G4Media.ro

BREAKING Primarii anunță că Ministerul Fondurilor Europene are facturi restante de 800…

Foto: Marian Vejcik / Dreamstime.com

BREAKING Primarii anunță că Ministerul Fondurilor Europene are facturi restante de 800 de milioane de euro / Riscuri ca firmele de construcții din marile proiecte de infrastructură să rezilieze contractele

Preşedintele executiv al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), Constantin Toma, primar al Buzăului, a declarat marți că Ministerul Fondurilor Europene (MIPE) are datorii de 800 de milioane de euro pe proiectele finanţate din bani europeni.

„Am fost însărcinat de colegi, primarii de municipii din România, să ridic la această întâlnire problema datoriilor pe care MIPE, acest minister, le are pe proiectele finanţate din fonduri europene. Sunt întârzieri foarte mari, de peste 800 de milioane de euro, care ne pun în pericol”, a spus Toma, potrivit de Agerpres.

El a anunțat că firmele de construcții ”ne fac deja facturi de întârziere şi ne ameninţă că vor rezilia contractele, dacă nu vor fi plătiţi, pe bună dreptate”. Rezilierea contractelor ar duce la întârzierea certă a proiectelor și, în cazul unor proceduri îndelungate, la pierderea fondurilor europene.

În paralel, preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Emil Boc, a declarat tot marți că în urma discuţiilor avute de reprezentanţii AMR, marţi, la Guvern, cu premierul Marcel Ciolacu şi cu mai mulţi miniştri, au obţinut promisiunea că până la 1 septembrie MIPE va achita datoriile pe care acest minister le are pe proiectele finanţate din fonduri europene.

„E corect să spunem că domnul ministru Câciu a fost foarte receptiv pe această temă şi ne-a dat asigurări că până la 1 septembrie facturile restante vor fi achitate şi, evident, va face un mecanism mult mai rapid de achitare a acestor facturi. Deci, avem, deja, un orizont de timp cu care putem vorbi cu constructorii. (…) Riscul este următorul, constructorii ne notifică cu privire la faptul că reziliază sau ne cer penalităţi de întârziere, noi trebuie să dăm în judecată Guvernul că nu ne vin bani din fonduri. Avem acum un calendar previzibil, 1 septembrie, de achitare a restanţelor, ceea ce ne dă nouă o gură de oxigen în relaţia cu constructorii”, a declarat Emil Boc.

Pe de altă parte, preşedintele AMR a precizat că un alt subiect discutat cu guvernanţii a fost cel referitor la standardele de cost.

„Am cerut ca unele standarde de cost să fie actualizate, ţinând cont de nivelul inflaţiei, de creşterea preţurilor la materiale. În mod concret, la reabilitarea energetică a clădirilor pe fondurile din PNRR avem un standard de cost de 440 de euro pe metru pătrat, iar toate studiile de fezabilitate ne arată că aceste costuri, acum, sunt de la 600-800-1.000-1.200 de euro. Dacă nu se actualizează acest standard de cost, riscăm să nu cheltuim banii din PNRR, clădirile să nu le reabilităm, cetăţenii să nu aibă posibilitate să plătească mai puţin la factură şi să nu ne îndeplinim nici obiectivul din Green Deal cu privire la reabilitarea energetică a clădirilor, ştiind faptul că, general, clădirile sunt responsabile pentru 40% din poluare. (…) Şi am găsit deschidere la Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Fondurilor Europene, cei care gestionează acest subiect, împreună cu prim-ministrul, să actualizăm, atât cât este posibil, aceste costuri ca să putem merge mai departe”, a declarat Boc.

El menţionat şi faptul că un alt punct pe agenda discuţiilor a fost legat de deblocarea posturilor din administraţia publică locală.

„Aici, noi, avem, deja, un blocaj prin limita maximă de personal pe care o putem avea în administraţia publică locală. De exemplu, o primărie gen Cluj poate avea 1.000-1.100 de funcţionari, maxim. În condiţiile în care sunt pensionări, în condiţiile în care oamenii pleacă prin demisii, pleacă în alte părţi pentru că-şi găsesc o funcţie mai bună, noi riscăm să nu putem implementa fondurile europene prin plecarea funcţionarilor. Această blocare nu trebuie să se aplice în administraţia publică locală. Să se aplice acolo unde nu au standarde de personal. De exemplu, în administraţia centrală nu există o limită câţi angajaţi pot să aibă. La noi avem această limită şi atunci nu se mai justifică a doua plafonare pe care, repet, o avem prin lege, şi din această perspectivă sperăm că vom avea în perioada următoare o rearanjare a posibilităţii de a putea la capacitate maximă în administraţia publică locală”, a mai declarat Boc.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Sa ghicesc: restanta e la cei 15% partea Guvernului din orice proiect cu fonduri UE.
    Ce de milioane de euro au mai bagat si in laserul ala de la Magurele….

  2. cacaciu „a fost receptiv” la ce?la fonfleurile pentru care porcarii primesc spor de 50% da’ proiectele ieuropene sunt in plop?restante pentru masacrarea celor 30 de arbori din buricul targului de catre taranocul boc ce anunta cu emfaza aderarea Clujului la orasele verzi?asta e o rusine pentru rasa umana…sa se ascunda in tunelele metroului la care viseaza,asta cerea ca spitalul metropolitan Cluj sa fie facut de catre autoritatile locale,ha,ha,ha!

  3. Dl Toma face presiuni pentru aprobarea cu ochii inchisi???

    Poate chiar sa ne scuteasca de presiunile politice