G4Media.ro

UPDATE Procurorii l-au reținut pentru 24 de ore pe patronul firmei care…

In urma decesului a 3 persoane in weekend s-a luat decizia evacuarii unui intreg bloc social, pentru a se determina cauza exacta care a stat la baza deceselor, luni 18 noiembrie 2019, Timisoara.

UPDATE Procurorii l-au reținut pentru 24 de ore pe patronul firmei care a făcut deratizările din blocul din Timișoara unde locuiau copiii și femeia care au murit / Un al doilea bloc a fost evacuat

Ora 10.05 – Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a anunţat, marţi, că patronul firmei care a efectuat deratizarea în blocul de pe strada Mioriţei din municipiul reşedinţă este cercetat şi pentru trafic de produse sau substanţe toxice după ce procurorii au stabilit că acesta a folosit un insecticid care are în compoziţie fosfură de aluminiu.

„Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Inspectoratul de Poliţie Timiş din data de 19 noiembrie, confirmată prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş din aceeaşi dată, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul B.I.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi trafic de produse sau substanţe toxice (…). În cauză există indicii că în procesul de deratizare, suspectul a folosit un insecticid denumit Delicia – GASTOXIN, care are în compoziţie fosfură de aluminiu, o substanţă foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare şi care necesită pentru utilizare autorizaţie specială. Organele de cercetare penală au dispus faţă de suspect măsura preventivă a reţinerii pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 19 noiembrie ora 3,30”, arată prim-procurorul Tribunalului Timiş, Violeta Filip, într-un comunicat remis AGERPRES.

În cauză continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept, faţă de suspect urmând a se lua măsurile preventive care se impun.

Știrea inițială: Procurorii l-au reținut pentru 24 de ore pe Ioan Buță, patronul firmei care a făcut deratizările din blocul din Timișoara unde locuiau copiii și femeia care au murit. Luni seara, un alt bloc din Timișoara a fost evacuat, unde aceeași firmă a făcut deratizare și unde a fost descoperită o substanță foarte periculoasă.

Autorităţile din judeţul Timiş au decis evacuarea unui al doilea bloc de locuinţe din Timişoara, de pe strada Vaida Voievod, unde chiar luni dimineaţa a fost făcută dezinsecţie şi deratizare la fel ca în blocul de pe strada Mioriţa unde doi copii şi mama unuia dintre ei au decedat, iar mai multe persoane sunt internate la spitale. Anchetatorii au descoperit că în acest bloc s-a făcut dezinsecţie într-un singur apartament, a cărui uşă a fost sigilată, relatează News.ro.

Luni seară, în jurul orei 22.30, autorităţile au decis să îi evacueze pe cei 31 de locatari, după ce au stabilit că un apartament de la etajul 4, al unui bloc de locuinţe de pe strada Vaida Voievod, colţ cu strada Daliei, s-a numărat printre cele în care aceeaşi firmă a făcut o operaţiune de deratizare si dezinsectie, precum în blocul de pe strada Mioriţa nr. 8.

Anchetatorii au descoperit că dezinsecţia şi deratizarea a fost făcută chiar luni dimineaţă, iar imediat după operaţiune, locatarii apartamentului numărul 79 au încuat uşa şi au plecat la serviciu.

Potrivit specialiştilor, nivelul de substanţă din acest apartament este una foarte mare.

Specialiştii în cercetare chimică au descoperit, într-o cutie, aşezată în dulap, între haine, o substanţă foarte toxică, ce se eliberează doar cu autorizaţie specială. Este vorba de Delicia Gastoxin, în formă de tablete rotunde, pe bază de fosfură de aluminiu. E un insecticid destinat combaterii daunătorilor cerealelor depozitate şi a rozătoarelor mari din culturile de câmp.

Gazul de fosfină este eliberat în prezenţa umezelii şi este puternic toxic pentru toate formele de viaţă, fie oameni, fie animale. Fosfina, prin inhalare, blochează căile respiratorii prin eliminarea apei din celule.
Echipele de cercetare chimică venite de la Sibiu în ajutorul celei de la Timişoara vor face masurători în toate apartamentele din acest imobil. Evacuaţii fie se vor duce la rude şi prieteni, fie vor fi primiţi de Mitropolia Banatului.

Luni, procurorii au început urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă în cazul tragediei de la Timișoara, unde doi copii și mama unuia dintre ei au murit după ce în blocul în care locuiau a fost făcută deratizare. Reprezentanții autorităților au depistat prezența în imobil a unei substanțe neurotoxice și au fost identificate încă două locații la care a făcut deratizare aceeași firmă.

Opt adulţi erau internaţi, luni seara, la ora 18.00, la Spitalul Judeţean şi nouă copii la Spitalul ”Louis Ţurcanu” din Timișoara, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş. Toţi locuiesc în blocul în care s-a făcut deratizare şi dezinsecţie.

Imobilul a fost evacuat luni.

Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Votați Klaus Iohannis!
    Votați bunăstarea și echilibrul!