LIVE BREAKING Israelul bombardează intens estul orașului Rafah, pentru care a ordonat evacuarea / Hamas aprobă propunerea de armistițiu mediată de Qatar și Egipt
Armata israeliană bombardează luni două cartiere din Rafah, a căror evacuare o ordonase anterior, înaintea unei posibile invazii terestre a orașului palestinian, a anunțat apărarea civilă din Fâșia Gaza, citată de agenția AFP.
„Zonele vizate de ocupația israeliană sunt în apropierea perimetrului Aeroportului Internațional din Gaza, zona Al-Shuka, zona Abu Halawa, zona străzii Salaheddin și cartierul Salam”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al agenției de apărare civilă din Gaza, Ahmed Ridwan. Un alt oficial umanitar a confirmat loviturile.
Ora 22:15 Armata israeliană bombarda intens estul orașului Rafah luni seara, transmite agenția AFP.
Loviturile au fost neîncetate timp de aproximativ treizeci de minute, a precizat corespondentul AFP cu puțin timp înainte de ora 19:00 GMT. Luni seară, armata israeliană a repetat ordinul pe care îl dăduse dimineața locuitorilor din cartierele estice ale orașului Rafah de a evacua, precizând că această evacuare este un preludiu la o operațiune „terestră” în acest oraș, devenit un refugiu pentru peste un milion de palestinieni la marginea sudică a Fâșiei Gaza asediate.
Ora 21:55 Propunerea de armistițiu acceptată de Hamas cuprinde trei etape cu scopul unei încetări a focului de durată, a declarat luni un oficial de rang înalt al mișcării islamiste palestiniene pentru Al-Jazeera.
Propunerea cuprinde trei faze, fiecare cu o durată de 42 de zile, și include o retragere completă a Israelului din Fâșia Gaza, întoarcerea persoanelor strămutate și un schimb de ostatici încă reținuți în Gaza și de prizonieri palestinieni deținuți de Israel, în vederea unei „încetări permanente a focului”, a declarat Khalil al-Hayya pentru canalul qatarez.
Ora 21:09 Statele Unite au declarat luni că „examinează” răspunsul Hamas și au îndemnat din nou Israelul să nu atace Rafah.
„Pot confirma că Hamas a emis un răspuns. Examinăm acest răspuns și îl discutăm cu partenerii noștri din regiune”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, citat de agenția AP.
Ora 20:40 Mulțimi de oameni au ieșit pe străzile orașului Rafah pentru a saluta vestea că Hamas a aprobat o propunere de încetare a focului.
Oamenii plângeau cu lacrimi de fericire, scandau „Allahu Akbar” („Dumnezeu este cel mai mare”) și trăgeau în aer pentru a sărbători vestea, a precizat corespondentul AFP.
Ora 19:50 Hamas a anunțat că acceptă propunerea de armistițiu mediată de Qatar și Egipt
Ora 17:29 Crucea Roșie palestiniană anunță că mii de persoane părăsesc estul orașului Rafah
Ora 16:55 Gruparea militantă palestiniană Hamas a declarat luni că așteptata ofensivă a Israelului la Rafah nu ține cont de soarta ostaticilor deținuți în Gaza și de „catastrofa umanitară în curs de desfășurare” din teritoriul asediat.
Hamas a afirmat într-o declarație că Israelul se pregătește pentru o ofensivă militară pe scară largă „fără a ține cont de catastrofa umanitară în curs de desfășurare din Fâșia (Gaza) sau de soarta prizonierilor inamicului din Gaza”, referindu-se la ostaticii israelieni, potrivit agenției AFP.
—————-
În cursul dimineții de luni, Armata israeliană a început să le ceară palestinienilor să evacueze cartierele estice din Rafah, cele apropiate de granița israeliană, înaintea unei ofensive planificate în această zonă din sudul Fâșiei Gaza.
Civilii au fost îndemnați să se mute într-o zonă umanitară extinsă în zonele al-Mawasi și Khan Younis.
Șeful diplomației europene Josep Borrell a condamnat luni ordinul dat de Israel palestinienilor care locuiesc în estul orașului Rafah de a părăsi orașul din Gaza înainte de un așteptat atac terestru.
„Ordinele Israelului de evacuare a civililor din Rafah prevestește ce este mai rău: mai mult război și foamete. Acest lucru este inacceptabil. Israelul trebuie să renunțe la o ofensivă terestră”, a declarat Borrell într-o postare pe rețelele de socializare.
IDF a început să arunce fluturași în estul Rafah, să trimită mesaje text și să dea telefoane palestinienilor cu instrucțiuni privind zonele care trebuie evacuate și rutele pe care trebuie să le urmeze pentru a ajunge la o zonă umanitară desemnată.
Ordinul de evacuare se aplică deocamdată doar unor cartiere estice din Rafah, și nu întregului oraș din sudul Gaza.
Într-o declarație, armata afirmă că „în conformitate cu aprobarea eșalonului politic, IDF solicită populației, care se află sub controlul Hamas, să evacueze temporar din cartierele estice ale orașului Rafah către zona umanitară extinsă”.
„Această chestiune va progresa treptat, în funcție de o evaluare continuă a situației”, se arată în document.
Zona umanitară extinsă în zonele al-Mawasi și Khan Younis include spitale de campanie și tabere de corturi pentru palestinienii strămutați, IDF afirmând că „a existat un val de ajutor umanitar care a intrat recent în Gaza”.
Punctul de trecere Kerem Shalom cu sudul Fâșiei Gaza rămâne în continuare închis în urma atacului mortal cu rachete al Hamas de ieri asupra trupelor din zonă, dar ar putea fi deschis în urma unei noi evaluări a situației.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii