G4Media.ro

BREAKING Ordonanța de urgență privind liberalizarea programelor de sănătate a fost publicată…

Sursa foto: Facebook Spitalul Universitar de Urgență București

BREAKING Ordonanța de urgență privind liberalizarea programelor de sănătate a fost publicată în Monitorul Oficial (document)

Ordonanța de urgență privind liberalizarea programelor de sănătate a fost publicată, miercuri seară, în Monitorul Oficial.

Ministerul Sănătății a modificat prin ordonanță de urgență, la începutul lunii februarie, câteva prevederi referitoare la dreptul pacienților de a-și alege spitalul în care vor să se trateze, fie că este vorba de unul de stat sau privat.

Decizia a stârnit un val de critici, fapt pentru care ministerul a făcut precizări suplimentare referitoare la condițiile în care vor fi acordate îngrijirile medicale.

Victor Costache a declarat că nu va fi privatizat niciun serviciu medical, iar modificările aduse vor da șansa pacienților în stare critică să beneficieze mai repede de intervențiile de care au nevoie în cel mai apropiat spital, fie că e de stat sau privat.

Citește și declarația ministrului Costache despre cum ”un pacient din doi moare inutil în spitalele de stat”. 

Comunicatul integral al Ministerului Sănătății referitor la liberalizarea programelor de sănătate, transmis în 6 februarie:

OUG pentru modificarea si completarea Legii 95 privind reforma în sănătate

Prin modificarile aprobate marți, pacientii NU vor plati nimic daca vor alege sa se trateze intr-un spital privat sau intr-unul de stat iar numarul vietilor salvate va fi in crestere.

NU se privatizeaza niciun serviciu medical! Modificarile de astazi dau sansa pacientilor in stare critica sa beneficieze mai repede de interventiile de care au nevoie in cel mai apropiat spital, fie ca e de stat sau privat!

Infarctul miocardic acut și accidentul vascular sunt bolile care generează o mortalitate mare în România. Cauza? Lipsa centrelor de cardiologie intervențională și de stroke.

Spitalele private au fost incluse în programele naţionale de sănătate gestionate de CNAS, încă 2014. Modificarea actuală este o actualizare a legislației din 2014 în care era lăsat în suspans această formulare ambiguă: când sunt excedate anumite capacităţi de primire pot fi accesate de către pacienți anumite servicii, lucru absolut neclar şi greu de interpretat. Mai mult, se dă posibilitatea ca spitalele de stat care au această capacitate să trateze pacienții critici cu infarct miocardic, accident cerebral, etc.

Astfel, crește numărul unităților sanitare în care se rezolvă astfel de cazuri, pacientul doar beneficiază de tratament, nu plătește nimic.

În cazul spitalelor private, pacienții nu vor plăti nimic în plus.

In cazul pacienților aflați în stare critică (infarct miocardic, AVC, etc), prin modificarile aduse astazi se deschide pacienților accesul și la alte spitale de stat decat pana acum dar si private care pot opera aceste programe. De exemplu, programul de infarct miocardic acut, care va permite mai multor centre să-l opereze, creând accesibilitatea pacienților și reducând timpul din momentul stabilirii diagnosticului și rezolvarea intervențională. Acest lucru va conduce la salvarea mai multor vieți.

– De exemplu, un pacient cu infarct miocardic acut din Craiova, să ne amintim de cazul vedetei tv Busu, nu va mai trebui transportat la București pentru a fi preluat de un mare spital din capitală, deja supraaglomerat, ci va putea fi rezolvat la centrul de cardiologie din Craiova.

– A doua modificare importanta este pentru Programul Național de Oncologie. Mecanismul este asemănător, noutatea o constituie crearea unui subprogram, cel de chirurgie oncologică. Acest proiect face parte din strategia de a combate cancerul în România, o strategie pe patru piloni și pune accent pe depistarea precoce a cancerului.

– La fel pentru un bolnav de cancer se vor face servicii integrate în care sunt prinse toate componentele: medicamente, radioterapie, intervenții chirurgicale. Și pentru acești pacienți, MS deschide posibilitatea de a opta între spitalul de stat și cel privat.

Alte prevederi ale Ordonanței, care nu au fost discutate în spațiu public, dar care sunt importante

– Ordonanța va da startul, în anul 2020, derulării programului național pentru persoanele cu afecțiuni din spectrul autist, precum și faptul că în cadrul unor programe naționale de sănătate curative, vor fi acordate în premieră, conform recomandărilor comisiei europene, servicii integrate (pot cuprinde, după caz, medicamente, servicii de logopedie, consultații psihologice, investigații paraclinice, logoped, etc.), această modificare legislativă este absolut necesară.

– O altă modificare a Legii 95, propusă prin ordonanță este corectarea unei nedreptăți care li se făcea pacientelor cu vârsta de peste 18 ani, care deși beneficiau de decontare din fondul de sănătate pentru reconstrucție mamară prin endoprotezare, în cazul intervențiilor chirurgicale oncologice. Până acum pacientele trebuiau să scoată bani din buzunar pentru intervenția chirurgicală de simetrizare a glandei mamare. Acum nu mai este nevoie, iar contravaloare intervenției va fi decondată de CNAS și va avea un impact pozitiv asupra calității vieții, dar mai ales a reinserției sociale.

– Deasemenea, o altă prevedere importantă pe care această Ordonanță de modificare a Legii 95 o are, se referă la persoanele care au lucrat în străinătate și au cotizat la bugetul asigurărilor de sănătate a altui stat mebru din UE. Acestora li se vor asimila perioada de cotizare de acolo și în sistemul de asigurare românesc. Iată o măsură concretă pentru a aduce medicii din diaspora acasă! (aici sa nu fie interpretat ca ministrul o face pentru el…poate e mai bine sa fie spusa de medici din diaspora asta)

– O altă modificare vizează durata de acordare a concediilor și a indemnizației pentru incapacitatea temporare de muncă în cazul unor boli cu caracter special. De exemplu, pentru tuberculoză, concediu se dă din prima pe toată perioada de tratament, până la vindecare. Nu mai trebuie să vină pacientul lunar, la medicul specilalist pentru prelungire. Pentru unele boli cardiovasculare, stabilite de CNAS, perioada de reavizare a a concediului va fi de un an, în intervalul ultimelor doi ani și un an și sase luni pentru SIDA și neoplazii, tot în același interval de timp.

– Nu au fost neglijați nici personalul militar în activitate, polițiști și funcționari publici cu statut special, care vor beneficia de indemnizații de asigurări de sănătate si de posibilitatea de a-și lua concediul medical, pentru îngrijire copil bolnav.

Sursa foto: Facebook Spitalul Universitar de Urgență București

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

19 comentarii

  1. Aceasta ordonanta nu aduce nimic bun pentru pacientul roman. Sa luam un pacient oncologic. Ordonanta nu face refereire nici la preventie nici la detectie precoce. Ordonanta se refera la chirurgie oncologica. Ok, sa spunem ca un pacient care a fost depistat cu o suspiciune oncologica are nevoie de o interventie chirurgicala. Aceasta interventie are un cost la spitalul public si un cost mult mai mare la spitalul privat. Onor ministrul sanatatii spune ca respectivul pacient nu va trebui sa plateasxa nimic daca alege operatia la privat, diferenta va fi suportata de casa sau minister who knows. Mie nu mi se pare normal ca pentru acelasi lucru casa sau ministerul sa plateasca tarife diferite, cel pentru privat find cel putin dublu. Deci pana la urma vor fi niste privilegiati care se vor opera in privat pe bani publici la tarife duble sau triple fata de sistemul public. Deci onor ministrul sanatatii a ales ca in loc sa imbunatatatesca sistemul public sa il falimenteze. Oare este o simpla coincidenta ca ministrul si secretarul de stat Moldovan sunt amndoi angajatii unor clinici private, polisano si sanador si amandoi chirurgi cardio vasculari. Domnul ministru si domnul secretar de stat stiu situatia de la fundeni , cc iliescu ?
    Cat priveste sistemul medical de urgenta cate spitale private sunt in stare sa preia miile de pacienti care se adreseaza upu ?
    In loc de reforma a sistemului de sanatate , ministrul sanatatii din guvernul liberal a preferat prin cele doua masuri , rezidentiatul in privat si aceasta oug sa plareasca din banii publici creditele bancare ale sistemului privat.
    pana acum in guvernatrea psd pacientul era in centrul sistemului, acum pentru ca au venit asa zisii liberali banii (atentie banii) urmeaza pacientul.
    Deci importanti sunt banii, bietul pacient va fi tratat si plimbat ca si pana acum , habar nu are insa cat de important este.

    • Buna seara! Aveti basca? N-aveti basca. Buna seara!!!

      iti doresc sa te tratezi numai la stat! In special la Beuran & Co!
      Aferim!!!!

    • PT PSD PACIENTUL IA FOC PE MASA DE OPERATIE

    • Ai citit OUGul?!
      Ai habar despre ce vorbesti?!
      Vor aparea Normele metodologice(STII ce sunt?!) de aplicare a Ordonantei, care vor CLARIFICA toate detaliile, atunci veti STI ce si cum!
      Asteptati, apoi comentati, oricum comentati dupa Antena 3!!!

  2. S-a legalizat o magarie; bani din bugetul de stat pentru spitalele private. Urmeaza sa le dea si scutire de taxe la fel ca bisericii ortodoxe.

    • nu,biserica e sponsorizata de sarma-firea,asta magarie

    • BANII din Bugetul de stat NU sunt PENTRU Spitalele private, ci pentru PACIENTII Romani cu BOLI GRAVE(citeste comentariul meu de mai jos, de la ora 4:24 pm, vezi ce a DECLARAT Vasile Barbu, Presedintele Asociatiei Paciientilor din Romania!), care vor beneficia de aceste Programe nationale si in Spitalele private, FARA sa mai astepte Luni de zile pe lungile Liste de asteptare din Spitalele de stat, depasite complet!
      Sa stii ca o operatie de apendicita NU intra in aceasta OUG, spun asta poate asa vei intelege, desi dupa cum scrii Antena 3 ti-a bagat in cap, Antena 3 care NU il invita niciodata pe Minsitrul Costache sau pe Vasile Barbu sau pe Cezar Irimia, Presedintele Asociatiei Bolnavilor de Cancer(care apara aceasta OUG!), Antena 3 il invita pe Mugur Ciuvica sau pe PSDei, Ciuvica ala care le stie pe TOATE, dar care NU a citit OUGul si nici NU l-a auzit clarificand pe Minsitrul Costache!
      Dovada: intr-o seara, la Antena 3, Oana Zamfir se ratoia la Minsitrul Costache, pe tema acestei OUG, acuzandu-l ca o sa ajunga o operatie de apendicita sa coste 8000 de lei, ca la spitalele private!
      OUGul se refera EXCLUSIV la CAZURILE GRAVE(Accident Vascular Cerebral, Infarct, Diabet, Cancer..), NU la operatie de apendicita!
      NU mai credeti bazaconiile de la Antena 3-PSD, cititi OUG si asteptati Normele metodologice de aplicare, care vor CLARIFICA aceasta OUG!
      NU fug spitalele rpivate acasa cu banii de la Bugetul de stat, mai repede fug aia din Spitalele de stat!

  3. Ce se stie: actualmente asigurarea de stat deconteaza sume fixe pentru orice procedura.

    Ce nu se stie: privatul o sa ceara in plus de la pacient, oferind , cel putin la nivel hotelier, in plus.
    Daca in anumite programe privatul nu poate cere in plus de la pacient, atunci fie o sa primeasca mai mult de la asigurarea de stat (asiguratorul favorizind privatii), fie o sa inceapa sa piarda bani (putin probabil), fie o sa inceapa sa se adapteze scazind calitatea serviciilor medicale si/sau hoteliere.
    Daca vrajala cu „nu te corta mai mult sa mergi la privat” o sa tina, cum o sa se solutioneze supracererea pentru servicii medicale la privat (cine naiba o sa mai vrea sa merga la un spital de stat).

    O sa aflam in citeva luni…

    • Stai liniștit, clinicile private adevărate nu își vor ajusta tarifele, care sunt stabilite real, pe costuri.
      Pur și simplu nu vor accesa programele respective, nu vor accepta pacienți care vor docontare de la CNAS.
      Doar semi privații (a se înțelege băieții deștepți din privat, gen Regina Maria, Polisano etc.) vor accesa aceste programe, vor găsi prietenii ministrului soluții

  4. Ce poti sa te astepti de la un ministru care ia lunar de la un spital privat 20000 de lei?

    • cel putin nu i-a pensie speciala ,de tip psd ,din banii publici.
      iar aia 20000 lei luati de la privat sunt taxati nu e spaga promovata de psd pentru cei ca beurean si alti dinozauri osificati in spitalele de stat,ai inteles psdistule?

  5. pentru sustinatorii spitalelor private: stiti cumva, clinica aia de stomatologie unde se faceau anestezii ilegale era de stat? Dar clinica aia, Sanador, unde a murit copilul ala de la o banala operatie de fimoza? Nu mai vorbesc de faptul ca acum astia de la privat se ocupa maaaxim, dar maxim de unghii incarnate ca sa se poata lauda cu succesele medicinei lor.

    • Da ce-i Vasile, ai uitat de oamenii care mor pe holurile spitalelor de stat, asteptand sa ii bage vreun medic in seama, de te iei de astia din privat?
      Sau de Beuran, care da foc la pacienti in sala de operatii?

    • pai ce faci gigel?tocmai ce UE ne-a tras una in mecla ca in spitalele,de stat,alea performante pe care le lingi tu in dos,tocmai se moare in proportie de 50% inutil.Cu alte cuvinte din 2 morti in spitalele de stat 1 putea fi salvat daca …nu era de stat!
      ai inteles gigel,apropos cat 60,70 la IQ?

  6. Cum va fucntiona, sau nu Ordonanta asta, ramane de vazut, sa vedem Normele metodologice de aplicare(acolo sunt detaliile!), dar acum DUPA lamuririle suplimentare repetate a nu stiu cata oara de MInsitrul Sanatatii care spune CLAR ca e vorba depsre „modificările aduse vor da șansa pacienților în stare CRITICA să beneficieze mai repede de intervențiile de care au nevoie în cel mai apropiat spital, fie că e de stat sau privat.”, crede careva ca vuvuzelele PSDiste ca Antena 3 sau RTV sau TVR 1 – Ionut Cristache, vor clarifica si vor accentua aceste lamuriri?!
    Ca vor reveni cu clarificari dupa potopul de minciuni si exagerari pe subiectul asta?!
    Accentuez asta pentru ca la vuvuzeaua numita Antena 3, intr-o seara, Oana Zamfir sa ratoia la MInsitrul Sanatatii intrebandu-se cum e posibil ca o operatie de apendicita care costa la spital public 1500 lei, sa coste la un spital privat 8000 Lei si ca un astfel de caz va duce la faliemnt Sistemul medical!
    Evident ca Oana Zamfir NU s-a sinchisit de faptul ca Minsitrul Costache a declarat de la inceput ca e voba doar despre CAZURILE GRAVE, despre Bolile cronice(AVC, Infarct, Diabet, …), NU despre o banala apendicita!
    Oana Zamfir l-a atacat toata seara cu operatia de apendicita!
    Ma indoiesc ca Oana Zamfir, consoarta a PSDistului Daniel Zamfir nu va continua cu minciunile!
    Iesiti si explicati si clarificati, altfel vuvuzelele PSDiste atat asteapta: sa MINTA si sa manipuleze in stil PSD!

  7. 12 Februarie 2020, Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor:
    „Toate punctele din această ordonanţă sunt solicitate de noi la Ministerul Sănătăţii, încă din 2013. În 10-12 ani, de când existăm ca asociaţie, am primit sute de mii de solicitări din partea pacienţilor. Dacă vorbim de avantaje pentru pacienţi sunt mai multe”, spune Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP). Acesta arată că, la început, ANPP a solicitat ca pacienţii să aibă acces la serviciile oncologice.

    Preşedintele ANPP mai spune că programele oncologice şi cele pentru dializă funcţionează bine, astăzi, când nu mai sunt liste de aşteptare pentru pacienţi. Vasile Barbu precizează, însă că programul naţional pentru accidentul vascular cerebral (AVC) şi cel pentru infarct sunt în stadii incipiente.

    Potrivit acestuia, tratarea pacienţilor în sistem privat, mai ales în domeniul cardiologiei, ar fi un avantaj, pentru că centrele private fac performanţă în tratarea pacienţilor cu infarct sau AVC, de la tromboliză până la extragerea cheagurilor cu diverse dispozitive.

    „Avem dovada că extinderea programelor la privat va merge bine, prin exemplu dializei şi al oncologiei unde nu mai există listă de aşteptare pentru pacienţi”, adaugă Barbu.

    Preşedintele ANPP susţine că ordonanţa privind liberalizarea programelor de sănătate va schimba în bine soarta pacientului, deoarece el va avea acces la servicii medicale de calitate.

    „Noi am susţinut această ordonanţă, pentru că ea prevede toate demersurile noastre, pe care le-am făcut nu ieri, nu alaltăieri, ci de ani de zile, la fiecare dintre miniştri. Toate aceste lucruri sunt cerute de noi, de profesionişti, de medicii care se confruntă cu diverse blocaje pe diverse paliere terapeutice. Inclusiv, Horaţiu Moldovan s-a deplasat în ţară pentru a rezolva anumite cazuri. El cunoaşte foarte bine aceste lucruri. De această ordonanţă ar beneficia milioane de pacienţi, de la cei cuprinşi în programele naţionale, pornind de la programele de oncologie, infarct, AVC, până la alte foarte multe programe. Însă, nu toate programele vor intra şi la privat”, a încheiat Vasile Barbu

  8. @ Bă ,cu OUG nu se face reformă în sănătate, domeniu pentru care textul constituție stabilește reglementare prin lege, și nici nu modifică acolo unde legea reglementează, ! ?

  9. @ Opinați că aceia ce s-au manifestat împotriva OUG ar putea seziza instanțele de contencios sau ale instituții cu responsabilități referitor la soluționarea conflictelor referitoare la competențele de reglementare pentru domeniul pentru care s-a publicat ordonanța, ?

  10. Despre necesitatea unui climat concurential,posibil aducator de crestere a calitatii actului medical,nu vorbeste nimeni.Atatea teorii conspirationiste si opinii partinitoare,incat iti vine sa te intrebi daca poporul roman mai poate fi vindecat de vreo forma sau alta de sistem de sanatate! Daca nenorocitul ala de virus cu coroana gresea tinta,oare conta in ce fel de clinica/spital te puteai salva?! Atat timp cat platesti cass consistent,nu este o problema unde te trtezi madical.Cand esti un parlit,este normal sa te temi ca-ti pierzi sansa de a te doftorici pe banii altora,la stat.Parerea mea.