G4Media.ro

BREAKING Ministrul Sănătății solicită demisia managerului și a directorului medical al Spitalului…

Spitalul Sfântul Pantelimon Sector 2 / Foto: G4Media.ro/ Ștefan Lefter

BREAKING Ministrul Sănătății solicită demisia managerului și a directorului medical al Spitalului Sfântului Pantelimon, în contextul anchetei privind morțile suspecte / Ministerul Sănătății susținea în urmă cu 4 luni că nu există „suspiciunea unei presupuse culpe medicale”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, solicită demisia managerului și a directorului medical al Spitalului Sfântului Pantelimon din Capitală, în contextul anchetei privind morțile suspecte de la Secția ATI. La momentul declanșării anchetei, Alexandru Rafila declara că nu crede că sunt justificate plângerile penale privind morțile suspecte de la spitalul Pantelimon, iar o comisie trimisă de minister în control la spital a conluzionat că „nu au fost constatate abateri de la protocoalele si procedurile terapeutice care să ridice suspiciunea unei presupuse culpe medicale”.

„Ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, solicită demisia managerului și a directorului medical al Spitalului Clinic de Urgență «Sfântul Pantelimon», având în vedere funcționarea defectuoasă și neîncrederea publică generată de evenimentele din ultimele luni și de anchetele aflate în derulare.

Accesul la servicii medicale de calitate în spitalele de urgență este esențial pentru reușita reformelor și investițiilor derulate de Ministerul Sănătății, iar atitudinile care pun în pericol aceste obiective importante pentru sistemul de sănătate sunt de neacceptat”, se arată într-un comunicat de miercuri al Ministerului Sănătății.

Context. Patru mandate de percheziție domiciliară au fost puse în executare, miercuri dimineață, pentru locuințele unor angajați ai Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București, în dosarul privind morțile suspecte de la Secția ATI a unității medicale. De asemenea, patru cadre medicale au fost aduse la audieri în acest dosar. Printre persoanele vizate de percheziții sunt inclusiv medici ai spitalului, față de care există suspiciuni că ar fi scăzut intenționat rata de administrare a noradrenalinei pentru pacienții de la ATI, potrivit surselor G4Media.

Ancheta a început în luna aprilie, în urma sesizării unei asistente.

Ministrul Rafila a făcut imediat o vizită la Spitalul Pantelimon. El a declarat atunci, despre plângerile făcute de fosta şefă a Secţiei ATI din Spitalul Pantelimon, că ceea ce i se pare intolerabil este să pui în pericol încrederea în personalul medical dacă tu ai un interes personal. ”Nu spun că s-a întâmplat în acest caz, dar cred că nu sunt elemente care să justifice aceste plângeri”, a precizat ministrul, arătând că ”nu ne reglăm noi problemele de natură personală pe spatele pacienţilor”. Detalii aici.

Și comisia trimisă atunci de minister în control la spital a conluzionat că „nu au fost constatate abateri de la protocoalele si procedurile terapeutice care să ridice suspiciunea unei presupuse culpe medicale”.

Comisia a constatat că ghidurile de tratament au fost respectate.

„Nu au fost identificate situații de reducere a dozei cu manifestări clinice specifice. La unele dintre cazuri, doza de noradrenalină (substanța care ar fi fost redusă potrivit acuzațiilor asistenului respectiv, n.red) a fost crescută concordant cu parametrii biologici”, se arată în raport. Detalii aici.

Pe 1 mai, reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, la rândul lor, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat de a suprima viaţa unui pacient. Detalii aici.

Amintim că, în luna aprilie, procurorii au primit o sesizare de la o asistentă angajată la Spitalul „Sf. Pantelimon, cu privire la faptul că, în perioada 4 – 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), ar fi decedat 17 de pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină – un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.

Procurorii au deschis un dosar penal cu privire la infracţiunea de omor şi au administrat mai multe probe, fiind audiaţi medici şi asistente medicale şi au fost ridicate documente medicale referitoare la toţi pacienţii decedaţi în cadrul Secţiei ATI în perioada 4 – 7 aprilie 2024.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Pentru repararea încrederii in instituție, exemplu d-lui Rafila ar trebui urmat de dl Fechet pentru instituția coordonată de minister

  2. Adică ministrul sănătății este complice la crimă sau este vinovat de favorizarea infractorului?

    • De favorizarea infractorului poate fi acuzat ministrul sanatatii, dar ma indoiesc ca doar aceasta acuzatie este incidenta in speta.

  3. Rafila cand demisoneaza? Ce simplu e sa ceri tu demisia ca sa scapi de responsabilitate…

  4. Dl Rafila trimite corpul de control și la Ambulanta Brașov….e dezastru cei acolo ….se dau dispoziții interne care sunt valabile doar pt unii angajați iar pt alții nu ….!!!
    Manevre la angajări … șmecherii la service …da angajați afara de el putere ..după care pierde procese și le da daune și salarii tot din bugetul Ambulanței….veniți și puneți-l pe el la plata la dispozițiile ce le face el…de parca e firma lui …iar angajații sunt pe moșia lui!!!

    • Păi corpul lui de control e incompetent, n-ai văzut că la Pantelimon a constatat că n-au fost deficiențe?!!

  5. Sunt curios dacă acest „domn’ doftor” PRafilă-Pulberilă va putea fi schimbat măcar în urma alegerilor, la investirea noului Guvernoi(?)! Că pare atât de legat de scaun, încât ar trebui modificat deja și numele instituției al cărei „Bo$$” el este în „Ministerul (P)Rafilă”!!! Oricum, aroganța intrinsecă pe$edistă a ajuns pe culmi încă neatinse de nesimțire cu ocazia asta și prin această (practic) reîncarnare a Mariei Antoaneta: și ce dacă nu au pâine (personal profesionist/medicamente/tehnică medicală modernă accesibilă) – să mănânce cozonac (să se trateze în alte țări, pe banii bizonilor români productivi -fraieri deci, precum fac pe$edeii)! P.S.: Nu mai dezvolt și despre tupeul & aroganța viețașului (în sensul că el are doar „școala vieți*”) Ciolanu, care mai nou intră direct peste procurori și (in)justiție – atâta câtă mai e!