G4Media.ro

BREAKING O comisie specială din Secretariatul de stat pentru revoluționari a respins…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

BREAKING O comisie specială din Secretariatul de stat pentru revoluționari a respins cererea lui Marcel Ciolacu de a fi declarat luptător cu rol determinant la Revoluția din decembrie 1989

O comisie specială din cadrul Secretariatului de stat pentru revoluționari, organism aflat în subordinez Guvernului, a respins cererea lui Marcel Ciolacu de a fi declarat luptător cu rol determinant la Revoluția din decembrie 1989, potrivit documentului oficial postat pe site-ul instituției. De notat că decizia comisiei a fost luată pe 22 iunie, la exact o săptămână după ce Marcel Ciolacu a depus jurământul de premier. Cel care a cerut analiza a fost șeful Secretariatului de stat, Mihai Iulian Dodu, printr-o adresă din 19 iunie, potrivit documentului oficial.

”În urma verificării înscrisurilor din dosarul administrativ, comisia constată că în perioada 14-22 decembrie 1989 domnul Ion Marcel Ciolacu nu a îndeplinit condiția cumulativă de a ocupa și apăra obiectivele de importanță deosebită, care au aparținut regimului totalitar, în localitățile în care, în urma acestor acțiuni și confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute până la fuga dictatorului, respectiv ora 12.0, motiv pentru care comisia respinge cererea LRD nr. 6725/02.04.2022 cu majoritate de voturi”, se arată în document.

Cererea LRD înseamnă cerere de acordare a titlului de luptător cu rol determinant la Revoluția din decembrie 1989.

De ce a verificat Secretariatul de stat cererea lui Ciolacu? Documentul oficial arată că verificarea a venit ca urmare a comunicării de către DNA a clasării unui dosar ce privea calitatea de luptător determinant a lui Ciolacu.

Important: secretarul de stat Mihai Iulian Dodu, care ar fi trebuit să conducă ședința comisiei, a fost considerat incompatibil cu analiza dosarului pentru că premierul Marcel Ciolacu este șeful său direct în cadrul guvernului. Ca atare, la ședința a participat un alt angajat al Secretariatului de stat, Mihail Valentin Gadină.

Nu este clar în acest moment care sunt pașii formali pe care instituția îi va parcurge. Într-un dosar similar din iunie 2022, secretariatul de stat pentru revoluționari, structură subordonată Guvernului, a decis să ceară în justiție retragerea certificatului de luptător cu merite deosebite în Revoluția anti-comunistă din 1989 atribuit fostului președinte Ion Iliescu.

Vezi aici documentul oficial în cazul lui Marcel Ciolacu

Context. Dosarul in rem privind certificatele de revoluţionar, care îl viza, printre alții, și pe liderul PSD Marcel Ciolacu a fost clasat de DNA, deoarece „fapta nu este prevăzută de legea penală”, potrivit unui răspuns oficial al DNA la solicitarea G4Media.ro în martie 2023.

„În cauza disjunsă din dosarul la care faceți referire, la data de 17 martie 2023, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării în conformitate cu prevederile art. 16, lit. b, teza I (“fapta nu este prevăzută de legea penală ….”) din Codul de Procedură Penală.

Precizăm că, în dosarul respectiv s-au desfășurat acte de urmărire penală doar cu privire la faptă (“in rem”), raportat la modalitatea de soluționare a cererilor pentru eliberarea certificatelor de Luptător cu Rol Determinant.

Prin urmare, nicio persoană nu a avut calitatea de suspect sau inculpat”, se arată în răspunsul transmis G4Media.ro de către DNA.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

22 comentarii

  1. doctor horroris causa Ciolacu

  2. Dacă se mai face o comisie,rămâne și fără diploma de la „privata”!

  3. Niște nerecunoscători!

  4. Ce subordonati curajosi!
    PS. Ramane totusi un luptator semnificativ la Revolutia din Simileasca!

  5. Da banii!!!!???? Paralele de pe urma certificatului de revoluționar nu se recuperează?

    • @ Omul Nou – Acu’, nu ca-l iubesc io pe ciolacu (fereasca sfantul), da’ in procesul verbal scrie ca a existat o decizie nefinalizata (adica nu a mai primit certificatul), asta inseamna ca nici nu a beneficiat de indemnizatie.

    • A primit 2000 de lei/ lună plus un hectar de teren .

    • @ 2EDCGY7 – Nu te contrazic, eu am tras o concluzie doar din procesul ala verbal, da’ daca tu ai informatii mai exacte, inseamna ca asa e.

    • Pe digi scria că Ciolacu nu a primit upgrade la „rol determinant”. Deci revoluționar e, cu beneficii, i s-a refuzat doar un upgrade.

  6. „Alo, breten, pardon, Prim Minister Marsel? Mei, pesemne mult s-au schimbat de când doctor Beuran pus diagnostic de cancer și…pa și pusi…Roumanie, dacă ditai șef de Ciumă Roșie nu bot să fie un amărât de revoluționar cu Certificat.. !
    Aleikum Salaam!”

    • Asta ne mai lipsea la conducerea guvernului! Un taliban! Dupa ce inainte a fost unu care nu era capabil sa lege doua cuvinte ori sa articuleze ceva.
      PS: Ati analizat un pic mimica lui Marsel? Ati observat si voi cum se stramba, similar cu amicul Putin?

  7. Nu vrea sa-și lege o piatra de gât. S-a scutit de o viitoare complicație. Sper ca nu-l ia lumea ca reformează sistemul politic bazat pe hoție.

  8. Problema tine de etica si morala bla-bla-bla.
    Adica o problema de nerezolvat pe cale jusridica.

    Intr-o societate normala , singura concluzie care conteaza ar fi ca Ciolacu a inselat societatea arogandu-si fraudulos un merit necuvenit.
    Dar acum e premier.
    Cine se mai atinge de el?

  9. Nesimțire crasă ! Să ceri la 30 de ani să fi declarat revoluționar arată caracterul infect al acestui personaj.

  10. Imediat sunt 25 de ani de la revolutie. Ar cam trebui sa terminam cu eroi, luptatori cu rol determinant si altii viteji aparuti ca ciupercile dupa ploaie. Eroi sunt cei care s-au sacrificat si cei care au participat fara sa urmareasca dupa aceea interese materiale. Deasemenea se stie cum s-a facut eliberarea acestor certificate… De cativa ani tot vorbim de pensii speciale si acum o continuam langa cu privilegii peste privilegii pentru „eroii” de la revolutie. Singurii care merita o atentie si recompense in acest sens sunt urmasii celor decedatie. Restul, o strangere de mana si sa ne vedem de treaba si sa multumim lui D-zeu ca am supravietuit.

    • La noi, în sud, imediat sunt 35 de ani!

    • Asa este. La noi merg lucrurile mai incet:)

    • @Un ardelean – Expui un punct de vedere pertinent, dar io zic ca privilegiile astea am inteles ca nu sunt cine stie ce, iar numarul lor e mic si din ce in ce mai mic (aveau o varsta in 89 plus 35, fa si tu socoteala). De aceea comparatia cu pensiile speciale mi se pare ilegitima, hai sa punem pe hartie realitatea.

  11. Asistent
    Există o tradiție a fărădelegii la ciuma roșie .
    Indiferent că a fost Iliescu, Voiculescu ,Năstase, Ponta ,Dragnea,Dorneanu sau Savonea.
    Acum Ciorlacu nu face decât să continue linia ticăloasă a predecesorilor.Oare câtă lipsa de educație are acesta solicitant un privilegiu total nemeritat ?