BREAKING Președintele Iohannis cere Parlamentului să aprobe participarea militarilor români la operațiunile SUA și UE împotriva rebelilor Houthi
Președintele Klaus Iohannis a transmis către Parlament o cere pentru aprobarea participării militarilor români la operațiunile militare SUA și UE împotriva rebelilor Houthi, potrivit unui document aflat la Biroul Reunit Permanent al Parlamentului și consultat de G4Media.
Astfel, documentul arată că președintele Iohannis a aprobat participarea a până la 5 militari români la Operaţia de Securitate maritimă a Uniunii Europene EUNA VFOR ASPIDES, în vederea asigurării libertăţii de navigaţie în Strâmtoarea Bab-al-Mandeb, Strâmtoarea Ormuz, apele internaţionale din Marea Roşie, Marea Arabiei şi Golful Persic.
De asemenea, președintele solicită aprobarea Parlamentului României pentru participarea Armatei României la Operaţia maritimă de tip coaliţie PROSPERITY GUARDIAN (OPG), sub comanda SUA, în zona de responsabilitate din Marea Roşie, Golful Aden şi teritoriul statului Bahrain, începând cu anul 2024, cu până la 3 militari.
Documentul integral:
Pe fondul conflictului din Fâşia Gaza şi al intensificării acţiunilor grupării rebele yemenite Al-Houthi asupra unor obiective şi interese relaţionate Israelului, inclusiv asupra traficului comercial maritim din Marea Roşie, situaţia de securitate din zona coastelor yemenite şi a Strâmtorii Bab-al-Mandeb s-a deteriorat constant, cu repercusiuni negative la nivelul economiei europene şi mondiale.
În acest context, la data de 18 decembrie 2023, Statele Unite ale Americii şi-au asumat intervenţia împotriva rebelilor Al-Houthi prin lansarea Operaţiei maritime de tip coaliţie PROSPERITY GUARDIAN (OPG) şi au adresat comunităţii internaţionale un apel pentru implicare în rezolvarea situaţiei de securitate din Marea Roşie prin participarea cu personal de stat major şi capabilităţi navale, precum şi prin intensificarea schimbului de informaţii.
Totodată, la data de 29.01.2024, Uniunea Europeană a iniţiat demersuri pentru lansarea unei operaţii pentru asigurarea libertăţii de navigaţie în contextul acestei crize, în strânsă cooperare cu Operaţia maritimă de tip coaliţie PROSPERITY GUARDIAN. În acest sens, a fost aprobat Conceptul de Gestionare a Crizei pentru o nouă Operaţie maritimă, EUNA VFOR ASPIDES, având ca obiectiv protejarea securităţii maritime pe principalele rute de navigaţie din Strâmtoarea Bab-al-Mandeb, Strâmtoarea Ormuz, apele internaţionale din Marea Roşie, Marea Arabiei şi Golful Persic.
Operaţia EUNA VFOR ASPIDES s-a lansat la data de 19.02.2024, cu ocazia reuniunii Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene.
EUNAVFOR ASPIDES va lucra în strânsă colaborare cu conducerea Grupării Multinaţionale de Forţe, dislocată în Marea Roşie şi Golful Aden, precum şi cu Operaţia maritimă a Uniunii Europene dedicată contribuţiei la securitatea maritimă în vestul Oceanului Indian ş1 în Marea Roşie (EUNAVFOR ATALANTA).
În acest context, în conformitate cu prevederile art. 119 din Constituţia României şi ale Legii nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, la propunerea Prim-ministrului României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, am aprobat participarea Armatei României la Operaţia de Securitate maritimă a Uniunii Europene EUNA VFOR ASPIDES, în vederea asigurării libertăţii de navigaţie în Strâmtoarea Bab-al-Mandeb, Strâmtoarea Ormuz, apele internaţionale din Marea Roşie, Marea Arabiei şi Golful Persic, începând din anul 2024, cu până la 5 militari.
De asemenea, în baza prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, solicit aprobarea Parlamentului României pentru participarea Armatei României la Operaţia maritimă de tip coaliţie PROSPERITY GUARDIAN (OPG), sub comanda SUA, în zona de responsabilitate din Marea Roşie, Golful Aden şi teritoriul statului Bahrain, începând cu anul 2024, cu până la 3 militari.
Participarea personalului la această operaţie, în cadrul comandamentului dislocat pe teritoriul statului Bahrain, se va face ulterior reglementării statutului juridic al militarilor români pe teritoriul acestui stat.
Fondurile financiare necesare participării la misiuni sunt asigurate din bugetul alocat Ministerului Apărării Naţionale în anul 2024.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii