G4Media.ro

DOCUMENT Fuziunea dintre USR și PLUS a primit votul final din partea…

Sursa foto: Facebook USR Plus

DOCUMENT Fuziunea dintre USR și PLUS a primit votul final din partea membrilor ambelor partide, reuniți în congres comun online: 84,65% au votat în favoarea fuziunii / Noul partid, care se va numi USR până la viitorul congres la care i se va schimba numele în USR PLUS, urmează să fie înregistrat la Tribunal

Membrii USR și PLUS, reuniți sâmbătă într-un congres comun, au aprobat cu o majoritate covârșitoare fuziunea prin absorbție a celor două partide, noua formațiune urmând să se numească în acte USR până la viitorul congres ce va fi organizat după înregistrarea la Tribunal, când numele va fi schimbat în USR PLUS.

Dan Barna și Dacian Cioloș vor deveni copreședinți ai noului USR.

În favoarea fuziunii s-au înregistrat 2.222 de voturi din cele 2.625 valabil exprimate, iar împotrivă au votat 328 de membri USR și PLUS.

”În urma votului de azi, USR și PLUS au decis să fuzioneze. Este un rezultat istoric și este un pas istoric pentru ceea ce înseamnă USR PLUS și ceea ce va însemna USR PLUS pentru istoria politică a României în lunile și anii următori. Vă mulțumesc și vă felicit pe toți. Rezultatele sunt: din 2.625 de voturi exprimate, 2.222 sunt în favoarea fuziunii, sunt ”pentru”. Este un procent de 84,65%. 328 de voturi au fost ”împotrivă”, respectiv 12,5%, iar 75 de colegi s-au abținut, un procent de 2,86%. Deci, practic, cu 85%, membrii USR și PLUS au decis să meargă mai departe ca USR PLUS, ca un partid care va marca viitorul României în perioada următoare. Vă felicit! Vă mulțumesc!”, a anunțat copreședintele USR Dan Barna la finalul congresului comun.

„Românii ne-au arătat, votând Alianța într-un număr impresionant, că vor PLUS și USR împreună. Dacă nu am fi înțeles și ascultat mesajul oamenilor, dincolo de ambiții personale, înseamnă că cele două proiecte politice nu erau făcute pentru societate, ci doar pentru câțiva membri de partid. De azi, împreună, USR PLUS devine cea mai importantă forță politică care vrea modernizarea României rapid, care are forța necesară de a lupta de la egal la egal cu vechile partide și care va acționa coerent împreună cu zeci de mii de membri în alegerile locale și parlamentare”, a spus și celălalt copreședinte al USR, Dacian Cioloș.

Anterior, ambele formațiuni s-au reunit în congrese separate pentru aprobarea protocolului de fuziune, 76% dintre delegații USR și 83% dintre cei ai PLUS votând ”pentru” (detalii aici).

Odată votată în congresul comun, fuziunea urmează să fie înregistrată la Tribunal. Până la viitorul congres, care va fi organizat după decizia definitivă a instanței de acceptare a protocolului de fuziune, formațiunea va fi condusă de Dan Barna și Dacian Cioloș, în calitate de copreședinți.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

43 comentarii

  1. USR=PNL=PSD=PCR

    • Membrul mediu USR nu știe ce e FSN ca avea sub 10 ani la vremea respectivă. Arunci cu noroi din puțul gândirii fără să dai doi bani pe logică.

    • Mori de ciuda, postac PSD ce esti.

    • Insinuiezi că singurul partid „votabil” ar fi Partidul Noua Generație al lui Jiji? Se dă și brânză de oi, din cea sfărâmicioasăși care pute de-ți mută nasu’ , că nările mi se dilată doar când vorbesc despre ea (fără cioace!) ?

    • S-au activat postacii PSD. Asta inseamna ca partidele infractorilor sunt disperate. Cu toate televiziunile si ziarele cumparate, PSD tot scade in sondaje iar USR-PLUS tot cresc.

      Felicitari USR PLUS !

    • @Marius țin să precizez că USR-PLUS se chinuie undeva pe la 17% iar PSD pe la 23%, situația fiind cam aceeași din martie încoace. Nu te contrazic la partea cu postacii, mafioții știu că zilele lor sunt numărate și că mai puțin de jumătate din actualii parlamentari ai mafiei vor mai prinde loc la toamnă în noul legislativ, prin urmare folosesc toate armele pe care le mai au.

  2. In sfârșit un nou nume pe scena politică. De descendenți ai FSN ne-am săturat timp de 30 de ani. Mult succes!

  3. Avem o speranta pentru noi și copiii noștri!

  4. Vai de cei uniți.

  5. O sa va saturati si de astea care nu este altceva decat o struto-camilo ceva de genul conventiei democratice! Nu-i invinge nimeni pe PSD si PNL care sunt intr-o cardasie de ne zdruncinat!

  6. N-am înțeles nimic. Cum adică vai de cei uniți, ești cu pluta? În unire stă puterea. Sau doar ai aruncat aiurea un comentariu răutăcios gratis?

  7. BRAVOOOO USR ,FELICITARI afara cu HOTII ,CORUPTII PENALI ,

  8. De curând l-am văzut pe N. Dan rezolvând problema de la Olimpiada internațională de mate, problema ce a dus la o noua metoda de rezolvare, numita vieta jumping. Spuneți-mi despre barna ați auzit ceva? Prin votul vostru numai cautionati prezenta lichelor în viata poltica. Dacă usr s-a dovedit clar pierzător sa creem alt partid, alta speranța. Sa-i lăsăm cu ciolosul și barna al lor și sa ne îndreptăm spre altceva.

    • @Wer,
      Nu sunt de acord cu ceea ce spui și nici Nicușor nu cred că ar fi, că nu-l știu ranchiunos din fire!
      Și nu sunt de acord nici cu ” aceeași mizerie”, câtă vreme pericolul numit „PSD” rămâne cel mai important, că după ce va deveni doar un pericol-zonal localizat în aria Rahova-Târgșor, atunci vom trăi și vom vedea!
      PPS. Eu unul n-am uitat toamna lui 2016, când Daddy a crescut pe nedrept în ochii Irinucăi, fundalul scenei fiind acaparat tocmai de expresia „aceeași mizerie”, când unul ca el, fără dinți in gură și acompaniat de un hamster jigărât, n-ar fi meritat nici măcar șofer să-i fie, așa cum are Irinuca de când e combinată cu moș Țiriac…

    • @Wer:
      De ce lichea, nemernicule ?

    • Nu. Nu psd. Nu pnl. Nu usr. Pentru unii este extrem de profitabil ca exista psd, fac opoziție și le mai pica câte ceva. Acest partid.,usr,pe care barna l-a deturnat, pentru mine a fost o mare așteptare, se zbate în medicritate.chir nu vedeti? Nu s-a observat ca candidatura nimicului de barna asigurat succesul lui Johannis, alt nimic bine îngrăașat al polticii românești. Fraților, l-abătut de l-zvantat veorica! Toată viata a fost un sinecurist, fondurile europene au fost meseriile lui. Nu vedeti ca si pietrele striga? Trebuie, clar, alt partid. Numai gratii actuala clasa poltica.

    • Din pacate, cred ca ai dreptate.

  9. Bravo, avem cu cine vota.

  10. S-au adunat la un loc nepoții de securiști, gineri de securiști ,copii de turnători de securiști ,ONG-iști Soroș și multe alte scursuri oportuniste adepte ale neomarxismului mondial.Să vedeți scandal când vor apărea interese diferite între grupările care formează acest amalgam Cioloș cu Macron, Barna și Voiculescu cu secu și ONG-iști cu Soroș .O să ne distrăm copios

    • Trageți speranță că vă veți distra tot la fel de copios cum ne-am distrat noi când Daddy a intrat pe poarta Penitenciarului Rahova cu Ursulică-de-Pluș strâns la piept? Mă indoiesc că scena va fi la fel de amuzantă…

    • PS. Amuzantă conform standardului meu, că pentru voi scena ar putea fi clasificată ușor ca ținând de zona „thriller-ului erotic” , având in vedere ca in rolul principal a jucat „fiorosul” de nea Alifie…

    • Astea ale tale, sunt căcaturi PSD-iste..

  11. În sfârșit ! Sa nu uite nici o clipă ce au facut 30 de ani celelalte partide si sa nu faca la fel.
    Va fi greu de reparat dezastrul…

  12. Uniti, in ce?Deja lgbt se bucura si se pregatesc sa arboreze steagurile de lupta pe statui!

  13. Mult succes !

  14. acum stim nr de infiltrati ai PSD PDL-PNL PMP UDMR in USR+

    FELICITARI PENTRU FUZIUNE!

    poate ar trebui revizuite conditiile de a deveni membru USR+, sa fie eliminati rude, afiliati ale USListilor

  15. Barna i-a confiscat lui Nicu$or partidul iar comunistuo Ciolos l-a confiscat de la Barna, lol

  16. oengheiurile progresiste au inceput sa stearga praful de pe proiectele din sertar :)) se pregatesc infuzii masive de capital pentru prieteni :))

    • Nu vrei și tu un balon nou-nouț, că te-oi fi săturat de balonul roșu cu trei trandafiri pe el?

  17. Mult succes baieti! Urmeaza si voturile noastre.

  18. Sa fie intr-un ceas bun si sa le dea D-zeu romanilor mintea de pe urma ca, de bine de rau, de data asta chiar si mofturosii si sclifositii au de unde alege.
    Iar cei care nu merg la vot, n-au decat sa-si faca propriul partid de maicute, genii si sfinti (candva, dupa Pastele Cailor)

    • USRPLUS e ceva nou pe piata, si am.observat ca unii dintre reprezentantii lor, au avut idei bune, corecte si de bun simt, care ar trebui sa loveasca in clica hotiei si a camarilei existente. DAR…! Fiindca, intotdeauna e un mare DAR…, si anume: Liderul DAN BARNA, nu inspira DELOC incredere, fiindca a avut cateva iesiri, care lasa de dorit. E pacat ca un asemenea partid, sa fie ruinat de un lider nedemn si mincinos!
      Oricum, prezenta la vot trebuie sa fie MASIVA, in primul rand pt ca IDMR, care e un pericol la integritatea nationala, sa nu mai intre in parlament, iar votul trebuie sa fie țintit, concentrat anti PSD, care e un partid corupt, in slujba rușilor si ai ungurilor, carora recent, a vrut sa e dea in mod tacit, autonomie teritoriala, sa-si faca stat in stat, cu armata proprie! In plus, PSD a semnat angajamente secrete cu Ungaria, care ii da acesteia posibilitatea sa investeasca in Transilvania, banii rușilor, pt a ne dezintegra ca stat. Asta a facut PSD! Gaditi-va bine, români!

    • @xman
      Mie îmi place Barna, in afara de acele ieșiri, chiar gafe le putem numi, nu mi se pare ca a făcut greșeli majore. Pentru mine sunt greșeli de forma, nu de fond. Trebuie avut in vedere ca trebuie sa facă politica intr-un mod onest, păstrându-și integritatea când pana și membrii partidului ii sunt ostili din motive subiective și egoiste. E nasol sa nu te poți baza pe colegi. De aici s-a intrat intr-un cerc vicios in care Barna își elimina adversarii interni care nu joaca corect și alții fac opoziție interna pentru ca pare ca vrea sa țină puterea doar pentru el și apropiații lui. Un exemplu ar fi cazul Ciceala de la sectorul 3 când a luat decizia (buna zic eu) singur de a ceda S3 la PNL. Never ever nu se retrăgea Ciceala de buna voia sau convinsă prin dialog, chiar dacă are și ea intenții bune.

  19. Ca in oricare alt partid, Barna si Ciolos se vor confrunta in urmatoarele luni cu toate formele de „gherila” din partea propriilor oameni.
    Dupa succesul de la eurparlamentare, unde s-au descurcat foarte bine, urmeaza faza interna, Parlamentarele.
    Iar aici va fi marea „mancatorie” pt ca oricate voturi ar obtine USR-PLUS nu vor fi locuri suficiente pt toti cei care viseaza la fotoliul de deputat/senator.
    De-acum inainte vor incepe lingusirile, aprobarile/dezaprobarile, luptele interne si chiar cutitele infipte pe la spate.
    Iar listele vor fi facute de Barna si Ciolos.
    La paritate sau nu, ramane de vazut.
    Usor nu va fi
    Si cred ca foarte curand vor incepe dezertari de la USR catre PNL sau chiar PSD.
    Sper sa ma insel, dar istoria politica a ultimilor 30 de ani a dovedit cu varf si indesat ca „interesul poarta fesul”
    Intotdeauna!

  20. Felicitări, USR PLUS! Doamne ajuta sa puteți pune în practică proiecte cât mai bune pentru România!

  21. Cele două partide noi, speranța României, s-au unit ceva mai repede decât aș fi crezut. La cat de greu se înghit useristii și plusacii și la cum se ceartă chiar și în propriile lor partide, nici nu vreau să mă gândesc ce câmp de bătălie între „aripi” și „tabere” va deveni noul USR-PLUS (nu știu ce le-a trecut prin cap să înceapă să scrie numele legat, nu înțelege nici dracu ce e un usrplus). Aveți răbdare, războiul se va dezlănțui: nicusoristii anti-Ciolos, reprezentand cam 20% din USR, se vor lupta cu aripa Barna, artizană a fuziunii, și cu „infiltrații” lui Ciolos, alte grupări anti-Barna de prin USR vor sari la ciolan, toate acestea în timp ce plusacii radicali vor refuza să stea în aceeași barcă cu nicusoristii… Va fi un miracol dacă rezistă toți laolaltă mai mult de un an…

  22. Am citit și eu protocolul de fuziune.
    Deocamdată nu e nicio fuziune. Doar intenții și generalități.
    Urmează un drum lung în tribunal iar de o fuziune efectivă nu se poate vorbi mai devreme de 1 an de aici încolo, timp în care USR și PLUS vor fi separate și tot o alianță.
    Cât de prost să fii să intri în procedură de fuziune în plină campanie electorală, fără program politic și obiective clare de viitor?
    Aceeași hipstereală și aceeași vrăjeală cu “oameni noi” și cam atât.
    Viitorul politic al României nu sună bine.