BREAKING Premierul Orban: Se închid școlile în București. Ne gândim și la alte măsuri/ Guvernul va aloca 75% pentru salariul unui părinte, ca să stea acasă cu copiii/ Decizia, în vigoare după ce Comitetul pentru Situații de Urgență va constata depășirea pragului
Premierul Ludovic Orban a anunțat, duminică după-amiază, că școlile din București vor fi închise, după ce indicele de infectare a depășit 3 la 1000 de locuitori.
Guvernul va aloca 75% pentru salariul unui părinte, ca să poată sta acasă cu copiii. Orban a mai declarat că în municipiul București au fost distribuite tabletele pentru elevi și că acestea sunt pentru copiii din familii vulnerabile.
Premierul a mai declarat că o altă măsură este suspendarea activității teatrelor, restaurantelor și cinematografelor, iar Executivul se gândește și la alte măsuri de restricții pentru prevenirea răspândirii de COVID-19.
- ”Imediat după luarea deciziei, noi avem o OUG în curs de adoptare – pe care o vom adopta marți sau miercuri – care va avea prevederi clare în sensul asigurării a 75% din salariu pentru un părinte care să stea acasă cu copilul în cazul în care se organizează învățământul în sistem online. Intrarea în vigoare a măsurilor se face după ce Comitetul va face constatarea depășirii pragului. Prevederile legale au stabilit un termen de 24 de ore de stabilire a datelor de la DSP către Prefectură și 24 de ore de către Prefectură. Trebuie făcută încă o dată o analiză a tuturor centrelor de diagnosticare, o analiză referitoare la focare, pentru că din indicele respectiv se scad cazurile din focare”, a declarat Ludovic Orban.
Context
Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat pentru Edupedu.ro – după ce prefectul Capitalei a anunțat că abia mâine sau poimâine va convoca în ședință Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență ca urmare a depășirii ratei de infectare de 3 la mie -, că elevii și copiii de grădiniță din Capitală “mâine se prezintă la unitatea de învățământ, în conformitate cu prevederile din ordinul comun, activitățile desfășurându-se în conformitate cu scenariul 2, ca până acum”.
Contactată de Edupedu.ro, Anisie a anunțat că “dacă nu există o decizie din partea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, școlile și grădinițele vor funcționa în scenariul doi, exact cum este prevăzut în ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației și Cercetării”.
sursa foto: Pixabay.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
31 comentarii