BREAKING Ministrul Mediului confirmă cifrele negre ale activiștilor: Anual, în România se taie ilegal 20 de milioane de metri cubi de lemn
Costel Alexe, ministrul mediului, apelor și pădurilor, a anunțat vineri că ȋn România se taie, ȋntr-un an, aproximativ 38,6 milioane de metri cubi de lemn, cu 20 de milioane peste cifrele oficiale. Cu alte cuvinte, 20 de milioane de metri cubi de lemn tăiați ilegal, adică scenariul cel mai negru al activiștilor de mediu.
„Primul lucru pe care am vrut să ȋl văd când am venit la minister a fost raportul Inventarului Forestier Naţional. Eram familiarizat cu subiectul din discuțiile de la Comisia de Mediu din Cameră și din articolele din presă, însă eram curios să văd varianta oficială. Am descoperit acolo nişte cifre şocante, atât de şocante ȋncât la prima citire mi-a fost greu să le cred. L-am chemat la Minister pe domnul Marin Gheorghe, responsabilul pentru realizarea IFN, să ȋmi explice exact cum s-a derulat tot procesul de documentare, care au fost tehnicile folosite, care sunt indicatorii, iar după ce am ascultat toate explicaţiile, vă spun că am acceptat ȋn integralitate acest raport. Datele de acolo sunt reale”, a spus Costel Alexe, potrivit unui comunicat de presă.
”Diferența de la 18,5 milioane de metri cubi la 38,6 milioane metri cubi reprezintă tăieri neautorizate. Astăzi, cele mai mari probleme de tăieri neautorizate le avem în pădurile proprietate privată, apoi în pădurile autorităților publice locale și, pe locul trei, în pădurile administrate de RNP Romsilva”, a mai spus Alexe.
Referindu-se la Sistemul de Urmărire a Materialului Lemnos – SUMAL, ministrul Costel Alexe a spus că urmează să participe la o întâlnire cu STS unde se va discuta modul în care se poate grăbi operaționalizarea acestui sistem (resurse umane, materiale, logistice): ”am refuzat categoric termenul de iulie 2020 pentru punerea în funcțiune a SUMAL! Am dublat resursa umană, logistica și sper ca la începutul anului viitor să-l avem operaționalizat. Am găsit resursele financiare astfel încât hărțile satelitare să poată fi accesate la o rezoluție foarte bună, cu trecerea de două ori peste areal, pentru ca Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, toți factorii interesați, facultăți de silvicultură și toți cetățenii României să aibă acces la ele. De asemenea, consider că, în urma dezvoltării SUMAL, Inspectorul Pădurii va avea un grad de accesabilitate din partea populației, atât de ridicat încât să putem stopa acest flagel”.
Context. În luna octombrie, activiștii de mediu respingeau categoric afirmațiile șefului Romsilva, care susține că doar 50.000 de metri cubi de pădure sunt tăiați ilegal anual. ”Datele pe care noi le avem vorbesc despre tăieri ilegale cuprinse între 8,8 milioane şi 20 milioane de metri cubi anual”, arăta la acel moment Ciprian Găluşcă, coodonator campanii păduri şi biodiversitate Greenpeace România. Citește aici mai multe despre subiect.
Foto: InquamPhotos / Tudor Costache
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
17 comentarii