestrul asigurător instituit prin ordonan?a nr. 611/P/2015 din data de 25 ianuarie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului ŞOVA Dan – Coman, până la concurenţa sumei de 100.000 euro. II. În baza art.297 alin.(1) Cod penal raportat la art.132 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.35 alin. (1) Cod penal şi art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul BĂLAN Mihai, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată. În baza art. 67 alin. (2) Cod penal raportat la art. 66 alin.(1) lit. a), b), g) ?i k) Cod penal, aplică inculpatului BĂLAN Mihai pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de director general în cadrul CET Govora ?i dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 ani, urmând să fie executată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) şi (3) Cod penal raportat la art. 66 alin.(1) lit. a), b), g) ?i k) Cod penal, aplică inculpatului BĂLAN Mihai pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de director general în cadrul CET Govora ?i dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public; care se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Pedeapsa se va executa în regim de deten?ie potrivit art. 60 Cod penal. În baza art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din 19.11.2015. III. În baza art.397 şi art.25 Cod procedură penală admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă CET Govora SA – Râmnicu Vâlcea şi obligă pe inculpatul BĂLAN Mihai la plata către aceasta a sumei de 1.056.141,50 lei. În baza art.404 alin. (4) lit. c) raportat la art.250 ind. 2 Cod procedură penală, menţine sechestrul asigurător instituit prin ordonan?a nr. 611/P/2015 din data de 25 ianuarie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului BĂLAN MIHAI până la concurenţa sumei de 1.056.141, 50 lei. IV. În baza art. 274 alin. (1) ?i alin. (2) Cod procedură penală, obligă pe fiecare inculpat la plata către stat a sumei de 4.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare pentru faza urmăririi penale (1.000 lei) şi judecata în primă instanţă (3.000 lei). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei hotărârii. Pronunţată prin punerea la dispozi?ie prin mijlocirea grefei Cur?ii, azi, 17.11.2021.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

34 comentarii

  1. Îl învață Ponta cum sa atace la CEDO procedura și nu judecata in sine.
    Chiar Ponta ce mai face?

    • Nu va faceti griji, mafia USL o sa-l ajute…..la apel o sa scape ……. de executare….

    • dar „stimabilul” cu tablouri in cimitir, este bine?

    • Vai vai ! Grabiti-vă cu refacerea PCR-USL și încălcarea Justitiei că rămâneți fără specialiști 😃😃😃😃😃😃😃

    • I-au ieșit fumurile din cap lui sova???

    • Nu se poa’! Credeam ca mirul are termen de valabilitate nelimitat!

    • Să vezi și să auzi acum, la Haznaua 3 și Re-te-ve-iul lui Ghiță fugaru, țipete și smuls de păr pe seama „săracului” Șova, victima „sistemului” .

  2. Este clar nevinovat, sa vina USL rapid sa preseze cu Sectia Speciala magistratii sa isi schimbe parerea

    • La fel ca intr-o tara din Africa, in care domneste coruptia, in Romania se va cauta achitarea, acesta fiind doar varful iceberg-ului. Coruptia din politica lucreaza cu coruptia din justitie, pentru a scapa pe cine trebuie. Tactica e una clara: tergiversarea, termene amanate, reincadrari de fapte, mutarea procesului.
      Orice proces de genul asta care da un prim verdict in mai mult de 2 ani, poate fi suspectat de favorizarea infractorului. Injustitie cu continuitate…

  3. Decizii cu duiumul care nu sunt definitive, sau sunt cu suspendare din plecare. Ieri erau 5-6 știri cu granguri care au scăpat de condamnare pe diferite motive. Pe când mustrarea verbală și avertismentul în scris ?

    • Poate chiar despăgubiri pentru deranj 😃😃😃😃

    • nicio decizie nu e definitiva initial. ca aia inseamna ca ai dreptul la recurs. oricine are dreptul la recurs. nu e nicio legatura cu verdictul in sine. nu stiu de ce le amesteci.

  4. Acum 4 cu executare si la decizia definitiva cu suspendare!

  5. O fi expirat mirul anti-justitie cu care l-a uns senatoarea Jipa (UNPR) acum cativa ani! 😀
    https://www.mediafax.ro/politic/dan-sova-uns-cu-mir-de-o-colega-de-partid-in-plenul-senatului-video-14053331

  6. Numai Dan Şova putea să facă o mânărie ca să se rejudece şi apoi să ia *mai mult*. Cum ziceam ani în urmă, Dan Şovalua.

  7. Inca un hot care alaturi de altii, au contribuit la falimentarea romaniei!

    Hotii, hotii, hotii ! Toti hotii s-au adunat la bucuresti in politica, administratie, servicii, justitie etc

  8. Ciuma rosie a furat de a uscat romanii…

  9. sa nu ne pierdem speranta, acusica va fi un nou USL .. MARTEA NEAGRA .. OUG13 .. asteapta

  10. PNL PSD partidele penalilor din Romania.

    • Vine tare din urmă USR-ul, stai liniștit. Barna și Pâslaru, fraude cu Fonduri Europene, Stelian Ion fraudă în acte pentru a obține locuință de la ANL, Ioana Mihăilă fraudă fiscală cu salariul minim pe economie. Măcar PSD-iștii și PNL-iștii au intrat curați în politică, apoi au băgat mâna în borcanul cu miere, USR-iștii au intrat în politică deja mânjiți…

    • @Eugen Astea sunt punctajele care vi le da de la partid gunoiule. Nu mai aveti ce sa mai inventati si strigati hotii cand voi sunteti hotii. Jigodii staliniste si cei mai infecti dintre pamanteni voi sunteti. O sa vina 2024 si va dam la cioc gunoaielor rusofile!

    • Eugene esti un gunoi asistat social care postezi pentru mafie pe 2 bani atat cat poti si tu. Sa-ti dam la mu1e noi astia care iti platim alocatia de handicapat

    • Gunoiule USR e singurul partid fara penali din Romania. Voi ciumatii hotii credeti ca toti sunt ca voi jigodiilor comuniste. Sa vi-o dam la UE gunoaielor

    • texte a la trolul de eugen. da, au intrat toti curati ca lacrima, dar aia de la usr manjiti. aia cu salariul minim si ministerul sanatatii e de pus in rama…..ca monument de aberatie.
      aia pe care ii tot mentionezi nu au dosare inca….spre deosebire de condamnatii DEFINITIV de la pnl si psd. dar tu repeta marotele, poate macar tu ajungi sa le crezi.

    • Toti astia de mai sus care l-ati contrat pe Eugen, aveti argumente? Ca daca nu, nu sunteti decat niste balleggi use.ri.ste, partasi la furturile use.cu.riste. Sa-l adaugam si pe droola cu traficul de influenta cu lampile lui taXXXu si cu punctul de frontiera privat pentru dorin ivascu!

  11. Il scapa ma-sa vitrega care este mare masoana si temuta de toti judecatorii acolo unde intra in dosare.

  12. Măcar sa trăim sa vedem justiția făcându-și treaba cu Sova. Aștept de ani de zile sa văd specimenul după gratii.

  13. Ce frumoooos! Poate va avea și ‘ micul Titulescu’ același tratament!

  14. Brian,
    Pe lângă cele două ,,pedepse” aș cere să se aplice una mult mai drastică ,,angajamentul in fața clasei (politice,desigur) că numai face altădată,și gata, pușcăria se ,, abrogă”. Că tot dorea blonda de la PNL sa se facă pușcăria acasă,eventual la seral sau la ,, fără frecvență”…..

  15. Vine Firea cu mirul și amuleta și USL2.0 cu modificarea legilor justiției, poate făcute chiar de marii lor profesioniști, Nicolicea și Ciordache și-l rezolvă, cadrele valoroase totdeauna au fost recuperate !

  16. Curtea de Apel o sa’i anuleze sentinta.