G4Media.ro

BREAKING Prezență foarte mare la vot la ora 18.00: La europarlamentare –…

BREAKING Prezență foarte mare la vot la ora 18.00: La europarlamentare – 39,01% / La referendum – 32,61% / Diferență de peste un milion de voturi între urban și rural

Prezență uriașă la alegerile europarlamentare, până la ora 18:00 reușind să voteze peste 39,01% dintre românii cu drept de vot din țară, adică peste 7,1 milioane de alegători. Diferența față de alegerile parlamentare din 2016 este de cinci procente în plus și este aproape identică cu cea de la localele din același an, când în final au ieșit la urne 48,43% dintre români.

În afara granițelor au votat până la ora 18:00 peste 240.000 de români, ceea ce înseamnă că numărul total de votanți este de 7.427.031.

În ceea ce privește referendumul, au votat până la ora 18:00 nu mai puțin de 32,49% dintre românii din țară, adică peste 5,9 milioane de oameni. În străinătate, au votat la referendum 234.878 de români.

Județele fruntașe la vot sunt Ilfov (48,8%), Cluj (48,2%), Sibiu (45,3%), Brașov (44,4%) și Sălaj (42,7%) sunt județele fruntașe la europarlamentare, în timp de Vaslui, Ialomița, Botoșani, Călărași și Satu Mare sunt codașele.

Diferența dintre urban și rural este uriașă, de peste un milion de voturi: în vreme ce la orașe au votat peste 4,1 milioane de români, la sate au ieșit la urne puțin peste 3 milioane.

De asemenea, femeile au votat în număr mai mare decât bărbații: 3,6 milioane de femei și 3,4 milioane de bărbați.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

31 comentarii

    • Tic-tac, tic-tac….27.05.2019!!!!!!!!!!!!

    • ceea ce nu vor intelege PSD, ALDE, UDMR este faptul ca diaspora suntem noi de fapt, familia noastra!

      niciodata nu vor stii prin ce trece oricine care pleaca afara. suferinta, greutatile, despartirea de familie, departarea de persoanele ramase, pierderea uneori a celor dragi, a locurilor unde au crescut, a trecutului personal prin de cicatrice.

      nu, diaspora nu uita!
      nu, diaspora nu cedeaza!
      nu, nu le permitem sa ne mai fure viitorul!

      viitorul este al nostru!

  1. La ora 21 situatia va fi asa :
    P$D 18 % ( din care 5% este prin frauda electorala)
    USR 40%
    PNL 23 %
    Iudemere adieu…

    • stii ceva, chiar nu-mi pasa cu cine s-a votat, atat timp cat romanii au iesit la vot, asta era durerea

    • YES !!!!!!

    • si ALDE adieu. Curios totusi de ” Pimp-ul” lui Base

  2. ma uit la tv sunt zeci de mii de oamenii din diasposra care asteapta de mai mult de 5 ore si nu pot vota deoarece special s-a organizat asa ca sa voteze cit mai putini, mafia se temie de votul cetatenilor. acuma cum sa voteze ei ca nici 2 zile nu le ajunge cu asa ritm ?

    • Este Repetitia pentru Parlament 2020, atunci P$D va lua DOAR (decat cum spune Dragnea) 10%, iar la 2024 NU mai intra in Parlament

    • sectiile de votare se vor inchide la 21:00 si zeci de mii nu vor mai vota, asta e un drept constitutional. asta e repetitia fraudarii pentru 2020, acuma se ignora un procent de electorat care 90% voteaza anti mafie. psd face asta si pentru a da un signal diasporei ca in 2020 „veti veni voi la urne dar nu veti avea timp”, uite asa sunt guvernatii nostrii smecheri cu noi chiar daca bugetul Romaniei din banii nostri a platit aceste alegeri. adica drepturi constitutionale avem, ne prezentam la vot iar acolo psd ne zice ne scuzati dar nu se poate.

    • Doar asa stiu sa joace comunistii. Cu pumnul in gura, cu îngrădirea drepturilor, cu blocare oraselor pentru mitingurile lor, cu fake news, cu promosiuni deșarte. Însă sper ca vremea lor a trecut si oamenii s-au trezit.

  3. Stau de la 11 la coada în fata consulatului din München.. Fu** în gura da hoti

    • curaj !
      La muzeul BMW este Amintit Elogios Raliul Brasovului , un roman mentionat acolo !
      Rezistenta ta = Cu Izbanda Romanului in Raliul Brasovului ( perioada interbelica)

    • Respect…eu impreuna cu 3 soferi luati de langa Bonn de mine cu masina am reusit la ora 9 la Bonn…am stat la coada o ora…
      Bafta si rabdare!

    • Rezistati baieti. Asa puneti presiune pe ei si poate o sa tina deschise sectiile pana voteaza toti cei care ajung pana la ora 21 00.

    • Felicitări! Sper sa rezistați pana la sfârșit si sa nu va lasati intimidati! E dreptul nostru de a vota castigat acum 30 de ani!

  4. Gindul meu se indreapta cu ingrijorare catre domnul Mirciulica Badea. Acum vreo doua zile i-am urat sa faca „plici” si acum sint ingrijorat: daca face azi?

  5. Estimare:
    Prezenta la vot= 45%.
    PSD= 25%
    USR = 25%
    PNL = 25%
    PMP = 5%
    Ponta = 10%
    IUDMR = 5%
    Altii = total 5%

  6. Stati linistiti.
    Prezenta foarte mare la vot inseamna cel putin 70%….nu 40% pana la ora 18:00.
    Romanul…modiocru ca intotdeauna.

    • Poti sa te culci!

    • Bine mai, Gigi contra. Era cu referire la voturi anterioare si la cozile inca ‘interminabile’. Problema nu e ca nu merg multi la vot, caci cozi is de azi-dimineata, ci ca dureaza mult. Vezi ai situatia cu diaspora.

  7. Pot sa pariez ca acum vom descoperi frauda de la ”Locale-2016”! Cresterile pe ultima suta de metri de 4-5 procente pe ora intre 18-21 nu sunt posibile. Ma uit ce este in tara si strainatate si totusi avem o crestere de 3-3,5 procente pe ora.

  8. Dedicație specială pentru mai marii strategi, consilieri varani si ghițălăi , LatrinaTV si ROMtv, muieeeeee!
    Ați băgat in case si ați spălat pe creier Omu’ simplu de la țară cu boicotul vostru împotriva referendumului justiției.
    Ceea ce ați semănat , ați cules: O MARE MUIE !!!
    MUIE PSD ALDE UDMR.
    Romanii s-au trezit !
    PSD < 25%
    ALDE sub 5%

  9. Stie cineva daca in aeroportul Otopeni exista sectie speciala (de vot)?

  10. Ce nu Inteleg eu, pt jegul ala de referendum cu „familia tradițională” s-a putut sa se facă în doua zile, dar pt ăstea, nu sunt buletine de vot, nu sunt spatii, nu se poate prelungi timpul. Morții vostru de idioți, o să ajungem la tomberonul istoriei!