G4Media.ro

BREAKING Iohannis despre dosarul Schengen: Progresul e unul lent, dar există un…

Foto: BEN BORG CARDONA / AFP

BREAKING Iohannis despre dosarul Schengen: Progresul e unul lent, dar există un progres / Nu putem să supunem la vot și să tot primim răspunsuri negative

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi la Bruxelles despre discuțiile despre aderarea României la Schengen că ”progresul este unul lent. Nota bene, există un progres”.

”Discuții sunt în multe formate. Progresul e unul lent, dar există un progres. Avem discuții, avem tot mai mulți europeni care doresc să terminăm aceste discuții. Sunt discuții foarte extinse, nu doar între noi și austrieci. Sunt discuții în curs și între state care nu sunt parte în chestiune, dar care sunt interesate să ne sprijine. Așa e și președinția spaniolă”, a spus Iohannis într-o declarație de presă.

”Formal acest subiect nu se discută la Consiliul European, ci la Consiliul JAI. Dar informal da, sunt pe foarte multe paliere discuții. Am spus de anul trecut, de când Austria s-a opus, că vom continua să discutăm, să negociem, să găsim soluții”, a mai spus șeful statului când a fost întrebat dacă are discuții la Consiliul European despre Schengen.

Iohannis a mai spus că subiectul aderării la Schengen nu va fi pus la vot până când nu va exista o soluție agreată.

”Nu va apărea această chestiune oficial pe agenda JAI până nu avem un nivel de înțelegere suficient pentru o rezolvare. Nu putem să supunem la vot chestiuni și să tot primim răspunsuri negative. Când chestiunea apare formal pe agenda JAI, ea e suficient de bine pregătită pentru a fi un succes. Intrarea României și Bulgariei e o chestiune esențială, vitală, euroepană. Dacă eșuăm, e un eșec al UE”, a spus președintele Iohannis.

Reamintim că Austria a blocat prin veto aderarea României la Schengen în decembrie 2022.

Viena nu și-a reconsiderat poziția nici până acum și a legat veto-ul de migrația ilegală.

Context: Un proiect de rezoluție al Parlamentului European venit ca urmare a petiției depuse de ONG-ul Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice a fost aprobat prin vot de comisia pentru Petiții și merge la votul final din plen, potrivit unui comunicat al legislativului UE. Urmează ca plenul Parlamentului să voteze pentru prezenta rezoluție, programată pentru ședința plenară din 10-13 iulie.

Rezoluția arată că respingerea aderării României la Schengen este ”discriminatorie” și cere ”acțiuni” la Curtea de Justiție a UE după veto-ul Austriei.

Mai mult, rezoluția arată că veto-ul Austriei a creat un sentiment antieuropean și a dăunat economiei și climei. Ca arate, deputații europeni solicită Consiliului să aprobe aderarea României și Bulgariei la spațiul de liberă circulație Schengen până la sfârșitul anului 2023.

Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice, condusă de Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei și fost președinte al Autorității UE de Reglementare în domeniul Energiei (ACER), a depus în martie în plenul Comisiei de petiții din Parlamentul European o petiție prin care cere intervenția juridică a instituției în procesul de aderare a României la Schengen.

Parlamentul European a mai adoptat patru rezoluții prin care cere aderarea României și Bulgariei la Schengen. Rezoluțiile PE nu au forță juridică, dar reprezintă un instrument de presiune politică.

Într-o rezoluție adoptată marți cu 25 de voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 0 abțineri, deputații din Comisia pentru petiții cer Consiliului să voteze până la sfârșitul anului 2023 în favoarea admiterii României și Bulgariei în spațiul Schengen, având în vedere că ambele țări au îndeplinit deja cerințele necesare pentru admitere.

Rezoluția arată că cetățenii din Bulgaria și România sunt discriminați, deoarece se confruntă cu întârzieri, dificultăți birocratice și costuri suplimentare atunci când călătoresc sau fac afaceri în străinătate, în comparație cu omologii lor din spațiul Schengen, se arată în text.

Remarcând timpul de așteptare la punctele de trecere a frontierei, deputații europeni notează că întârzierile cu care se confruntă românii și bulgarii pot dura de la câteva ore până la chiar zile -în comparație cu cele 10 minute fără controale la frontierele interne- ceea ce înrăutățește și condițiile de muncă ale șoferilor de camion.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. si ce-ati fi vrut cu taranul dr.luci,ala ce comunica prin intermediul semnelor cu omologii sai,altceva decat refuz?varza ala ne asigura ca totu-i ok,noi credeam ca intram fluierand…ce zici de asta mai nevorbitoare nationala?

  2. procesul e mai lent ca klaus? nuuuuuuu

  3. „între state care nu sunt parte în chestiune” – mult pr si fara rost

  4. Penibil si KWJ si Papagalos de Aurescu! Noroc cu aia din societatea civila ca se mai agita!

  5. „Nu putem să supunem la vot și să tot primim răspunsuri negative”

    Asta este o recunoaștere a incapacității de a primi „răspunsuri pozitive” și este dezgustător tonul pe care Președintele o spune.

  6. Nu știu care e mai lent😂

  7. Ceea ce afirmă klaus iohannis nu mai valorează 2 bani după ce a deturnat votul alegătorilor si a adus psd la guvernare, cu prim ministru psd.