BREAKING Președintele CCR, Marian Enache: Anularea alegerilor a fost o decizie de apărare a statului român și a democrației constituționale / Propuneri ale candidaților care să impună reconsiderarea regimului politic fundamentat pe pluripartidism sunt în coliziune cu principiul respectării Constituției

Marian Enache, președintele Curții Constituționale, a declarat într-un interviu pentru publicația specializată Juridice.ro că CCR nu poate revizui hotărârea de anulare a alegerilor prezidențiale, așa cum o cere candidatul pro-rus Călin Georgescu. Marian Enache a explicat decizia CCR de anulare a alegerilor și a avertizat că propuneri ale candidaților despre schimbarea regimului constituțional al pluripartidismului sunt ”în coliziune” cu Constituția. Reamintim că candidatul pro-rus Călin Georgescu a declarat în luna aprilie 2024 la Mănăstirea Neamț că ”nu vor mai fi partide politice în această țară, niciunul”.

Vezi mai jos fragmente relevante din interviul acordat de Marian Enache portalului juridice.ro:

În cadrul competiției electorale, candidații prezintă oferte de programe pentru dezvoltarea democrației și creșterea prestigiului țării. Nu poți face, însă, propuneri care să impună reconsiderarea regimului politic al sistemului constituțional statornicit prin Constituția din 1991, fundamentat pe pluripartidism și parlamentarism, pentru a accede la funcția supremă în stat și nu poți promova o campanie de obstrucționare și de negare a activității instituțiilor statului, întrucât toate acestea sunt în coliziune cu principiul respectării Constituției, a regimului democratic și a legilor acestuia, precum și a statului de drept. În mod firesc, fiecare candidat propune obiective în condițiile și limitele ordinii constituționale. Orice democrație, și cea mai fragilă, de noviciat, se realizează prin separația puterilor în stat, afirmarea pluralismului politic, a multipartidismului, a parlamentarismului și a respectării drepturilor și libertăților fundamentale a tuturor cetățenilor. Toate acestea sunt elementele structurale ale practicării unei minime democrații. În opoziție cu acest sistem sunt regimurile totalitare, care instituie partidul-stat și democrația populară, declarând ritos că în acest tip de regim conducerea aparține poporului pentru interesele poporului. În realitate, însă, istoria a demascat această ideologie a mistificării, care, din cauza falsității sale, a căzut în desuetudine.

Alina Matei: Înțeleg, în acest context, că cererile de revizuire a Hotărârii nr. 32/2024 sunt inadmisibile.

Marian Enache: Hotărârile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii și, astfel cum am arătat mai înainte, „cererile de revizuire” a acestora sunt formulate în afara unui cadru procesual și, în consecință, în baza acestora, nu pot fi constituite dosare jurisdicționale. Regimul lor juridic este similar petițiilor și ele au fost soluționate în acest cadru juridic.

Alina Matei: Există posibilitatea unei erate pentru reluarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale?

Marian Enache: Exclus. Erata vizează doar îndreptarea unei erori materiale din cuprinsul unei hotărâri și nicidecum schimbarea sau modificarea soluției pronunțate de o autoritate jurisdicțională. A susține posibilitatea unei asemenea erate constituie o eroare grosieră și o intoxicare a alegătorilor.
—————–

În cazul României, neregulile determinante pentru anularea procesului electoral pentru alegerea Președintelui României au vizat egalitatea de șanse a candidaților, finanțarea campaniei electorale și influențarea votului, așadar caracterul corect al alegerilor, ca expresie a suveranității. În afara cauzelor determinante, au existat și epifenomene, elemente adiacente generate de conduita unor partide în campania electorală, deja cunoscute de public, care, la rândul lor, au contribuit la influențarea rezultatului alegerilor.

Alina Matei: Cum apreciați hotărârea Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale din perspectiva principiilor de drept internațional?

Marian Enache: Unul dintre principiile fundamentale ale dreptului internațional este cel al suveranității statului și al respectului datorat acesteia, iar sistemul electoral și organizarea alegerilor reprezintă, prin excelență, un domeniu rezervat statului și o condiție a suveranității acestuia. Constituția stabilește că suveranitatea aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum. Un proces electoral deturnat de la finalitatea sa democratică, prin proliferarea unor dezinformări la scară națională, a condus la împiedicarea statului, a autorităților publice de a organiza alegeri democratice, afectându-se, astfel, însăși capacitatea instituțională a statului. Nu trebuie să privim încălcarea principiului suveranității numai prin prisma afectării directe a autorității statului în privința protecției cetățenilor săi, ci trebuie să avem în vedere și provocările de tip hibrid existente în lume care conduc la un efect echivalent și care reprezintă o amenințare informațională a regimurilor democratice, cu impact negativ asupra drepturilor și libertăților cetățenilor. Conceptele clasice ale dreptului constituțional sunt constante în știința juridică, însă provocările și amenințările la adresa funcționării statului în temeiul acestor concepte sunt într-o continuă dinamică și evoluție, care necesită o permanentă cunoaștere și aprofundare spre a nu neglija riscurile pe care le implică în raport cu suveranitatea statului.

Cu alte cuvinte, dezinformarea nu poate și nu trebuie să slăbească prerogativele autorităților de a exercita puterea publică în domeniul electoral. Dezinformarea, însă, poate influența electoratul în vederea atingerii unui anumit scop în urma votului exprimat de acesta. Vicierea procesului electoral implică intervenția legală a autorităților publice cu competențe în domeniu pentru restabilirea situației de legalitate și constituționalitate.

Curtea, în Hotărârea nr. 32/2024 (paragraful 9), menționează în mod expres și indubitabil caracterul corect al alegerilor ca fiind o expresie indispensabilă a suveranităţii şi un principiu fundamental al statului român, care stă la baza stabilirii rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României și, ca atare, statul are obligaţia pozitivă de a asigura un proces electoral transparent în toate componentele sale pentru a garanta integritatea şi imparţialitatea alegerilor, acestea fiind premisele democraţiei constituţionale şi asigurării existenţei statului de drept. Astfel, și în optica instanței constituționale alegerile incorecte sunt un risc major în ceea ce privește însăși suveranitatea statului, care interesează nu numai statul, ci și societatea. Prin urmare, din perspectiva dreptului internațional, hotărârea CCR este nu numai corectă, ci și legitimă, fiind pronunțată în legătură cu nucleul dur al Constituției, și anume protecția suveranității statului în fața amenințărilor hibride la adresa sa. Ca atare, în aceste coordonate, curțile constituționale trebuie să fie diligente, să își exercite forța stabilizatoare în situații excepționale și să intervină ca ultima ratio în apărarea principiului constituțional al suveranității naționale, principiu care este unul fundamental, de asemenea, și în dreptul internațional, precum și pentru protejarea statului în calitatea sa de subiect de drept internațional. Astfel, în considerarea principului suveranității, sistemul constituțional național trebuie să intre în acțiune în toate componentele sale.

Alina Matei: Din perspectiva controlului de constituționalitate pe care Curtea îl exercită prin prisma art. 146 lit. f) din Constituție, cum trebuie privită situația unui candidat care prin discursul său public și prin programul său politic ar propune revizuirea Constituției?

Marian Enache: Atât timp cât se candidează în temeiul unei Constituții în vigoare, orice candidat este ținut de respectarea Legii fundamentale în condițiile căreia și candidează. În situația în care candidatul este ales în funcția de Președinte al României, își poate pune în aplicare programul de revizuire a Constituției, cu respectarea procedurilor și a limitelor revizuirii prevăzute de Constituția în vigoare. Această întreprindere trebuie încadrată, însă, în exigențele generale ale statului de drept. Președintele României nu poate iniția o revizuire a Constituției după bunul său plac. El trebuie să respecte standardele democratice și limitele revizuirii cuprinse în art. 152 din Legea fundamentală. Nicio modificare a Constituției nu poate schimba regimul democratic și nu poate afecta drepturile/libertățile cetățenești, aspecte care reprezintă nucleul dur al statului de drept. Toate celelalte „dorințe” ale diverșilor candidați vizând schimbarea elementelor fundamentale ale modelului constituțional democratic, precum și promovarea în discursul public a unor idei și ideologii de sorginte totalitară trebuie privite cu atenție și cu rezervă nu numai de instituțiile statului, ci și de societatea românească în ansamblul său. Acestea vin în contradicție flagrantă cu opțiunile fundamentale ale poporului român care sunt consacrate în valorile supreme garantate prin însuși textul Constituției, valori care se interpretează în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și al idealurilor Revoluției din decembrie 1989.

O inițiativă de revizuire în sistemul constituțional poate propune aspecte privind raționalizarea și funcționarea autorităților statului, precum și a raporturilor dintre acestea și societate, respectând paradigma democratică și limitele revizuirii stabilite de legiuitorul constituant originar.

Alina Matei: A fost vreunul dintre candidați sancționat de Curtea Constituțională pentru exercitarea libertății sale de exprimare?

Marian Enache: Nici vorbă. Constituția României și jurisprudența CCR garantează libertatea de exprimare în mod deplin, dar nu în termeni absoluți. Libertatea de exprimare se autolimitează de drept în condițiile în care se promovează idei xenofobe sau de inspirație antisemită, legionară, nazistă, totalitaristă ori de ură națională, incitare la discriminare, violență publică și defăimare a unor valori ale sistemului democratic și ale ordinii constituționale.

Orice libertate se afirmă prin limitele ei, și nu prin absolutizarea ei, întrucât ea se exercită în societate, unde libertățile coexistă și trebuie protejate de abuzul de drept al celor care tind să exercite libertatea lor în detrimentul și atingerea libertății celorlalți. În același timp, drepturile și libertățile fundamentale trebuie exercitate cu bună-credință, conform art.57 din Constituție. Limitele exercitării drepturilor fac diferența între anarhie și democrație. Altfel, am trăi într-o societate de tipul celei descrise de Thomas Hobbes – homo homini lupus.

Alina Matei: Sunt mulți care consideră că documentele declasificate nu reprezintă dovezi suficiente. De altfel, sunt și actori politici care susțin în spațiul public că CCR trebuie să explice mai bine de ce a luat această hotărâre de anulare.

Marian Enache: Din păcate, observ o confuzie acaparantă și obsesională, întreținută la nivelul societății, cu privire la justiția constituțională și justiția realizată de instanțele judecătorești. Justiția constituțională și justiția instanțelor judecătorești sunt foarte diferite. Ele au roluri, competențe, proceduri și finalități diferite.

De altfel, observ în spațiul public că se cere Curții Constituționale să devină o instanță de judecată și instanțelor de judecată să devină Curte Constituțională. Această manipulare a rolurilor constituționale ale instituțiilor jurisdicționale trebuie contracarată de societatea democratică și explicată pentru a nu conduce la decredibilizarea și destabilizarea ambelor forme de justiție (și cea constituțională, și cea realizată de instanțele judecătorești).

Competența constituțională a Curții de a veghea la respectarea procedurii de alegere a Președintelui României determină o justiție constituțională cu o puternică dimensiune preventivă și de protecție a suveranității. Curtea are obligația, stabilită direct în Constituție, să protejeze ordinea constituțională atunci când constată că există un proces electoral viciat pentru alegerea Președintelui României, de natură să afecteze legalitatea și corectitudinea rezultatelor votului exprimat de cetățeni. Curtea are rolul de a preveni o situație în care un competitor electoral ar putea să depună jurământul în calitate de Președinte al României în urma unui proces electoral viciat.

Curtea Constituțională este unica autoritate jurisdicțională stabilită prin Constituție să protejeze suveranitatea națională în componenta privind alegerile libere, corecte și periodice pentru Președintele României.

Competența Curții de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României decurge direct din art. 2 alin. (1) din Constituție referitor la suveranitatea națională și la exercitarea acesteia prin organele reprezentative ale statului legitimate în procesul electoral. Așadar, dacă procesul electoral pentru alegerea Președintelui României a fost viciat în ansamblul său, Curtea are obligația să intervină pentru a proteja însăși suveranitatea națională, componentă fundamentală a ordinii constituționale.

Curtea nu judecă emoționalitatea dreptului de vot, ci are obligația să verifice corectitudinea procesului electoral sub aspectul modalităților concrete prin care s-a exercitat votul. Însăși competența Curții prevăzută în art. 146 lit. f) din Constituție face referire la procedura pentru alegerea Președintelui României, nu la voturile exprimate de cetățeni. Trebuie să fie limpede acest lucru. Hotărârea pronunțată de Curte nu sancționează și nu anulează dreptul de vot al cetățenilor, așa cum artificial și tendențios se induce prin anumite mesaje în mediul public electoral, ci îl protejează de orice ingerință în scopul exprimării lui în deplină libertate și al realizării finalității sale constituționale.

Insinuările care se propagă prin recuzita specifică a campaniilor de propagandă electorală în acest moment la nivelul societății vizează faptul că instanța constituțională a anulat dreptul de vot al românilor și, prin aceasta, a interzis sau a sancționat libertatea de a alege a acestora. Nimic mai fals. Prin anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României, Curtea Constituțională a realizat o măsură de justiție constituțională preventivă. Nu a sancționat un competitor sau mai mulți competitori, cum nu i-a sancționat nici pe alegătorii care au votat pentru un competitor sau pentru altul. Curtea a sancționat, în limitele obligației sale constituționale, procedura electorală ca atare, derulată în condiții de incorectitudine, stabilite în baza unor documente oficiale ale instituțiilor care, prin lege, au rolul să protejeze securitatea națională și care au atestat că au existat nereguli majore în cadrul procesului electoral. Mai simplu spus, prejudiciul în materialitatea sa obiectivă s-a produs.

Faptul că nu au fost descoperiți cei care au cauzat acest prejudiciu și care, de regulă, acționează cu mijloace sofisticate, uneori greu perceptibile, nu înseamnă că prejudiciul nu există în obiectivitatea lui și, ca atare, trebuie ignorat sau subestimat. Or, Curtea a constatat exact acest lucru, și anume că a existat o prejudiciere a rezultatului alegerilor prin încălcări ale legilor.

Într-un stat de drept, pornim în judecata noastră de la premisa de legalitate și veridicitate a actelor și a documentelor întocmite de instituțiile statului. Astfel, în cadrul unui contencios electoral abstract, aceste documente declasificate, repet declasificate, au format convingerea unanim împărtășită în rândul judecătorilor constituționali că procesul electoral a fost viciat într-o asemenea măsură încât rezultatele electorale și ordinea candidaților au fost afectate în mod substanțial. Votul fiecăruia dintre judecători a respectat condiția independenței lor, iar anularea procesului electoral a fost pronunțată în unanimitate.

Soluția rațională și constituțională nu putea fi decât una singură: anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României pentru a sancționa procesul electoral viciat, pe de o parte, și, pe de altă parte, pentru a le oferi șansa tuturor cetățenilor să se prezinte la un nou proces electoral corect, care să respecte condițiile constituționale și legale. Trebuie să le oferim cetățenilor libertatea de a alege în cadrul unui proces electoral corect. Prin urmare, Curtea manifestă toleranță zero față orice ingerințe sau interferențe care conduc la distorsionarea rezultatelor electorale. Numai astfel le poate fi garantată cetățenilor libertatea de a alege liber și corect.

Alina Matei: Înțeleg că pe tot parcursul procesului electoral Curtea Constituțională se poate sesiza din oficiu?

Marian Enache: Așa este! Dar pentru a înțelege mai clar cum funcționează acest mecanism, trebuie să realizăm de la bun început o delimitare netă între prevederile art. 146 lit. f) din Constituție și cele ale Legii nr. 47/1992 și ale Legii nr. 370/2004.

Astfel, conform textului constituțional, Curtea veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, iar cele două legi, fără a avea caracter de exhaustivitate, reglementează competența Curții Constituționale exercitată la sesizare, după cum urmează: soluționarea contestațiilor formulate împotriva înregistrării sau neînregistrării candidaturilor, a cererilor referitoare la împiedicarea desfășurării campaniei electorale, precum și a cererilor de anulare a alegerilor.

Ca atare, chiar și în aceste etape procedurale, Curtea are competența de a se sesiza din oficiu cu privire la obiectul oricăreia dintre cele 3 categorii de acțiuni anterior enumerate. Rezultă că, spre exemplu, verificarea constituționalității înregistrării sau neînregistrării unei candidaturi poate fi exercitată la sesizare – caz în care Curtea este obligată să se pronunțe asupra cererii formulate – sau din oficiu, atunci când Curtea apreciază ca fiind necesară o intervenție directă pentru asigurarea constituționalității procesului electoral. Evident, sesizarea din oficiu este una excepțională și de ultima ratio. În acest sens, precizez că, în cele 8 cicluri electorale, Curtea a pronunțat o singură hotărâre ca urmare a unei sesizări din oficiu din cele 426 de hotărâri pronunțate în decurs de peste 32 de ani de la înființarea CCR. Faptul că, în precedent, instanța constituțională nu și-a exercitat ex officio atribuția prevăzută de art. 146 lit. f) din Constituție se datorează lipsei unei situații excepționale care să fi reclamat o asemenea intervenție și nicidecum faptului că nu ar fi existat această posibilitate constituțională.

Alina Matei: Domnule Președinte, în aceleași coordonate, proiectul de raport al Comisiei de la Veneția stabilește că o curte constituțională are competența ex officio de a invalida alegerile prezidențiale.

Marian Enache: Într-adevăr, în acest proiect de raport se subliniază în mod clar că o asemenea competență a curților constituționale face parte din patrimoniul constituțional european.

În acest cadru conceptual, este nevoie, totuși, de anumite precizări cu privire la rolul și statutul juridic al Comisiei de la Veneția, precum și la actele pe care le emite.

În primul rând, Comisia de la Veneția este un organism consultativ al Consiliului Europei, înființat în anul 1990, și este alcătuit din persoane numite de guvernele statelor membre ale Consiliului Europei. Aceasta efectuează documentări din proprie inițiativă, realizează studii și elaborează linii directoare sau proiecte de legi ori acorduri internaționale. Comisia de la Veneția poate, în cadrul mandatului său, să emită avize la cererea Comitetului Miniștrilor, a Adunării Parlamentare, a Congresului Autorităților Locale și Regionale ale Europei, a Secretarului General, precum și la cererea unui stat, a unei organizații internaționale sau a unui organism internațional care participă la lucrările Comisiei.

În al doilea rând, trebuie subliniat că nu intră în sfera de competență a Comisiei de la Veneția examinarea cauzelor pe care le-au soluționat instanțele naționale. Aceasta, în activitatea sa consultativă, trebuie să acționeze în vederea consolidării înțelegerii sistemelor juridice, promovării statului de drept și a democrației și, de asemenea, în vederea examinării problemelor ridicate de funcționarea instituțiilor democratice și de consolidarea și dezvoltarea acestora.

Cu privire la proiectul de raport la care faceți referire, trebuie observat că acesta menționează explicit competența curților constituționale de a invalida ex officio alegerile în situații excepționale – ceea ce este corect din perspectiva promovării și apărării statului de drept – însă, în mod regretabil, eșuează în a face distincția necesară între alegerile prezidențiale și alte tipuri de alegeri, combinându-le și realizând, într-un final, un concept eteroclit. Proiectul de raport încercă să identifice și să standardizeze soluții la situații juridice eterogene cu regimuri juridice diferite. Cu titlu de exemplu, este greșit să invoci Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale – care se referă numai la alegerile parlamentare – atunci când analizezi problema alegerilor prezidențiale, pentru că acest protocol nu vizează astfel de alegeri. Acest lucru a fost subliniat de CCR în Hotărârea nr. 2/2024 și, vă rog, în acest sens, să citiți paragraful 57 al acestei hotărâri, în care se arată pe larg că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Convenția și Primul Protocol adițional la aceasta nu sunt aplicabile ratione materiae alegerilor prezidențiale. Mai mult, referirea pe care o face proiectul de raport (la paragraful 30) la opinia amicus curiae a Comisiei de la Veneția depusă în Cauza CEDO Mugemangango împotriva Belgiei este din nou discutabilă pentru că acea cauză viza, pe de o parte, alegerile pentru Parlamentul Regiunii Valone a Belgiei, iar, pe de altă parte, problema pusă în acea cauză era aceea că însăși adunarea legislativă se comporta ca un judecător electoral în condițiile în care hotărârile sale nu puteau fi supuse niciunei căi de atac în fața unei autorități jurisdicționale.

Or, în situația României, pe de o parte, este vorba despre alegeri prezidențiale, și nu parlamentare, iar, pe de altă parte, contestațiile împotriva deciziilor Biroului Electoral Central sunt soluționate de o autoritate jurisdicțională, respectiv de Curtea Constituțională, și nu de autoritatea legislativă sau executivă.

Prin urmare, se poate constata că proiectul de raport încearcă să generalizeze prevederile Primului Protocol adițional la Convenție și la situația alegerilor prezidențiale, ceea ce este mai mult decât discutabil, chiar inadmisibil. Totodată, invocarea unor precedente jurisprudențiale ale CEDO este realizată cu unele vădite inexactități și neconcordanțe.

Noi apreciem efortul pe care grupul de lucru din cadrul Comisiei de la Veneția l-a făcut în vederea elaborării proiectului de raport la care faceți referire, însă, ca orice lucrare umană realizată într-un timp scurt, cuprinde anumite aserțiuni sau referiri imprecise specifice unei abordări in abstracto.

Proiectul de raport este un material tehnic, un suport documentar, ce nu poate fi convertit într-o decizie concretă cu privire la particularitățile unei spețe concrete. De altfel, paragrafele 6 și 66 din proiectul de raport menționează univoc că acesta nu privește situația din România.

Alina Matei: Cum comentați declarațiile vicepreședintelui SUA, J.D. Vance, potrivit cărora alegerile din România au fost anulate „pe baza suspiciunilor fragile ale unei agenții de informații și la presiunea enormă din partea vecinilor săi continentali” și că „dacă o democrație poate fi distrusă cu câteva sute mii de dolari de publicitate digitală dintr-o țară străină, atunci nu a fost suficient de puternică de la bun început”?

Marian Enache: Cred că nu este onest să răstălmăcim prin trunchiere și alte speculații în interes electoral discursul și mesajele unui oficial de rangul vicepreședintelui SUA. Este necesar să avem în vedere acuratețea acestor mesaje și contextul general în care a fost rostit acest discurs politic de tip manifest al înaltului oficial american.

Parafrazez din discursul vicepreședintelui SUA; acesta spune, în esență, că anularea procesului electoral a fost consecința existenței unei societăți democratice slabe și nu spune că, în pronunțarea unei asemenea decizii, Curtea Constituțională a României și-ar fi încălcat competențele sale. Eu percep acest mesaj ca fiind unul transmis pentru întreaga societate europeană, în care se constată că democrația și statul de drept trebuie fortificate pentru apărarea cetățenilor și a valorilor fundamentale împărtășite la nivel internațional. În acest context, corectitudinea și transparența alegerilor sunt valori centrale ale democrației votului, la care trebuie să concure statul, cetățenii alegători, precum și candidații. Atingerea acestor exigențe se poate realiza numai prin promovarea unui dialog real, fără păreri preconcepute sine ira et studio.

Uneori suntem grăbiți să incriminăm și chiar să pedepsim, mai degrabă, decât să decelăm cauzele reale ale „fenomenului” – al alegerilor –, care este o temă foarte importantă pentru întreaga societate în vederea cunoașterii mai bine a lucrurilor în legătură cu evenimentele ce pot determina sau potența rezultatele unor alegeri într-un sens sau altul. Cunoașterea acestor cauze ne dă posibilitatea să conștientizăm la nivelul societății și să prevenim repetarea și „nebăgarea de seamă” a unor manevre și subtilități de manipulare a proceselor electorale. De aceea, cred că dezbaterea acestei probleme nu trebuie cantonată numai la cei care au participat la alegeri, candidați și votanți, ci trebuie să aibă loc la nivelul întregii societăți.

Problema anulării procesului electoral nu este o chestiune în sine a Curții Constituționale, ci a întregii societăți, pentru că ea este un indicator al modului în care funcționează democrația societății. Prin hotărârile sale, Curtea Constituțională a tras un semnal de alarmă în acest sens, prin activarea „codului roșu”, dar nu a rezolvat pe fond problema stării democrației românești, deoarece cunoașterea premiselor pentru producerea acestor efecte trebuie să reprezinte o preocupare și o responsabilitate ale întregii conștiințe sociale, nu numai ale instituțiilor statului. Această atitudine trebuie să prezinte tăria și funcționalitatea unei societăți democratice, care să-și manifeste vigilența atunci când este vorba despre conștiința sa electorală, conștiință care trebuie să fie esențialmente liberă și să se exercite în condiții corecte.

În acest sens se pronunță și oficialitățile internaționale, care ne „avertizează”, pe bună dreptate, că anularea unui proces electoral este cauzată și de faptul că nu avem o democrație și instituții puternice și consolidate care să nu permită intruziuni în sistemul politic și constituțional al țării. În urma acestor constatări pertinente, per a contrario sunt necesare atât o conștientizare la nivelul societății a riscurilor și vulnerabilităților existente, cât și măsuri și decizii eficiente ale instituțiilor specializate pentru apărarea statului de drept și a democrației funcționale, corespunzător exigențelor care rezultă din statutul României de stat membru în cadrul structurilor euroatlantice.

România trebuie să-și facă dovada mai întâi sieși și apoi partenerilor internaționali că este o țară stabilă, că opțiunea sa pentru valorile democrației occidentale este ireversibilă și că, pe această bază, este o țară respectabilă și sigură în spațiul geopolitic și strategic în care se află. În opinia mea strict personală, România este o țară importantă, care contează în toate dimensiunile ei, chiar dacă nu este clasificată ca o mare putere a lumii și, în aceste condiții, nu-și poate permite greșeli și inconsecvențe, care să creeze un recul al democrației. Este necesar ca România să transmită lumii un mesaj serios de unitate, stabilitate și verticalitate în care se poate avea încredere. Cred că această poziție a României, repet, de verticalitate, este însăși esența demnității noastre naționale pe care trebuie să ne-o păstrăm indiferent de frământările și împrejurările mereu schimbătoare ale lumii internaționale. În acest sens, constituționalitatea este doar barometrul care măsoară nivelul democrației unei societăți, iar curțile constituționale, deși au un dublu rol, și anume preventiv și sancționator, nu pot realiza numai ele însele construcția și consolidarea vieții democratice a țării.

Alina Matei: Din conținutul discursului domnului J.D. Vance rezultă că democrația românească „nu a fost suficient de puternică de la bun început”. Cum comentați acest aspect?

Marian Enache: În opinia mea, concluzia de referință a discursului domnului vicepreședinte J.D. Vance este ideea de fragilitate evocată în privința democrației pe care Curtea Constituțională tocmai a constatat-o în hotărârile sale. Consider că această stare a democrației se regăsește în însăși fragilitatea structurilor sociale de bază ale societății noastre. Din motive obiectiv-subiective, apariția unor elemente de divizare și dezintegrare socială care tind să destabilizeze organizarea statului constituțional trebuie modelate de instituțiile fundamentale ale statului român.

Dacă ne referim la democrația occidentală, aceasta reprezintă un model de civilizație care are ca fundament învățarea și educația permanentă. Însușirea valorilor democrației și exercițiul acestora presupun cunoaștere, standarde și reguli. Instituțiile sunt organice societății. Atunci când există vulnerabilități în societate, acestea se resimt și în ansamblul instituțiilor statului, care au rolul de a preveni și de a remedia dezechilibrele. Fragilitatea democrației trebuie asumată de întreaga societate pentru a putea discerne împreună cu instituțiile specializate cauzele și pentru a identifica soluțiile. O politică și o democrație sănătoase trebuie să se supună forței dreptului, și nu dreptului forței, numai așa putem vorbi despre întărirea democrației și respectarea statului de drept, despre existența unei democrații robuste, rezistente la orice factori de agresiune interni și externi.

În pofida principialității și clarității discursului vicepreședintelui SUA, unii de pe la noi au sugerat în spațiul public că acest discurs ar putea constitui o concesie, o susținere sau o preferință pentru anumiți candidați din România. Nu cred că este decent să facem astfel de „traduceri” tendențioase ale acestei declarații politice, care să fie interpretată ca un fel de „preavizare” a justiției naționale de către amatorii de chilipiruri și favorabilități.

Alina Matei: Ce reprezentare personală aveți în privința anulării alegerilor?

Marian Enache: Consider că anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României a fost o decizie de apărare a statului român și a democrației constituționale, precum și de menținere a realizărilor pe care România le-a obținut prin eforturile tuturor românilor din țară și din diaspora de la câștigarea libertății și democrației din 1989 și până în prezent. Dacă vreți, această hotărâre a fost mai mult decât o decizie de speță, obișnuită, care a avut ca finalitate consolidarea și garantarea aspirațiilor și cuceririlor Revoluției române din decembrie 1989. Știți, România a parcurs un drum anevoios și cu sacrificii ale românilor pentru racordarea la valorile societăților libere și ar fi greșit să ne întoarcem de pe acest drum.

În cadrul competiției electorale, candidații prezintă oferte de programe pentru dezvoltarea democrației și creșterea prestigiului țării. Nu poți face, însă, propuneri care să impună reconsiderarea regimului politic al sistemului constituțional statornicit prin Constituția din 1991, fundamentat pe pluripartidism și parlamentarism, pentru a accede la funcția supremă în stat și nu poți promova o campanie de obstrucționare și de negare a activității instituțiilor statului, întrucât toate acestea sunt în coliziune cu principiul respectării Constituției, a regimului democratic și a legilor acestuia, precum și a statului de drept. În mod firesc, fiecare candidat propune obiective în condițiile și limitele ordinii constituționale. Orice democrație, și cea mai fragilă, de noviciat, se realizează prin separația puterilor în stat, afirmarea pluralismului politic, a multipartidismului, a parlamentarismului și a respectării drepturilor și libertăților fundamentale a tuturor cetățenilor. Toate acestea sunt elementele structurale ale practicării unei minime democrații. În opoziție cu acest sistem sunt regimurile totalitare, care instituie partidul-stat și democrația populară, declarând ritos că în acest tip de regim conducerea aparține poporului pentru interesele poporului. În realitate, însă, istoria a demascat această ideologie a mistificării, care, din cauza falsității sale, a căzut în desuetudine.

Alina Matei: Au existat critici/acuze la adresa CCR în privința pronunțării Hotărârilor nr. 2/2024 și nr. 32/2024.

Marian Enache: În cazul în care o autoritate jurisdicțională pronunță o hotărâre care nu corespunde așteptărilor/scopurilor/dorințelor unei persoane sau ale alteia, există o reacție firească de nemulțumire. În cadrul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale această reacție a fost exacerbată și în rândul adepților candidaților. Contestarea soluției pronunțate s-a transformat într-un veritabil curent de opinie însoțit de critici și de proteste îndreptate împotriva Curții Constituționale și a instanțelor judecătorești care au soluționat cereri promovate de unii candidați. Mai mult decât atât, prin încercarea de a obține capital electoral, unii candidați au demarat o acțiune concertată de discreditare a instituțiilor și a judecătorilor din cadrul acestora. Este de la sine înțeles că orice hotărâre a instanțelor jurisdicționale poate forma obiectul unor evaluări în spirit critic și de raționalitate – nici Curtea Constituțională nu revendică o infailibilitate a propriilor decizii –, însă atitudinea unor candidați de sfidare a autorităților care au pronunțat aceste hotărâri și de incitare a publicului împotriva acestora creează un fenomen de risc la adresa stabilității instituțiilor statului român și de fragilizare a democrației, iar consecințele acestuia pot genera implicații negative cu privire la statutul României în structurile euroatlantice.

Electoratul se așteaptă ca instituțiile statului să garanteze un proces electoral corect și transparent, iar candidaților li se cere să prezinte soluții și programe consistente și viabile și să aibă pregătirea și maturitatea să conducă o țară, fapt care presupune o responsabilitate uriașă. În lipsa ofertelor și obiectivelor reale privind dezvoltarea și modernizarea României, scandalurile de campanie sunt doar substitute ale adevăratelor obiective ale unei campanii electorale având în vedere situația țării și problematica sa geopolitică.

Este o stratagemă insidioasă de campanie prin care instituțiile statului sunt identificate ca ținte, iar promovarea de programe pentru interesele electoratului este împinsă într-un plan marginal.

Alina Matei: Chiar și partidele politice au contestat hotărârile Curții Constituționale…

Marian Enache: Nu cred că partidele în ansamblul lor au fost cele care au contestat cele două hotărâri, ci unii reprezentanți, unele aripi, grupuri de interese sau de influență din cadrul acestora. Cu tot respectul cuvenit, acești exponenți nu au înțeles exigențele statului de drept, ale democrației constituționale și ale respectării Constituției. Au urmărit mai degrabă cu obstinație mizele electorale și interesele lor restrânse. Respectarea Constituției, a statului de drept și a democrației constituționale nu este facultativă și nu trebuie confundată cu interesele conjuncturale de partid. Cei care au ricanat cu privire la hotărârile CCR ar trebui să adopte o atitudine în coordonatele democrației constituționale și să realizeze că soluțiile Curții au fost pronunțate în deplină legitimitate constituțională.

Alina Matei: Da, dar ei spun că reprezintă poporul…

Marian Enache: Fidelitatea față de voința poporului și față de țară este sacră. Cu toții respectăm acest principiu al legitimității reprezentării poporului în Parlament. Mandatul reprezentativ al celor aleși trebuie exercitat, însă, cu bună-credință, în scopul realizării intereselor fundamentale ale întregii comunității de cetățeni, nu numai ale acelei părți care i-au votat sau a partidelor politice pe care îl reprezintă, cu ignorarea interesului național. Aceasta este rigoarea și spiritul Constituției și a statului de drept, pe care nu le putem negocia sau tranzacționa după variațiile scopurilor de partid. Potrivit unui fruntaș al PNȚCD, Corneliu Coposu, principiile și valorile statului de drept nu pot fi negociate, ele trebuie aplicate.

În accepțiunea constituțională, nici grupurile politice, nici alte grupuri care promovează diverse interese în societate nu se pot identifica în integralitate cu voința generală și cu etosul unui popor, dar nici cu identitatea națională, cu specificul național, cu ființa organică a unui popor. Aceasta deoarece un popor reprezintă componenta vie a unei națiuni care, pe de o parte, s-a format în istorie și cuprinde atât generațiile trecute, cât și generațiile viitoare, iar, pe de altă parte, exprimă o comunitate culturală, etnică, istorică și politică ce nu poate fi „confiscată” de niciun grup și de nicio persoană care nu pot exercita suveranitatea în nume propriu [art. 2 alin. (2) din Constituție]. Cred că generațiile actuale nu pot fi antitetice cu aspirațiile fundamentale ale generațiilor precedente ale căror realizări reunite formează identitatea noastră națională și prefigurează orizontul spre care trebuie să ne îndreptăm. Nu este vorba numai despre o responsabilitate a momentului, ci despre una față de toate generațiile de până la noi și cele de după noi. Este vorba chiar despre responsabilitatea națiunii române, despre viitorul ei și despre dăinuirea ei în istorie. Față de aceste comandamente ale istoriei naționale nu putem adopta o conduită abdicativă sau de vendetă în urmărirea unor scopuri egoiste de grup. Partidocratia trebuie să slujească imperativele istorice ale națiunii române și proiecțiile de viitor ale acesteia, și nu să și le subordoneze pentru scopurile lor partizane.

În opinia mea, invocarea interesului poporului pentru a justifica un interes personal/de grup este o atitudine abuzivă și ipocrită, dacă nu chiar o impietate. Ideea de popor, unicul titular al suveranității naționale, impune în mod corelativ ideea unui profund respect și a unei venerații și nu poate fi amalgamată cu interesele vremelnice ale unor grupuri/persoane, indiferent de ideologiile de la care se revendică.

Alina Matei: Partidele politice parlamentare au organizat și proteste…

Marian Enache: Protestele sunt forme democratice de manifestare. Dar unele procedee propagandistice sunt forme fără fond și urmăresc persuadarea electoratului prin inducerea unor reprezentări false ale realității, convenabile autorilor lor, dar în detrimentul intereselor celorlalte părți ale societății. Aceste demersuri de a ne opune pe unii celorlalți pentru, chipurile, salvarea tuturor reprezintă o metodă specifică ideologiilor totalitariste, inacceptabile, pentru că aceste manevre de captatio benevolentiae a electoratului aplică bine-cunoscuta stratagemă divide et impera. Toate acestea sunt contrare pragmaticii și obiectivelor firești ale oricărei campanii electorale în care candidații trebuie să reconcilieze și să unească oamenii în jurul unor idei, soluții și programe care să îmbunătățească dezvoltarea țării și condițiile de viață ale cetățenilor. Atunci când sunt accentuate, scopurile partizane au condus la ură și dezbinare.

Consider că ar fi mai aproape de felul de a fi al poporului român și de valorile sale profund creștine acțiunile de reconciliere decât cele ale violenței, limbajului urii și revanșei, răspândirii de știri false, propagării scenariilor sumbre încărcate cu metaforita pericolelor iminente pentru populație privind foamea și războiul. „A distinge de partea cui este adevărul și binele, cine greșește și unde, nu este totuna cu a exalta ura și violența”.

Alina Matei: Într-o declarație de presă recentă, unul dintre candidați i-a amenințat pe judecătorii Curții Constituționale că vor fi judecați pentru înaltă trădare.

Marian Enache: Dar ce, suntem pe vremurile lui Ivan cel Groaznic? Statele din lumea civilizată a Europei și SUA ar trebui să conștientizeze existența unor asemenea ieșiri, tocmai pentru a fi repudiate, și să apere valorile democratice și justiția constituțională. Voturile oamenilor din orice țară nu pot fi însușite prin manipulări care încalcă legea, promisiuni înșelătoare și amenințări stupefiante de răzbunare față de instituțiile statului și față de toți cei care nu îi dau dreptate și nu se „aliniază” dorințelor cuiva. Asemenea manifestări, de „virilitate electorală”, profund antidemocratice și periculoase, mâine vor fi îndreptate împotriva oricărui cetățean care va avea curajul să i se opună și să nu devină „obligatoriu” un adept al său. Toți vor fi pedepsiți pentru nesupunere și deviaționism de la pretențiile unui candidat?! Aici nu este vorba despre persoane, așa cum s-ar înțelege la prima vedere, ci despre opoziția tranșantă dintre ideologia democratică și tendințele de tip totalitarist, care lansează ultimatumuri.

Alina Matei: Au fost aduse diferite amenințări, acuzații și alte incriminări la adresa judecătorilor Curții Constituționale. Și aici mă refer la amenințări cu moartea, cu arestări și ani grei de pușcărie.

Marian Enache: Virulența acestor acuzații a fost un fapt neobișnuit. Sunt sigur că instituțiile publice competente monitorizează aceste atacuri care depășesc sfera normală a unor critici privind hotărârile Curții.

Am resimțit această presiune, însă suntem obișnuiți cu astfel de tensiuni, pe care le-am trăit și cu prilejul pronunțării altor decizii. Chiar dacă judecătorii, prin natura activității lor, au o anduranță mai mare, totuși, nu este admisibil să se treacă de o anumită intensitate a acestor acțiuni. Vă asigur că judecătorii Curții Constituționale își exercită competențele în parametrii stabiliți de Constituție și de lege.

Totodată, dezavuăm acțiunile concertate de atac și pătrundere în instituții, manifestările agresive și vindicative cu încălcarea flagrantă a legii, a prezenței unor lideri de partide care au și pretenția să candideze prin metodele intimidării, agresivității și ale obstrucționării desfășurării activității instituțiilor și care vor să obțină soluții de la instituții prin folosirea limbajului violenței și a forței. Este un fenomen extrem de periculos pe care societatea trebuie să-l conștientizeze și să-l respingă pentru a nu se generaliza la nivelul societății, întrucât România nu trebuie să devină un „teatru al războiului tuturor împotriva tuturor cetățenilor ei”, iar puterea să nu poată fi obținută la vot de persoane care și-o doresc pentru sine cu orice preț și prin orice mijloace. Această stare de fapt și metodele folosite pot transforma societatea într-o anarhie contrară ordinii constituționale. De exemplu, în acest context, doamna europarlamentar Diana Iovanovici Șoșoacă a pătruns în mod repetat, fără drept, în spațiile de lucru ale Curții Constituționale, a declanșat scandal și tulburări inadmisibile ale activității instituției, invocând imunitatea sa „universală” în fața oricărei instituții/persoane/situații, care, în concepția dânsei, îi permite să săvârșească orice abuz și încălcări ale legilor. „Înarmată” cu un desant de parlamentari voioși ai partidului SOS – dotați cu telefoane de ultimă generație și complici ai acțiunilor principale ale șefei lor de partid –, doamna europarlamentar D. Iovanovici Șoșoacă a proferat insulte/imputații/amenințări, a recurs la acroșări și la săvârșirea unor veritabile infracțiuni împotriva judecătorilor și personalului Curții Constituționale, considerându-se mai presus de legile țării. Se ajunge, astfel, la ideea absurdă de a încălca legea în numele legii pe care o invocă abundent. Nu cred că cetățenii noștri pot accepta asemenea comportamente care se vor răsfrânge asupra fiecăruia dintre ei în situația în care votul lor ar susține asemenea persoane în funcții publice. Am constatat că cetățenii întotdeauna au fost mai chibzuiți decât cei care și-au dorit să îi conducă.

Toate acestea sunt acțiuni de incitare la nerespectarea Constituției, a legilor și la destabilizarea instituțiilor statului democrat, apropo de concluziile veridice ale vicepreședintelui SUA, care se referea la fragilitatea democrației românești concretizată, după cum observăm, în chiar demersurile unor lideri ai unor partide care se revendică a fi „democratice”. De fapt, asistăm la o simulare a democrației prin pretinse mijloace și proceduri ale democrației. În sine, acest lucru este un risc de fragilizare a democrației românești, care are ca scop preluarea puterii în stat prin invocarea dreptății poporului pentru care ei, chipurile, s-ar sacrifica, dar care, în realitate, duce la demantelarea societății românești prin aceste „trucuri electorale” lesne de înțeles pentru toată lumea.

Cu toții, instituții, candidați și alegători, trebuie să reflectăm la ce s-ar putea ajunge dacă aceste persoane care sunt dominate de un radicalism extrem ar dispune de puterea politică în stat… În realitate, observăm că asemenea conduite deliberate conduc la pervertirea în pure sloganuri sterile a valorilor dreptății, patriotismului și mândriei de a fi român, concepte generoase și care țin de sensibilitatea profundă și lăuntrică a poporului român. Aceste acțiuni demagogice și populiste demonstrează lipsa de soluții reale la problemele oamenilor și ale societății.

Citește tot articolul pe Juridice.ro