
BREAKING Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov se folosește de declarațiile candidaților pro-ruși Călin Georgescu și Diana Șoșoacă pentru a susține că România are pretenții teritoriale față de Ucraina, deși poziția oficială a Bucureștiului e contrară
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov s-a folosit marți de declarațiile candidaților Călin Georgescu și Diana Șoșoacă pentru a susține că România are pretenții teritoriale față de Ucraina. Georgescu și Șoșoacă, ambii cu poziții pro-ruse și anti-occidentale, au declarat că România ar trebui să anexeze teritorii din Rusia, declarații respinse categoric de toate oficialitățile române, care au arătat că Bucureștiul recunoaște actualele granițe ale Ucrainei.
Agenția oficială rusă TASS a scris marți că ai multe țări din Uniunea Europeană, în special România, încep să spună că au pretenții asupra teritoriului ucrainean. TASS l-a citat pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov cu frazele: ”Există astfel de discuții” și ”Și politicienii români au vorbit despre acest lucru nu cu mult timp în urmă”.
Lavrov a făcut declarațiile la o conferință de presă după discuțiile cu înalți oficiali americani la Riad, răspunzând unei întrebări TASS.
Rusia se folosește de orice astfel de declarație revizionistă pentru a demonstra că invadarea Ucrainei este justificată.
Călin Georgescu, candidatul cu discurs pro-rus și anti-occidental, a promovat revizionismul istoric și a spus că vrea teritorii din Ucraina. Într-un interviu din 30 ianuarie cu Ion Cristoiu, Georgescu a spus că ”Ucraina e un stat inventat, nu există” și a enumerat teritoriile ucrainene pe care le vrea.
Iată un fragment din dialogul Cristoiu – Călin Georgescu:
Călin Georgescu: Se schimbă lumea. Se vor schimba frontiere. Mai mult de atât – dacă se schimbă frontiere, unde suntem noi? Avem Bucovina de Nord – interes. Avem Bugeacul, avem Maramureșul de Nord – corect? Din fosta Transcarpatia mai rămâne și pe la unguri, Lvovul care o să rămână la polonezi, și Malorusia
Cristoiu: Dumneavoastră pariați pe o împărțire?
Georgescu: Sută la sută.
Cristoiu: Sigur?
Georgescu: ,Sută la sută va fi asta. Păi altfel n-au cum! Nu există, drumul e inevitabil”.
Ulterior, Călin Georgescu a adăugat că ”Ucraina e un stat inventat, nu există” și, întrebat din nou despre teritoriile respective, a spus ”În primul rând sunt ale noastre, istoric”.
Georgescu a mai spus că ”războiul e pierdut” pentru Ucraina și ”vreau România Mare”.
Context
Reamintim că România a recunoscut actualele granițe ale Ucrainei prin Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina din 1997.
Revizionismul istoric este una dintre cauzele principale ale războaielor.
Alți actori politici care au folosit revizionismul istoric ca armă politică au fost Diana Șoșoacă și unii lideri AUR.
Diana Șoșoacă, lider al partidului SOS, a depus în 2023 un proiect de lege care cere denunțarea Tratatului de buna vecinătate dintre România și Ucraina din 1997 și anexarea teritoriilor aflate în componența României interbelice. Proiectul a picat la vot în Parlament, dar inițiativa a fost imediat preluată de mediile pro-ruse din Republica Moldova, care au folosit-o drept demonstrație pentru presupusele ambiții teritoriale ale României.
Candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale din 2024 a fost anulată de Curtea Constituțională, care a admis o contestație în acest sens. În hotărârea din 5 octombrie 2024, CCR nu a făcut însă referire la revizionismul promovat de Șoșoacă, ci la un ”discurs constant antidemocratic și antisemit de către doamna Diana Iovanovici Șoșoacă și despre o conduită sistematică, persistentă și îndelungată menită să afecteze fundamentele constituționale ale statului român și ale garanțiilor acesteia, respectiv apartenența României la structurile euroatlantice”. În plus, CCR a notat că ”îndemnul la nerespectarea valorilor fundamentale ale Constituției reprezintă un atac frontal la ideile și principiile democratice și la ordinea constituțională”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.