G4Media.ro

Legea care prevede că activitățile din învățământ se pot desfășura și online,…

sursa foto: captură presidency.ro

Legea care prevede că activitățile din învățământ se pot desfășura și online, inițiată de PSD, a fost atacată de Klaus Iohannis la Curtea Constituțională

Legea care prevede că activitățile din învățământul preuniversitar și universitar se pot desfășura și online a fost atacată de Klaus Iohannis la Curtea Constituțională. „Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis Curții Constituționale luni, 11 mai a.c., o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011”, anunță oficial administrația prezidențială.

Precizăm că legea atacată la CCR nu are legătură cu predarea online din acest moment, care este reglementată prin ordin de ministru și ordonanță a guvernului.

Legea atacată de Iohannis la CCR a fost iniţiată de un grup de senatori PSD și viza inițial stabilirea modului de notare a elevilor, dar aceste prevederi au fost eliminate printr-un amendament adoptat în Comisia de învăţământ şi însuşit de plenul Senatului.

Președintele sesizează că nu a fost respectat principiul bicameralismului în modul de adoptare a acestei legi. Mai exact, forma adoptată de Camera Deputaților a fost complet modificată în Senat, care a adoptat această lege în calitate de cameră decizională, reclamă Președintele.

Un alt aspect criticat de președinte la CCR este cel care prevede intrarea în vigoare a legii. Constituția prevede că legea trebuie să intre în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, în timp ce legea adoptată de Senat prevedea că intrarea în vigoare are loc în ziua publicării.

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Sunt cel putin doua neconstitutionalitati clare pt care CCR va intoarce legea in Parlament : incalcarea art 75 alin 4 si 5 si a art 78 din Constitutie !

  2. La scoala cu voi. „Face to face” cu profesorii ca sa vada ei daca ati inteles, chiar cu riscul de a face COVID 19. Fara atingeri. Doar privitul este permis. Ca in muzee. Asta se intampla atunci cand toti inadaptatii de invatatori si profesori nu inteleg cum se utilizeaza o aplicatie sau cum functioneaza scoala on- line. Socialismul n-a disparut din Romania.

  3. Au făcut-o așa de fantezie!
    Să-și facă reclamă, dar să nu treacă.
    Învățământul online ar fi cea mai mare realizare a României după 89.
    Mă îndoiesc foarte tare că vor reuși parlamentarii nostrii o asemenea realizare.
    Cu o asemenea lege, făcută cu cap, ar putea să îndrepte toate ”abramburerile” din educație.

  4. Psd-eaua actioneaza pe printipiul „Ciolacule, fa-te ca lucrezi!”. Aici se vede cat de pagubitoare este pentru tara gruparea asta mafiota, numita psd. De aceea nu au vrut ei in ruptul capului sa aiba loc alegeri anticipate in primavara anului 2020. Daca nu-i ajuta chinezii, care au infectat intreg globul pamantesc, poate aveam alt parlament la ora actuala . Clasa politica actuala, in special psd, hoarda lui taricenau si a lui tonta, plus mare parte din pnl, cea care suspina inca dupa vremurile usl-ului, ar trebui maturata de pe scena politica.
    Cu acesti semianalfabeti, mafioti si interlopi, Romania nu are cum sa se consolideze ca tara democratica, prospera si atragatoare pentru capitalul in domeniul investitiilor…
    Sunt cateva mari prioritati care trebuie atinse pentru a scapa de psd si gashca loe de penali:
    castigarea alegerilor la nivel local si parlamentar
    modificarea constitutiei, prin eliminarea disfunctionalitatilor
    modificarea legii 47/1992 privind organizarea si functionarea CCR, cu schimbarea radicala a prevederilor rreferitoare la conditiile ce trebuie indeplinite de candidatii pentru ccr: nici un candidat care a fost si macar o luna membru al unui partid politic sa nu fie eligibil pentru CCR.
    Automat, slugoii valerus, stan et co trebuie indepartati din componenta curtii si sa fie pastrati doar cei care au activat exclusiv in magistratura: Stanciu, Tanasescu, Morar, Pivniceru.
    De asemenea trebuie schimbata legea privind functionarea Avocatului Poporului si instalat o persoana responsabila, nu slugi mizerabile gen ciorbea sau renata weber.
    Acestea ar trebui sa fie primele p[robleme rezolvate de noul guvern rezultat dupa alegeri….