G4Media.ro

BREAKING Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare / Decizia justiției…

BREAKING Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare / Decizia justiției din Moldova e definitivă

Oligarhul Ilan Șor a fost condamnat joi la 15 ani de închisoare de Curtea de Apel Chișinău, Hotărârea este definitivă și nu poate fi contestată, precizează newsmaker.md.

Sentința impune și un sechestru pe bunurile fugarului în valoare de 5 miliarde de lei moldovenești.

Anunțul privind condamnarea lui Ilan Șor a fost făcut de deputata PAS, Olesea Stamate.

„În sfârșit un caz în care justiția a triumfat și în țara noastră! Șor – condamnat definitiv de Curtea de Apel la 15 ani de închisoare! Oriunde ar servi el detenția, în Israel sau Moldova- bunurile pe care a fost aplicat sechestru acum vor fi confiscate în favoarea statului – 5 miliarde de lei!”, a scris aceasta pe pagina sa de Facebook.

Președinta Maia Sandu a salutat decizia Curții de Apel Chișinău în dosarul „Frauda Bancară”. 

„Șor va sta 15 ani la pușcărie pentru furtul miliardului și averea lui va fi confiscată. Acest lucru a fost decis astăzi de Curtea de Apel. Acest lucru a fost cerut de noi pentru a se face dreptate poporului. Acest lucru a fost cerut de cetățeni – ca cei care fură să întoarcă banii, iar legea să fie pusă în capul mesei. Doar așa justiția își poate căpăta legitimitatea, prin decizii legale care pedepsesc hoții și fac dreptate”, a scris președinta pe pagina sa de Facebook.

Ilan Șor a fost condamnat la şapte ani de închisoare în 2017, în prima instanță, pentru rolul jucat în „furtul miliardului” din sistemul bancar, dar procesul în apel trena de atunci. Sentința a fost atacată în instanța de apel. În februarie 2018, dosarul de condamnare a fost transferat la Curtea de Apel Cahul. De atunci au fost convocate zeci de ședințe de judecată, majoritatea dintre ele fiind amânate pe diverse motive.

Liderul Partidului „ȘOR” a fost dat în căutare internațională la 30 iulie 2019.

Ilan Șor a părăsit Republica Moldova în iunie 2019, după ce Partidul Democrat a plecat de la guvernare. Acesta s-ar afla în Israel.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Profesoara mea de istorie din liceu, o doamna basarabeanca fugita în patria muma în vremile acelea de urgie, ar fi întrebat : „șâ pi urmâ ?”