OFICIAL Percheziții DNA la Apele Române Iași, într-un nou dosar privind angajările politice. ”Animalul politic” Petru Avram, vizat de procurori
UPDATE 10.56: DNA a confirmat perchezițiile într-un comunicat oficial:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție, săvârşite în perioada martie 2020-2021. În cursul zilei de 11 februarie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare la 3 instituții publice situate pe raza județelor Iași și Suceava. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Inspectoratelor de Jandarmi Județene Iași și Suceava. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Articol inițial: Procurorii DNA au făcut percheziții în această dimineață la sediul Apelor Române – filiala Iași, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Procurorii au ridicat acte legate de angajările nejustificate în instituție, într-un dosar distinct de cel deschis la finalul lunii decembrie 2020.
Alte percheziții au loc la Administrația Bazinală Prut Bârlad, la Primăria Vatra Moldoviței și la Primăria Victoria.
Potrivit ReporterIS, procurorii DNA însoțiți de jandarmi ridică documente și echipamente electronice din biroul directorului general Petru Avram și de la serviciul de personal al instituției. Petru Avram, vicepreședinte PNL Iași, s-a recomandat într-un reportaj Recorder drept ”animal politic”.
Dosarul a fost deschis după scandalurile publice privind angajarea în instituție a unor persoane fără calificare în domeniu, în paralel cu concedierea unor angajați care au dezvăluit practicile managerilor sprijiniți de PNL. Printre persoanele angajate s-a număr și o fostă chelneriță la un club, care nu știa nimic despre activitatea la noul loc de muncă.
În curs de actualizare
Foto: Inquam Photos/ Liviu Florin Albei
Citește și:
- VIDEO Premierul Cîțu, despre angajatul care a discutat cu presa problemele de la Apele Române Prut-Bârlad: Nu a fost dat afară, i s-a desființat postul. În acest mandat oprim nepotismul, dar nu putem face asta peste noapte
- Miza uriașă de la Apele Române, unde sunt angajați clienții de partid: buget de salarii de 630 de milioane de lei anual. Plus: Cum vrea instituția politizată să suprataxeze apa din râuri folosită de hidrocentrale cu câteva sute de milioane de lei
- Recorder.ro: ”Un animal politic” a angajat o fostă chelneriță pe post de inginer la Apele Române Iași / Relatările colegilor: Cu cinci ani de ”Master”, încerca să deschidă calculatorul apăsând cu degetul pe ecran, ca pe casele de marcat
- Reporter IS: Numărul doi din Apele Române și-a angajat tatăl de 69 de ani prin „detașare” la Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani / Între Stelian Mețler, pensionarul de lux de la Ape, și chelnerița de la Master Club există o legătură: amândoi au venit cu detașare pe Filiera Vatra Moldoviței
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
30 comentarii