BREAKING Guvernul pregătește o suprataxare masivă a companiilor de petrol și gaze, potrivit unui proiect prezentat de Economica.net. OMV Petrom și Romgaz sunt companiile cele mai puternic lovite / Guvernul vrea să strângă un miliard de euro / Ar fi afectați puternic și micii acționari
Update 21.38: Guvernul Ciucă a confirmat oficial că are în analiză un proiect de OUG privind punerea în aplicare a Regulamentului UE 2022/1854, adică reglementarea la nivel european care ar permite suprataxarea companiilor petroliere, potrivit ordinii de zi a executivului făcută publică de biroul de presă.
Articol inițial: Guvernul Ciucă a pregătit o ordonanță de urgență prin care va suprataxa producătorii de țiței și gaze, precum și rafinăriile care produc carburanți, potrivit unui proiect prezentat în exclusivitate de Economica.net și confirmat pentru G4Media de surse guvernamentale. Companiile vor plăti contribuție de solidaritate anul viitor 60% pe diferența dintre profitul acestui an și media profiturilor perioadei 2018-2021 majorată cu 20%.
Companiile cele mai afectate de suprataxă sunt OMV Petrom (capital majoritar austriac) și Romgaz (capital majoritar de stat), potrivit Economica.net.
Guvernul a calculat că va strânge din această suprataxă suma de un miliard de euro în 2023, au declarat surse guvernamentale pentru G4Media.
De notat că banii vor intra într-un cont special deschis la Ministerul de Finanțe.
Proiectul Ministerului Finanțelor vine la trei săptămâni după ce Austria a blocat prin veto intrarea României și Bulgariei în Schengen pe motiv că Viena are o problemă cu migrația ilegală.
Baza pentru impunerea acestei suprataxe este Regulamentul 1854/2022 al Uniunii Europene, care permite statelor membre să taxeze suplimentar companiile energetice care au realizat profituri excepționale, fără să impună însă un anumit prag.
De notat că dacă această suprataxă va intra în vigoare, cel mai mare perdant va fi statul austriac, care este acționar majoritar al OMV Petrom. Statul român va câștiga oricum, pentru că este acționar minoritar la OMV Petrom și acționar majoritar la Romgaz, iar prin suprataxare își mută practic banii cuveniți ca dividende dintr-un buzunar în altul.
Altă categorie de perdanți sunt angajații români (peste 6 milioane) care au pensiile administrate de pilonul 2 și au astfel expunere de 6.4 miliarde lei pe acțiunile OMV Petrom și Romgaz, acțiuni care ar putea fi afectate de introducerea unei astfel de suprataxe. De asemenea, micii acționari la cele două companii vor avea de pierdut, dat fiind că profitul nu se va mai împărți integral între acționari, ci va fi suprataxat.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
70 comentarii