G4Media.ro

BREAKING Procesul lui Vlad Pascu va fi continuat cu aceeași judecătoare /…

Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

BREAKING Procesul lui Vlad Pascu va fi continuat cu aceeași judecătoare / Consiliul Superior al Magistraturii a respins suspendarea Ancuței Popoviciu

Consiliul Superior al Magistraturii a respins, miercuri, propunerea Insepcției Judiciare de suspendare din funcție a judecătoarei Ancuța Popoviciu, care judecă procesul lui Vlad Pascu.

„Respinge propunerea formulată de Inspecția Judiciară privind suspendarea din funcție a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa – judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, este hotărârea CSM.

Judecătoarea a fost audiată, miercuri, timp de două ore la Secția pentru judecători din Consiliul Superior al Magistraturii, iar când a ieșit a stat mai bine de un minut în fața reporterilor care o bombardau cu întrebări, fără să răspundă la niciuna dintre acestea. Video aici.

Comunicatul CSM:

Având în vedere interesul public manifestat, Secţia pentru judecători în materie disciplinară abilitează Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu mass media să aducă la cunoștință publică următoarele:

Prin hotărârea Secţiei pentru judecători în materie disciplinară nr. 8J din data de 24 aprilie 2024 a fost respinsă, în unanimitate, ca neîntemeiată propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcție a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa, judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia.

În esenţă, pentru a pronunța această soluţie, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a reţinut că suspendarea din funcţie a unui judecător se poate dispune numai în condiţiile strict prevăzute de dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Astfel, textul de lege menționat prevede expres două situații ce pot atrage această măsură, respectiv:

1. dacă exercitarea în continuare a funcției ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare;

sau

2. dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.

Analizând motivele invocate de Inspecția Judiciară în formularea propunerii de suspendare din funcție, Secția a reținut că, în cauza de faţă, nu au fost identificate elemente de natura celor care pot fi circumscrise cazurilor reglementate de textul de lege.

Cu referire la primul caz ce permite măsura suspendării, Secţia a reţinut că exercitarea în continuare a funcției de către doamna judecător Popoviciu Ioana Ancuța nu este de natură a afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurii disciplinare faţă de aceasta.

Astfel, aspectele prezentate în spaţiul public au vizat critici aduse modalității în care doamna judecător a desfășurat cercetarea judecătorească într-un dosar penal, pentru care există alte remedii procesuale. De asemenea, aspectele privind încălcarea normelor de procedură penală pot fi invocate și prin formularea căilor legale de atac şi pot prezenta relevanţă pentru stabilirea vinovăţiei judecătorului în situaţia exercitării unei acțiuni disciplinare.

Cu referire la cel de-al doilea caz ce permite măsura suspendării, Secția a reținut că procedura disciplinară, prin ea însăși, nu este de natură a aduce atingere prestigiului justiției, rolul ei fiind, dimpotrivă, acela de a sancționa conduitele neconforme tocmai în scopul de a contribui la asigurarea prestigiului justiției.

Secția a constatat, totodată, și împrejurarea că până la acest moment nu s-a exercitat acțiunea disciplinară împotriva doamnei judecător Popoviciu Ioana Ancuța, deși președintele Consiliului Superior al Magistraturii a dispus, încă din 23.02.2024, sesizarea Inspecției Judiciare pentru a efectua verificările legale cu privire la aspectele decelate în presă în datele de 22 și 23 februarie 2024.

Respingerea propunerii de suspendare nu afectează derularea în continuare a procedurii disciplinare faţă de judecătorul vizat, fiind în competenţa Inspecţiei Judiciare prerogativa legală de a exercita acţiunea disciplinară dacă apreciază întrunite condiţiile legale.

Context. Un nou termen în dosarul în care este judecat Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat în 9 mai la Judecătoria Mangalia.

Inspecţia Judiciară solicitase Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea acesteia din funcţie până la finalizarea procedurilor disciplinare. Inspectorii judiciari au apreciat că exercitarea în continuare a funcţiei de către judecător ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare şi ar fi de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.

Avocaţii familiilor victimelor accidentului de la 2 Mai au cerut în urmă cu câteva săptămâni recuzarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popovociu, iar cererea lor a fost respinsă. De asemenea, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au solicitat Curţii de Apel Constanţa strămutarea dosarului, dar şi această cerere a fost respinsă.

În 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.

Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Vom reveni

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. Bataie de joc…

  2. Dracu să înțeleagă sistemul ăsta!

  3. Cred ca pentru magistra in cauza este cea mai grea pedeapsa; doar asa o sa fie obligata sa citeasca din coperta-n coperta intreg dosarul, sa afle care sunt partile, sa se lamureasca cine este autorul si care este situatia victimelor .
    Sigur ca-si duce, astfel, crucea, iar de constiinta ei va atarna greutatea ciocanului in sentinta pe care o va decide.
    Îi va fi extrem de greu sa priveasca in ochii parintilor victimelor si cred ca se va recuza de la sine.

  4. din intamplare am aflat de protestul din piata si am fost si eu. pistol cu apa. oamenii aia se gandeau numai la copii lor. protestau sau plangeau mai mult. si nu ii condamna nimeni. cu un pic de publicitate si un pic de implicare nu credeti ca victimele justitiei din romania pot da jos un guvern? sau o CASTA de politicieni? Eu cred ca nu. dovedesc tineriiastia morti in accident (ca a fost accident), si aia ramasi cu sechele sau morti in colectin (alt accident al firmei cu artificiile). Ma lasati!!!! De ce in rtomaqnia toata lumea vrea sa plateasca ala care a produs efectul, si nu ala care ala din cauza caruia a avut loc efectul?

  5. Am vazut filmarea cand a stat in fata jurnalistilor fara sa scoata un cuvant. Se vede clar ca ori e amenintata ori e pusa acolo special sa il scape sau sa tot amane procesul

  6. Smecherii nu fac parnaie, nu vedeti!! Sunt trase toate sforile posibile ca sa scape. Era o perioada cand accidentau pe trecerile de pietoni si noaptea se muta trecerea . Un stat mafiot, magistrati corupti, penali in fruntea tarii. Numai in locul părinților,rudelor sa nu fii! Cred ca-s mancati pe interior! Tara de cacao! Fi-mi-ar scarba!

  7. incercam sa facem ceva?

    • in loc de lumina la universitate penyrtu copii aia si pentru copii nostri?

    • hai 20 min sa ne oprim in piata cu o candela in amintirea alora care au murit si care au luat bataie in acelasi loc ca sa nu mai moara copii degeaba

    • psd sigur nu ne ajuta ca am luat bataie de la iliescu. pote aia de la pnl care nu sunt inca in psd? poate aia de aur care sunt anti sistem? teoretic ar putea sa „participe” si aia batuti in piata si plecati. online

    • cine crede in chestia asta la 11:50 sa vina cu a4 in universitatii. stama pana la 12:10. daca suntem peste 500 nu mai plecam.:) ramanem 20 si iar iau bataie.; dar am mai luat in acelasi loc

  8. Si politicienii ne zic ca vor sa aduca emigratii inapoi. Oamenii care nu emigreaza de saracie, si din acest motiv emigreaza. Cum sa stai intr-o tara cu asemenea justitie?

  9. Așa arată un popor terminat.

  10. Cand trebuie sa scape mafiotii lor, fac tot ce este posibil sa elimine judecatorii „non-tovarasi”, dar cu ai lor tot timpul se gasesc scuze sa nu actioneze.

  11. Democrația în România a scos la suprafață toate LĂTURILE
    societății, în special în politică și justiție.

  12. În stilul ăsta familiile victimelor or să ajungă să își facă singure dreptate.