G4Media.ro

BREAKING Parchetul General a deschis un dosar după ce George Simion a…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

BREAKING Parchetul General a deschis un dosar după ce George Simion a spus că ar trebui ”jupuiți” membrii Biroului Electoral Central

Parchetul General a anunțat luni că deschis un dosar după ce George Simion a spus că ar trebui ”jupuiți” membrii Biroului Electoral Centrale. Dosarul vizează fapta, nu persoana. Parchetul arată că s-a sesizat din oficiu după ce președintele unui partid politic, care este, totodată, și deputat în Parlamentul României, a făcut o serie de declarații prin care a incitat la violență.

George Simon a respins acuzația. ”Această încercare de a mă asocia pe mine, care n-am fost acolo, … cu vreo formă de violență. CNA a solicitat să fie dat jos acel clip, eu am aflat din presă, m-am conformat și le-am șters eu. Așteptăm să primim și noi informări oficiale. N-am făcut niciun îndemn. Eu am spus autorii loviturii de stat trebuie identificați și trași la răspundere conform normelor legale, pentru că ei nu respectă democrația”, a spus el într-o declarație de presă.

Comunicatul integral:

Sesizare din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare publică. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu, în data de 10 martie 2025, cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare publică, prevăzută de art. 368 alin. 1 și 2 Cod penal.

În fapt, s-a reținut că în seara zilei de 9 martie 2025, în contextul unui protest care a avut loc în București, președintele unui partid politic, care este, totodată, și deputat în Parlamentul României, a făcut o serie de declarații prin care a incitat la violență.

Menționăm că în cauză urmărirea penală se desfășoară in rem.
Precizăm că activitățile desfășurate în dosar nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Context

Consiliul Național al Audiovizualului a votat luni pentru eliminarea de pe rețelele sociale a postării lui George Simion în care instigă la violență. Duminică, Simion a a publicat o înregistrare video pe Facebook prin care a transmis că ”ar trebui jupuiți în piața publică” membrii Biroului Electoral Central care au decis să invalideze candidatura pro-rusului Călin Georgescu.

Șeful AUR, George Simion, a declarat duminică seară, după ce Biroul Electoral Central i-a invalidat candidatura pro-rusului Călin Georgescu, că este ”un nou abuz” și ”o continuare a loviturii de stat” din 6 decembrie:

”Respingerea dosarului de candidat a lui Călin Georgescu e un nou abuz și o continuare a loviturii de stat dată pe 6 decembrie. Jos Ciolacu, jos dictatorii!”, a scris George Simion pe Facebook.

Simion a revenit cu o înregistrare video pe Facebook, prin care a transmis că ”ar trebui jupuiți în piața publică” membrii Biroului Electoral Central care au decis să invalideze candidatura pro-rusului Călin Georgescu.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. Poate nu știați că parlamentarii au imunitate …

    • Care se poate ridica

    • In masura in care afirmatia „ar trebui jupuiți în piața publică” poate fi considerata declaratie politica…poate fi invocata imunitatea, desi nu prea inteleg ce politica ar fi asta! Altfel..cam da, imunitatea poate fi retrasa repejor.

    • Cine să-i ridice imunitatea? Cei care l-au ajutat până acum, adică USL-ul?
      Simion mai este anchetat și nu are nicio apăsare.
      Georgescu a primit bani de la PNL. Bolovan a ajuns președinte interimar, dar nu pedepsit pe nimeni din mizeria lui de partid pentru susținerea mesiei relicvă.
      Oameni importanți din psdeu l-au susținut pe Relicvă: Monta, Tudose…
      Simion a crescut datorită psdeu și era așteptat să fie în turul 2 împreună cu Colacul, pentru ca Călacul (cacofonie intenționată) să apară ca salvatorul României și să iasă en fanfare președinte. Așa că Căcolacul a cerut renumărarea voturile. Dar nu pe alte lui Georgescu 😃

    • Goagle: 5 IUNIE 2024. Liderul AUR, George Simion, e vizat de o anchetă penală

    • sa speram ca de data asta vor ridica imunitatea si vor elimina fascistii instigatori

  2. Imunitatea parlamentară nu împiedică trimiterea în judecată a unui parlamentar, doar il protejează de arestare sau percheziție fără aprobarea Parlamentului.

  3. poate ar fi momentul ca USR sa isi spele pacatele si sa faca o cerere de ridicare a imunitatii

  4. ce nu s-a inteles, el a spus ca sa fie „jupuiti de drepturi in piata publica” ? nu am inteles noi , el vorbea metaforic .. asa e cand stai pe langa un dilimache, ajungi sa vorbesti in metafore si lumea nu te mai intelege

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.